Dacă tot este evidentă legătura dintre lectură și călătorii, pe unde vă poartă pașii, mașinile, avioanele, inspirați de cărțile citite? (Petre Nechita)

Mi-aș dori mult să ajung, în viitorul apropiat, la Saigon. La prima vedere, orașul vietnamez nu este tocmai ceea ce agenții de turism ar numi "o destinație de vacanță de neratat". Cu siguranță nu una dintre cele foarte populare printre conaționalii noștri amatori de vacanțe exotice în Thailanda, Zanzibar sau Dubai. Nu că ar fi ceva neapărat rău în asta… Ceea ce vreau să spun e că această alegere a mea își are temeiul său... fantast.

Mai puțin obișnuită, ea se datorează – cum altfel? – lecturii unei cărți cu totul aparte: Despre memoriile femeii și alți dragoni de Raluca Nagy. Situat la granița dintre (auto)ficțiune, eseu antropologic și memorialistică volumul propune un exercițiu interesant, revelator în multe privințe pentru cititorul român născut prin anii ’70 ai secolului XX. Și asta pentru că incursiunea Ralucăi Nagy în Vietnamul contemporan este, simultan, o întoarcere în "regiunea de odinioară", în România anilor ’80 ai secolului XX. De altfel, cartea are și un subtitlu grăitor: "Cum să-ți retrăiești copilăria după 30 de ani". În plus, este adresată unui mic Dragon, confident și totodată "dublu" infantil, care-i asigură coeziunea și conexiunea afectivă cu acest spațiu străin și totodată familiar.

Ajunsă la Saigon cu puțin timp înainte de izbucnirea pandemiei, prin iarna lui 2020, autoarea înregistrează – pe măsură ce explorează orașul și împrejurimile – detalii izbitor de asemănătoare cu cele din copilăria sa. De la decor și până la vietățile care mișunau pe străzi "câini-pisici-gecko-insecte" și de la "delicatese" gastronomice de tipul porumbului fiert la hurducăiala trenurilor învechite și la jocul cu mingea și nu numai al cetelor de copii risipite printre blocuri. Blocurile, cu multe etaje și cu aspectul lor de cutii de chibrituri, i se par și ele izbitor de asemănătoare cu cele din Mănășturul copilăriei. Iar la capitolul gastronomie, porumbul fiert capătă statutul de veritabilă madlenă, concurat îndeaproape de unele descoperiri "exotice" ca fructul dragonului, zis și pitaya, imortalizat într-un pasaj antologic :

"L-am văzut mai întâi de-a lungul căii ferate, așadar pâlcuri de dinozăurei vegetali, ore în șir, kilometri la rând; l-am recunoscut pe tarabele ambulante ale vânzătorilor sau prin piețe. Mi-am făcut curaj și am cumpărat unul, dar n-am îndrăznit decât să-l admir, ca pe o ființă din altă dimensiune, ca pe rodul iubirii dintre o zână și un dinozaur cu penaj colorat […] Din filmul exotic cu dragoni mă distrăgea doar un miros foarte cunoscut, pentru că madlena drumului cu trenul era porumbul fiert sau nelipsita tanti care se plimba pe culoarul vagonului cu un cărucior în care avea o oală mare, aburindă, plină ochi. Foarte deschis la culoare față de cel galben cu care eram obișnuită, dar gustul era același. Porumb fiert în drumul spre mare ar putea fi definiția copilăriei mele."

Scrisă cu naturalețe, umor și autoironie Despre memoriile femeii și alți dragoni este, în fond, o incursiune lucidă (cu dus-întors) în trecutul recent și în lumea interioară. Ceea ce o transformă și într-o invitație la călătorie. De nerefuzat.