OPTm
nr.crt.

Cu timpul ajungem să tragem tare de noi, mai ales când cineva pleacă. Ajungeam aiurea, prin cartiere mărginașe, prost luminate, cartiere apatice, cafenele de prost gust. Ceva trebuia schimbat. Poziția lui, dreaptă și pală, apărea constant, ca o imagine de pe un film vechi, ușor blurată.

Pentru orice există mai tot timpul cineva care a scris ceva.

Despre asta.

Despre altceva

Despre similarități apasătoare.

Despre alții și alții și alții s-a tot scris.

Răceala din oase, monturile de fri ...

Clopotul dăngăne ascuțit chemând la liturghia de seară pe ceangăii din sat. Grămezi tropăitoare de picioare molfăie glodul cleios de pe drumul neasfaltat, bătând cărări ca două linii de șenile către sfânta biserică catolică. Pe șoseaua principală, urmele de cizme de cauciuc desenează trunchiul unui copac găunos care se lățește sub fulgii amestecați cu ploaia măruntă de început de iarnă: trunchiul gros duce până în buza bisericii, pentru ca în dreptul fiecărui birt să se desprindă câte o ramură s ...

Am visat. Pe bunica o mușcase un câine. În vis m-am trezit fără să-mi pot aminti dacă bunica mai trăiește. Trăiește. Undeva la capătul orașului, încuiată în casă și fără graniță între ieri, azi și mâine. De sub pat se auzeau zgomote înfundate, ca și cum acolo și-ar fi găsit adăpost insecte gigantice care, trezite și ele, se mișcau haotic. Haotic pentru mine. Poate mișcarea lor avea un rost, alt rost.

Apoi m-am trezit iar, copleșit de neputința de a schimba cursul lucrurilor, de indiferența soa ...

Inițial, începuse să sforăie ca un tractoraș. Unul din ăla micuț care începe, ușor-ușor, să urce pe miriște. Două minute mai târziu, era deja un T34 angajat deplin în bătălia de la Kursk.

Mi-am amintit de comparațiile astea astăzi, pe când îmi căzuse sub ochi, din aleatoriul netului, un fel de studiu despre sforăit – posibile cauze și remedii. Mi-am amintit cea mai sforăitoare întâmplare din viața mea!

S-a petrecut, cândva, demult, pe vremea când mergeam, vineri noaptea, la slujbele unei mănă ...

Apa rece îmi curgea încet pe frunte. O doamnă, trecută de a doua tinerețe, stătea în genunchi, aplecată asupra mea. Ținea între degetele subțiri bidonul din care turna cu atenție, iar cu palma celeilalte mâini mă plesnea peste obraji. Pielea fină îi mirosea a ambră, inelele subțiri păreau două bucăți mici de smarald în lumina fierbinte a zilei de august care trecea prin plasticul albăstrui al petului. Am vrut să mă ridic, dar durerea ascuțită din șold mă ținea lipit de asfaltul încins al aleii d ...

Harfista locuia într-o odaie în formă triunghiulară ce avea în mijloc o canapea ca un melc răsucit. Acolo se așeza Harfista atunci când începea să cânte la corzile din fir de pescuit, după ce își punea mănușile din macrame prinse cu butoni de umeri. Pe degetele sale cu rizomi, Harfista nu purta niciodată vreun inel. Pereții din odaie erau tapetați cu stele de mare și frunze uscate culese direct din Cabinetul Curiozităților. Iar la întâlnirea dintre doi pereți cocârjați se găsea, într-un acvariu ...

Intră cu Sandra de mână, ne salutară pe rând și se așezară la celălalt capăt al mesei. Își luară ceva de băut și se dădură la bârfe. Ela citea cu voce tare o postare insultătoare la adresa manifestanților din Piață. Un personaj agramat din teritoriu arunca niște rahat la comandă pe rețea. Țelină îl urmărea de mai multă vreme, se infiltrase printre prietenii din listă și din când în când îi dădea în bune cu like-uri și felicitări pentru gândirea neo-proletară. Deși nu era mare sculă, ne cam ambal ...

Profesorul ridică stickul cu două degete în aer și îl privi aproape cu scârbă.

— Ce e asta?

Studentul zâmbea calm, deși ochii îi jucau ușor neliniștiți.

— Lucrarea mea de licență.

Profesorul se aplecă peste biroul plin de hârtii, dosare, cărți și lucrări. Pentru a-l vedea pe student, se ridică din scaun. Era scund și îndesat și vraful de hârtii aproape îl acoperea.

— Și de ce mă rog, mi-o aduci așa? Ești cumva din tribul celor care își închipuie că salvează planeta dacă își obligă profesoru ...

Când a văzut că-și ia telefonul de pe noptieră, a dat ochii peste cap. O reacție inutilă, desigur, fiindcă el face asta zilnic. Și tot zilnic, gestul o cam răvășește. Mai bine ar ține ochii strânși, ca să nu-i mai urmărească degetele, degetele lui frumoase, chiar așa grăsune cum sunt, să nu le mai urmărească cum se întind și apucă telefonul. E ceva infam în gestul ăsta. INFAM.

Și ea are un telefon, dar nu-l va folosi niciodată împotriva relației lor, așa cum face el, se gândește și extrage din ...

Bătrânul profesor pensionar se apropia încet de banca lui. "Banca lui" – vorba vine "banca lui", pentru că la ora asta a dimineții aproape toate băncile din parc erau libere, așa că oricare dintre ele ar fi putut fi a lui. Chiar dacă într-o dimineață și-a găsit banca ocupată, nu a făcut o criză din asta, ci s-a așezat pe alta din apropiere pentru lectura de dimineață a ziarelor. Dar banca lui preferată avea totuși un avantaj față de celelalte: era așezată cam la jumătatea aleii principale, cea c ...

​ Despre și cu M. 32(0)

Toate păreau în regulă.

Treaba stă în felul următor: printre sughițuri și plânsete, încerc să învăț să merg.

Sunt vânătăi peste tot și mă doare fundul.

Bicicleta mea mă aruncă direct cu capu-n noapte. ¨

*Același scârțâit al lanțului care-ți spune ai nevoie de somn, pune mâna și mai trage pe dreapta-n somn, leagă bicicleta undeva unde știi c-ai s-o găsești a doua zi, ia un taxi spre casă, în taxi, în timpul marii odi ...

În curând, vom uita cu totul de noi.

Rugăciunile nu sunt doar vorbe goale.

Libertatea este doar atunci când te predai cu totul.

În acest joc de-a implozia, nu prea exista prea mult spațiu

pentru erupție.

Uneori, să pleci este la fel de ușor ca un gest ocazional și

la fel de simplu cât să eliberezi

un lampion pe cerul nopții.

ceva adus cu tine, de care

nu ai vrut nicicum să te desparți.

Un maidan se îndepărtează, se coboară și se ridică spre nicăieri, o ma ...

În dimineața rece de decembrie, tufele înghețate de trandafiri și de mâna-Maicii-Domnului de-abia se mai vedeau în ceața deasă. Roșul foarte stins pâlpâia în vârful tufelor, iar frunzele uscate, maronii le năpădiseră pe cele încă verzi. Griul înecăcios înghițise toată curtea, nu se mai vedea nimic la câțiva metri în față. Câte o pasăre părea că iese de nicăieri, iar casele din jur nici măcar nu se mai ghiceau. Pâcla se destrăma încet pe lângă șipcile gălbui ale gardului din față. Soarele difuz î ...

Se șterse la gură și începu să fredoneze:

– John stătea pe mal și boraaaa beția era singura stare

pe care

și-o mai putea

procuraaaaa

cocaină heroină nemaaaa! - urlă el la o Lună pe care n-o mai vedea decât în amintire. Râul îi preluă bolboroseala etilică și el își închipui râul ca pe un tovarăș de beție, care-l ajuta, îi ducea voma cât mai departe și-l spăla și-l iubea și-l iubea, da... Dâmbovița. Nicio altă evadare cu nume de femeie.

Se mângâia însă la gându ...

Deși era perioada Crăciunului, aproape întreg cartierul era cufundat într-o beznă atipică acelei perioade. Dacă în anii trecuți luminile multicolore spărgeau geamurile și se revărsau peste zăpada de afară care le amplifica, acum, totul era mut. Nici măcar luna nu se lăsa văzută și se ascundea în spatele unor nori obezi care erau pe cale să înece cartierul într-o ploaie înghețată.

Singura lumină intermitentă venea de la etajul trei al unui apartament modest, proaspăt dat în chirie. Un brăduț mic ...

"Îți scriu pentru că e singurul mod în care mă pot exprima direct, fără să-mi fie teamă de consecințe. Să sperăm că nu vei judeca aspru decizia mea și vei înțelege ce-ți voi spune. De trei ani am primit foaia cu parafa. Nici acum nu știu dacă a fost pe bune sau nu. Mi-au băgat placa cu tulburare emoțională, pe lângă alte rânduri de medicamente, cantități și intervale. Aș vrea să mă iei în seamă când îți spun că mi-am căutat-o singură, dar presimt că vei mustăci cum o faci de obicei când nu-ți co ...

Mai existau după‐amiezi când te pierdeai în faţa monitorului, privindu‐i fotografiile, apoi citeai versurile pe care i le‐ai scris, te enervai, parcă erai într‐un text absurd, ai fi vrut să mai citești conversaţiile, dar nu mai puteai, consistenţa relaţiei tale umane cu ea părea din ce în ce mai incredibilă, parcă era materia unui vis, a altui vis, culmea era că încă nu o visaseși vreodată la propriu, la cât erai de obsedat, nu‐ţi place cuvântul "obsedat", probabil deoarec ...

Aici în provincie facem câte o bucurie pe seară.

Aici creștem copiii cu covrigi și suc la cutie cu paiul.

Fluxul ăsta continuu te încarcă și te neglijează în același timp.

Scamele înserării puțin praf, toropeala plăcută a cadrelor.

Repaus.

Zăpușeala din cap.

Acasă mereu străină, mereu alta.

Noaptea era mult mai lentă ca orice mișcare de om mahmur. Nicicând nu eram mai agilă, am făcut din liniștea mea culcușul preferat acasă.

Din când în când ațipeam toropită, cuibă ...

Ecran este porecla noului nostru coleg de gașcă.

Sincer, nu credeam că vom mai primi curând pe cineva. Noi, cei șase membri vechi ai grupului, trei fete și trei băieți, eram de destul de mult timp împreună și devenisem atât de uniți încât ne consideram o familie, chiar dacă nu în sensul ei tradițional.

Magaie este cel care l-a adus.

A spus că l-a văzut în gara veche cum copia reclame pe un șervețel și i s-a părut că e suficient de ciudat ca să facă parte din clubul nostru.

Culmea e că toți ...

Iar am uitat să cobor jaluzeaua de la bucătărie, iar acum, că am intrat să-mi fac cafeaua, direct în ochii lui m-am uitat. De parcă un păpușar invizibil trage de un fir, iar privirea mea se îndreaptă fără să vreau spre blocul de vis-a-vis și spre balconul de la etajul 4.

Iar el stă acolo, ușor adus de spate, cu ochii strălucitori și zâmbet mulțumit, ca un instructor de programare neurolingvistică. Acum că l-am văzut, s-a dus naibii bruma mea de bună dispoziție. Parcă nici cafeaua nu-mi mai plac ...

În minte ta e un câmp vizual plin de ce făceai acum cinci, cincisprezece ani, umplându-ți plămânii de aerul alocat amintirilor, cu spectacolul bogat și încet-încet al rememorării. În ceea ce privește amintirile, ele sunt, în mare parte, nedistingibile: aici jucăria preferată avea culoarea roșie, acolo albastră; aici o pereche de mâini murdare te țineau de mână ore în șir, acolo o pereche de mâini murdare erau stigmatul autoexilării. Suntem cultivatori ai amintirilor preferate. (Sau nu). Povestim ...

Înțeleg mai bine de ce oamenii au tendința să se refugieze în muncă. În primii ani credeam că o fac doar pentru bonusuri, măriri de salariu, o bătaie pe creștet, pardon, feedback pozitiv. Acum îmi dau seama că mulți alegeau să se transforme în roboței pentru că în adâncul sufletelor țipau după validare, iar cei ce nu recunoșteau nevoia de confirmare fugeau ca Ussain Bolt de probleme.

Mi-am ales prost momentul pentru asemenea revelații, dar cred că a fost o pură întâmplare. Doi colegi vorbeau d ...

Ținuse acest bilet ani în șir, într-o casetă metalică, cumpărată cândva cu bomboane, o cutie ovală, cu două cununițe de trandafiri pictate pe capac. Multă vreme îl păstrase ca să-l arate prietenilor, cu orgoliul posesorului de bunătăți, gândindu-se la el ca la cea mai mare valoare trecută, prezentă și viitoare. În perioada liceului avea câțiva prieteni care veneau duminicile pe la el și care îl întrebau, așa cum se întrebă despre animalele de companie, "Ce-ți mai face Clintonul? Îl mai ai?" Se d ...

Ce bine că e duminică. Ce bine că dormi târziu. Am timp să fac eu pâinea cu unt azi. Și ceaiul rusesc. Nu-ți place să-i zic așa. "Bunica ta ought to know better." Prăjesc patru felii. Trei tu, și una pentru mine. Las untul să se topească. Pun sare. Multă sare. Fără zahăr în ceai. Tu îl bei fierbinte. Noroc că avem tavă, altfel cum era să ți-l aduc.

—Ninge!

—If I never see snow again, it will still be too soon.

Dar noi aici stăm, iar tu ai să vezi zăpadă cât timp o s-o văd și eu, nu-i așa ...

Am atâta ură acumulată, încât mi-e frică. Nu știu de unde sau către ce se va ajunge, dar simt o dorință turbată de a face rău. Și aș face. Aș sparge seturi întregi de farfurii și aș buși orice om care ar avea tupeul să mă privească în vreun fel care să nu-mi convină. Mă enervează până și simplul fapt că cineva are impertinența să mă contrazică. Nu suport. În sinea mea sunt conștient că greșesc și că tre’ să-i ascult și să-i accept. Dar nu mai pot! Nu sunt cel mai bun om de pe pământ, știu asta, ...

În noaptea aceea n-a mai dormit nimeni. Mă sufocau lacrimile, reținute cât puteam. Căutam un strop de aer, în dreptul ușii. Larissa era lângă mine, stârnind interesul temnicerilor noștri:

— Parcă nu cu fătuci ca ele purta împăratul război! l-am auzit pe unul dintre cei doi soldați austrieci care ne păzeau, comentând în limba mea maternă.

— Asta nici mie nu-mi place, Vasile, îi răspunse celălalt.

— Nici cu voi nu mi-e rușine! am intervenit eu. În loc să vă luptați cu turcul, de-l aveți în sp ...

Între "Rușine!", "Rușine să-i fie!" sau "Nu i-ar fi rușine!" și "Fără de rușine!" ori "N-are pic de rușine!" este o diferență de cantitate de nuanță. Opinia publică o sancționează ori de câte ori se poziționează într-o instanță care dă verdicte și pune note la purtare. Este vorba mai cu seamă despre rușinea pe care oamenii educați, civilizați sau cu bun simț o resimt drept absentă în exprimările nepotrivite și jenante ale celor care duc lipsă de rușine.

Dar, firește, mai există și un ...

Recunoșteam clădiri, reclame, magazine, cafeneaua din colț, unde mă opream uneori, însă trotuarele rămâneau goale, pe carosabil nu trecea nicio mașină. Orașul arăta prea pustiu, chiar pentru primii zori. Mergeam repede, ascultând liniștea nefirească și un presentiment vag se trezea, creștea în mine. Curând, ceva avea să se întâmple.

Ceva foarte rău.

Întâi, am auzit clincănitul de gheare pe pavaj. Cineva își plimba câinele... Nu te uita, nu întoarce capul. Am grăbit pasul, însă sunetul n ...

Ne-am întâlnit într-o campanie electorală în urmă cu zece ani. În fapt, nici nu mi-era foarte clar ce căutam acolo. Eram singur și m-am băgat mai mult din curiozitate. Conta ideea că, poate, cunosc pe cineva. Era un mix de implicare civică și socializare. Alții merg la dansuri latino sau la cenacluri literare. Ori stau și frunzăresc înfrigurați tot soiul de site-uri de matrimoniale, populate acum de aplicații de inteligență artificială, fără o persoană reală în spate. Aveam atunci un blog renumi ...

Așadar, o întâmplare care m-a umplut de jenă? Păi, să vă povestesc una...

Trebuia să te duci pe chei și să sari în Dunăre făcând "bomba" cu genunchii la piept; dacă te ținea curajul, o comiteai de pe macaraua portuară. Trebuia să plonjezi de pe bac. Trebuia să te duci cât mai mult în larg, acolo unde domneau vârtejurile. Cam astea erau "legile hormonale" ale verilor la Brăila. Dacă erai băiat și nu te țineau balamalele pentru aceste activități de kamikaze, riscai să acumulezi niște frustrări. ...

Părea un joc de copii. Și, într-un fel, chiar era. Se inspiraseră din romanele de spionaj, acolo unde cei care doreau să ia legătura lăsau mesaje codate în locuri publice. O dungă cu creta pe a treia bancă de pe aleea cu castani, o piatră lăsată pe pervazul casei părăsite de la marginea străzii, sau orice alt detaliu care pentru ceilalți oameni ar fi trecut neobservat, dar pentru ei însemna că trebuie să vorbească.

Desigur, ar fi putut să vorbească la telefon. Dar se fereau să nu știe ai lor. I ...

Ieșim din bloc cu mătușa. Fiecare ține în mână o plasă. Sunt din rafie, țin la greu. Te poți baza pe o plasă de rafie. Avem kilogramele de carne congelată bocnă să țină până la București, nu doar cea cumpărată cu noaptea-n cap. În frigiderul noastru și al vecinei de la patru, am adunat carne pentru mătușa. De la cozi, de la vecina de la etajul 2 care aduce carne de la Comtim, a mai cumpărat și mama de la sârboiacele de la lucru. Mai avem în plase marfă cumpărată de la sârbii care vin chiar ...

\1. Într-o seară fără direcție

Lipsit de orice talent în lumea asta muritoare, stăteam într-o seară la Control pe terasă, cu nasul înfundat în băutură, când aud dinspre masa lui Marcu pe cineva strigând faux iritat, nervos și nu prea:

— OK, păi și atunci ce faceți cu milenara misoginie gay? Cum rezolvați misoginia milenară venită dinspre comunitate?

Foarte ok, foarte usual, mi-am spus, mna, seară în mijlocul Bucureștiului, ce să faci,  ai conflict meniniști vs. feministe.

*Într-adevăr, ...

*În ziua în care o groapă din asfalt a împlinit un an, câțiva tineri au sărbătorit-o ca pe o ființă imaculată: cu preștiință și fast cumințit. Adevărul e că până la vârsta de 1 an, nimănui nu i se poate găsi vreo vină. I-au adus flori, au turnat o sticlă de șampanie pe gâtul gropiței de 1 an și au aprins chiar și câteva artificii. Foarte probabil, i-au cântat "La mulți ani". Tot atunci, ca să marcheze ceremonios momentul – mult mai important în micile lor istorii decât în istoria deja zbuciu ...

O țineam strâns de mâna prin mănușile groase, veneam nu mai știu de unde, înghețasem rău și abia așteptam să mă bag în pat, sub două plăpumi, să mă încălzesc. 

Nu era țipenie de om în spatele blocului, zăpada trosnea sub cizmulițele mele cu talpa subțire și eu simțeam în aerul rece ceva nelămurit, periculos, alimentat și de întunericul de afară și de lipsa iluminatului public.

 Nu-mi plăcea să pun mâna pe mânerul înghețat al ușii grele cu geam securit din spate, dar nu aveam ce să fac, mama av ...

Mona are o ezitare înainte de a chema liftul care se pare că e undeva pe la etajul zece. Se uită în spate. Nimeni. Își potrivește cu grijă geanta pe umăr urmărind zgomotul cablurilor de la lift. Se mai uită o dată în urmă. E stresată, poate doar foarte obosită, are senzația dezagreabilă că o urmărește cineva din întuneric. Inima începe să-i bată mai accelerat ca de obicei, ar da orice să fie acum în casă. În sfârșit liftul ajunge. În clipa când pune mâna pe ușă e îmbrâncită cu brutalitate din sp ...

Pe când încă mai erai în căutarea perfecțiunii, la capătul podului cel vechi de la Cernavodă, dinspre halta Dunărea, în noaptea aceea când ai dormit în post, printre altele, ai visat-o pe fetișcana de care ai fost îndrăgostit de prin a șaptea sau a opta până prin clasa a zecea, dacă nu și mai mult.

Făceați dragoste, deși este un fel de a spune, deoarece nu vă mișcați în niciun fel, erați doar îmbrățișați, goi pușcă, amândoi în poziția lotus.

Levitați așa, învârtindu-vă ușor, chiar printre s ...

Sânzienele vin, își fac simțită prezența în viața noastră, la trei zile după cea mai lungă zi din an, aflată sub semnul focului, al Soarelui. Sunt entități ce plutesc în aer, iubitoare, luminoase, benefice omului, aducătoare de fertilitate culturilor vegetale și femeilor căsătorite, tămăduitoare ale bolilor și suferințelor trupești și sufletești.

De-a lungul timpului, am simțit pe propria-mi piele impulsul regenerator indus de Sânziene. Se spune, pe bună dreptate, că în noaptea de Sânziene ...

Maria Filimon, de pe str. Nicolae Vicol, lua cu ea un spray paralizant ori de câte ori ieșea noaptea ca să-și plimbe dalmațianul. Ținea tubul în mână ca pe-un tăiș pregătit de atac. Adocian observase detaliul de la câțiva metri distanță, din mașina cu geamuri fumurii pe care o închiria ocazional pentru serile de supraveghere (ori pentru diminețile de supraveghere, preferatele lui, datorită clarității detaliilor în atitudinea destinatarelor și, per total, a ușurinței filajului). Pitit pe scaun ...

În dimineața asta Babornița s-a întors de la piață devreme, când eu abia făcusem ochi. Mergea ca un tanc cu bateriile aproape terminate, oprindu-se din când în când și pornind vitejește de fiecare dată ca și cum i-ar fi dat cineva un șut în fund. E grasă, îmbrăcată, iarnă-vară, cu-un halat verde, peste o grămadă de țolobeturi care ies în valuri, una dintr-alta, până la colanții negri, priponiți de călcâiele lătărețe care bat tălpile unor papuci vomitați de vreun container de gunoi. Babornița chi ...

Născut dintr-o femeie cu șerpi la picioare

Adesea Antonie Varitz vorbea singur. Cu voce tare. Ca acum, în una din multele încăperi spațioase ale imobilului său, imaginându-și că era ghidul unei cete de admiratori, cărora le făcea un tur al casei memoriale a reputatului chirurg Antonie Varitz, poreclit "Imperatorul".

Le prezenta o colecție:

– Bisturiul, foarfeca angulată, fierăstrăul Gigli, dalta, ciupitorul de os, dermatomul, depărtătorul Kocher, portacele.

Aruncându- ...

Că veni vorba de patronul fiică-sii, Bănel, da, bătrânul îl știe din tinerețe. Prieteni și colegi la Fabrica de Ulei, da, Bănel magazioner la silozuri, cu creionul chimic după ureche și carnet în buzunarul de la piept al halatului, încă de atunci priceput, destupat la cap, lucra cu acte, intrări, ieșiri, devize, în timp ce Vasile lucra mai ales cu cârca, pe banda transportoare... Și țața Tudora cu ce se ocupa? întreabă Carol într-o doară și este lămurit numaidecât: Io, maică, treizeci de ani bă ...

Pentru mătușa Stănica, de fapt o soră a bunicii dinspre mamăăă, ce cozonaci mai făceaaa, "creația" cozonacilor era o chestiune de onoare! Mari, pufoși, săltăreți, cu umplutură de nucă, cacao, rahat, stafide, poate și esență de rom, deși de asta nu mai sunt sigur, ce mai, buni ca pâinea lui Dumnezeu, care trebuie să fi fost sau să fie… tot cozonacul!

Dumnezeu vorbește cu fiecare în felul său! Cu mine, prin intermediul filmelor, cu tanti Stănica prin intermediul cozonacilor!

De Paște, trei carti ...

Ori de câte ori trec pe la pivnițele Hanului Zlătari, mă-ntâlnesc și cu fantoma unui manf,  dând pinteni ca nebunul. Sunt multe locuri în București pe unde flutură subțire fumul de masala si umbra câte unui șal de Stambul. Dar nimic nu se compară cu acest manaf, care păzește intrarea spre Lipscani, cu un iatagan într-o mână și cu un cap de om în cealaltă. 

Am citit cândva în Istoria lui Papazoglu că în timpul Zaverei, un comandant turc a dat ordin să fie vânați toți grecii din București. C ...

Isus din întuneric este cartea confirmării lui Găvan, conferindu-i un loc important în literatura actuală. Ceea ce anunțase prin scrierile anterioare (una dintre ele deja tradusă în germană) se materializează fără cusur în Isus din întuneric, operă de maturitate, cu mesaj estetic ferm și efuziuni lirice, cu tușe realiste și cu un imaginar care pornește de la goticul german și se îndreaptă spre expresionismul revenit în modă în romanul ultimilor ani.

Doina RUȘTI

S-au oprit la un rest ...

Protestele din Kârgâzstan au început în ziua în care i-am făcut bunicului pomana de 7 ani. În timp ce noi eram strânși în curte, cu pomana întinsă pe mese, și ne chinuiam să ținem aprinse lumânările pe care vântul le tot stingea, așteptând să vină preotul, la mai bine de 5.000 de km, oamenii ieșeau în stradă pentru a protesta împotriva alegerilor pe care președintele Jeenbekov le falsificase. Vedeam asta pe facebook, unde un coleg de-al meu, originar din Asia Centrală, distribuia informații pe c ...

antrenorul minții decide: vom întineri,

vom elimina voluntar trecutul și viitorul,

gândurile asociative, produse ale rațiunii.

uită, dar coordonat.

în vremea aceea, corpul creștea mai cu seama noaptea,

ferit de vești. să fi lăsat în urmă solzii și pielea

și poate aș fi scăpat.

în vremea aceea, o altă limbă creștea mai cu seamă ziua,

gard viu de asimilare. să fi lăsat în urmă tranșeele și minele

și poate aș fi scăpat.

voi folosi doar degetele ...

Voiam să povestesc cuiva despre visul meu, mă vedeam ca parazitul unei comete, trăind intens un delir necunoscut, și apoi, brusc, devenit praf cosmic. Ajungeam departe, printre supernove și pâlnii negre, în locuri în care o feminitate entuziastă m-ar culege pe buzele ei și m-ar aduce din nou pe lume printr-un salt vaginal. Dar, ca de obicei, nimeni nu-l bagă în seamă pe cel din colț. Sunt deci un bufon insignifiant. Alerg până la capătul țigării. În jos se deschide o cascadă ...

N-o să vă păcălesc, nu cred deloc, dar absolut deloc, într-o sărbătoare unică a dragostei, într-un fel de baie publică, numai bună de frecventat pentru oameni din culturi felurite, cu tradiții, mentalități și povești de viață scrise cu cerneluri diferite. Așadar, nu cred în Valentine's Day (cu toată cohorta de inimioare, ursuleți, floricele și alte lucrușoare roșii, roz și diminutivate), iar studenții mei știu bine acest lucru, pentru că îi bat la cap cu timp și fără timp să-și găsească (sau să- ...

(...) însă atunci ar fi numai felul în care eu

vorbesc

despre fața ei, despre mișcările încetinite prin straturi

de remușcări tulburi, de gânduri doar ale mele,

ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –

și ea – adevărata ei ființă atunci?

Gică dă să pornească pe alee, își ia seama și se întoarce, se proțăpește în fața șefului și spune liniștit: Nu facem azi pe partea aia dinspre gard că nu e timp și plouă până diseară, las 'pă mâine, se dă câțiva pași ...

Pe noptiera ta neagră e un aparat de radio Blaupunkt cu luminiță verde în frunte. Mă gândesc: acolo înăuntru sunt atâtea voci. 

Stau în picioare lângă umărul tău și nu îndrăznesc să mă mișc: tu vrei să auzi tot, dar sub noi este o poștă, și telegraful face vocile să hârâie. Mi se pare că tocmai îi aud pe Stan și Bran. Zâmbești. 

Înainte stătea în odaia ta un surdomut, care făcea focul în soba neagră din sufragerie. Deschidea portițele argintate. Punea lemnele. Adăuga hârtii și un strop de ga ...

Bate mingea când nici nu te-aștepți și unde nici nu-ți trece prin cap c-ar mai fi vreun loc de fixat încă o poartă. Peretele din spatele casei noastre e totuși cel mai tentant pentru ghetele lui. Ce-i pasă că-i un zid de peste 65 de ani?! E-un puști al naibii de neastâmpărat. Îl cheamă Vlad. Învață bine și a primit de la părinți o bicicletă – o bijuterie, ce mai, are și sonerie cu pietre Swarovski, – dar a urcat în șa doar de vreo două ori, i-a strâmbat o spiță, s-a bosumflat și a dus-o în fundu ...

Cei doi priveau prin geamul murdar al ferestrei oamenii care se perindau pe strada Luterană. Se aflau sus, în mansarda imobilului de la numărul trei, într-o cămăruță prăfuită, pe care femeia o închiriase cu două săptămâni în urmă. El fuma, privind îngândurat la un cerșetor care se oprise pe trotuarul de vis-a-vis, în fața bisericii. De după colț, dinspre Sala Palatului, se iviră doi bătrâni, soț și soție, care pășeau încet, ținându-se de mână. În tot acest timp, Eliza admira sprâncenele groase, ...

Hotărâseră amândoi să se lase de fumat. Erau mai degrabă forțați de împrejurări financiare, ceea ce o făcea să-și guste eșecul și mai amar. Totul se învârtea în sfera bizarului: avea senzația din ce în ce mai acută că, odată ce renunțase la gestul de a-și aprinde o țigară, îi pierise o doză esențială de farmec personal. Primele trei zile de abstinență i se consumaseră oarecum într-o apatie rezonabilă; își luase avânt, se autoconvinsese că numai și numai lucruri bune îi așteaptă la capătul unei s ...

În 2031 și-ar putea sărbători a șase suta zi onomastică. Și-a dat seama de asta înaintea celui mai recent interviu acordat revistei Rolling Stones, în momentul când a fost felicitat cu ocazia împlinirii a cinci sute nouăzeci de ani. Nu-și amintește de când nu mai ține asemenea socoteli și, pentru câteva momente, i s-a făcut o poftă teribilă să-și înfigă colții în jugulara tânără și pulsândă a jurnalistului, alt obicei pe care nu-l mai practică de multă vreme. Acum există atâția donatori, dispuși ...

 Dosar de roman Manuscrisul fanariot

"Nicio poveste nu începe pe prima pagină" - aceasta e prima propoziție din romanul Manuscrisul fanariot, fără a fi doar o afirmație în vânt. În toate cărțile mele există o geografie amănunțită care nu intră integral în ficțiune și a cărei viață continuă dincolo de roman, populată de personaje, care generează alte istorii, cum este cazul morarului rătăcit în Bozărie sau al Maricăi Alba. Deși personaje periferice, ele se întregesc în extra-ficțiune, în ...

Mă întorc în Parcul Herăstrău și o iau în pas alert pe alei și pe lângă lac până la Fântâna Miorița sau până la Băneasa. Îmi prelungesc astfel drumul meu lung prin năuceala caniculei, făcând o parte din el pe jos. Dietelor severe, suprapuse cu posturi ținute cu strictețe, însoțite de rugă- ciuni, le-am adăugat de o vreme șapte-opt kilometri de mers pe jos zilnic, adesea forțând nota, trăgând de mine până dau să mă rup, obsedată de pragul celor șaptezeci de kilograme, sub ...

În casa noastră se intra printr-o încăpere luminoasă perfect pătrată, care era un fel de barieră, căci abia din această incintă urmau două rânduri de obloane groase, în spatele cărora se aflau ușile dinspre salon.

Această încăpere de la intrare se numea balcon, cu toate că semăna mai curând cu o cameră de primire. Pe două laturi în loc de perete avea ferestre împărțite în ochiuri mici. Ușa era și ea încadrată de ferestre. Practic era un fel de verandă largă, considerată balcon, probabil datorit ...

Dracula s-a multiplicat în milioane și miliarde de exemplare. În noi toți. Pentru că avem nevoie să ne fie frică non-stop. 

Probabil că frica face parte din noi. Suntem ființe fragile într-o lume plină de riscuri. Totul, de jur împrejurul nostru, de când ne naștem și până murim, constituie o amenințare potențială: fragilitatea organismului, microorganisme letale, catastrofele naturale, neajunsurile noastre fizice, egoismul celor din jurul nostru. Frica de tot și de toate (chiar și neconștientiz ...

Același lucru m-am întrebat și eu mult timp după ce l-am găsit în cutia cu medicamente. Stătea întins pe spate, cu mâinile împreunate pe piept și capul sprijinit de o fașă sterilă. Purta pelerină neagră, plastron alb și mult fixativ în părul tapat excesiv. Când am ridicat capacul, a deschis ochii și a început să scuipe ca o pisică încolțită, arătându-și dantura sănătoasă.
Reacția lui m-a luat prin surprindere și, tresărind, am fost aproape să scap din mână cutia. Micul intrus, care între timp ...

TĂCUT ȘI MURIBUND

 Era soarele alb pe cer și se lăsa așteptată o seară de Mai - prin lanurile de secară secerau păsări de cristal macii rătăciți pe câmpuri, răvășind miresme

santal.

 Pășeam iarba moale și îmi era teamă să nu îi frâng răcoarea sub apăsarea timpului meu greu - o, de aș fi fost ușor ca un fulg, ca un vânt, ca o lamură de păpădie, ca o ciocârlie să zbor și să mă așez ușor în brânca blândă fără a îi rupe din verdele tânăr aișor cu floarea-i plăpândă.

 Mă ...

ce s-a întâmplat cu dracula... la galați

e pe bune, nu e ficțiune, scrie-n romanul bram stoker asta

dracula, ascuns într-o cutie cu pământ, a debarcat în portul Galați

(la pagina 411 pentru cine nu crede)

chiar și universitatea din galați se laudă pe site cu asta

galați – locul în care a debarcat dracula

e cel mai important lucru despre galați, figurează la nr.1

abia mai apoi se explică de unde vine cuvântul galați

și că pe-aici s-au mai întâmplat și altele

mai mult, politicienii au pro ...

Printre multele nuanțe ale unei legături amoroase se află și următoarea, consemnată în legile lumii fanariote: dacă o fată a făcut dragoste cu un bărbat care a rugat-o doar o singură dată - nu are drept la nicio despăgubire. Dimpotrivă, dacă a cedat după o perioadă lungă de rugăminți, cadouri și alte acte ale seducției, iar după aceea bărbatul n-o mai vrea, ei bine, în cazul acesta seducătorul va trebui s-o înzestreze, s-o despăgubească într-un fel.

Maria, o orfană din Prahova, crescută de un ...

Contele Dracula stă pe pintenul de stâncă și privește spre castelul Bran, nostalgic, deși cel mai adesea merge la cetatea Poenari, unde se simte încă transpirația cu sânge a celor ce au ridicat-o până li s-au spart hainele de pe ei. Atunci, prin secolul 15, era doar un voievod crud, fără maniere, neepilat și cu o privire ca de câine turbat (cum altfel?). Acum, și-a mai tras un tatuaj (tot craniu, evident), are barba aia lungă de hipster, pe care nu o suporta când era voievod, și părul lung prins ...

În seara asta am întâlnire cu dracul.

Totul a început în urmă cu 15 zile. Mă întorceam de la o serată așa-zis mistică împreună cu niște dubioși cunoscuți pe un grup secret de Facebook. Unul din cultele astea noi care-ți promit că-n spatele lumii flowerpower în care trăiești se află o organizație secretă care controlează totul. Sau însuși necuratul. Uneori nici nu se face distincție între cele două entități la fel de posibile.

Eram destul de amețit de la tot romul pe care-l băusem pentru p ...

În memoria lui Marcel Petrișor, stins din viață săptămâna trecută

Ca un făcut, toată lumea plecase din librărie, rămăseseră numai Luca și fata, iar librăreselor deja începuse să nu le miroasă a bine... Au ieșit pe bulevard și din câțiva pași au și ajuns în Cișmigiu. Era o seară de toamnă liniștită, care îmbia la plimbări lungi, ieșiri subtile din timp, când vârstele partenerilor nu mai fac nicio diferență și cei doi se pot contopi până la uitarea de sine. Luca a simțit că nu se poate împo ...

Mi-e imposibil să mă gândesc la soarta Contelui Dracula fără să nu mi se încurce mintea în jungla consumeristă a legendei sale. Înainte de toate, posteritatea lui Dracula este o orgie pop, în care advertising-ul și bișnița de stațiune s-au încâlcit într-o alianță indestructibilă. De la "Nosferatu" lui Murnau (1922) și până la pălinca și brelocurile cu dinți de vampir de pe tarabele Branului – o maree globală de capitaluri plimbă figura Contelui într-o bulă atemporală a kitsch-ului și a falsului. ...

Locuiesc într-un crin (I)

Înspre tine duc mai multe cărări:

degetele lungi și de culoarea lămâii,

sânii abia treziți din somn. Și cearșafurile

pe care le-ai învolburat toată noaptea.

Eu locuiesc într-un crin și tu ești crinul acela.

Celulele mele te iau în brațe cu o mie de brațe.

Foamea mea este de carne tânără,

îmbrățișările mele sunt carnivore!

De când te-am luat în brațe am dat în mintea crinilor.

Doamne, mi-a căzu ...

M-am întrebat de multe ori dacă a fost noroc sau ghinion curat să-l întâlnesc tocmai într-o bodegă mizerabilă din gara orașului S. Nu vreau să numesc acel loc, pentru că mi-a spus că vine destul de des pe acolo atunci când are nevoie de puțină liniște și că nu-i plac oamenii superficiali și gălăgioși, a repetat-o de câteva ori în cele trei ore, sau atâtea cred că au fost, dacă mă uit pe biletul de tren, pe care încă îl păstrez.

Habar n-am de ce mi-a făcut semn să mă așez la masa lui, l-am zărit ...

Sânii unei femei

până la urmă

sânii unei femei

sunt doar doi ochi

care văd totul cu lapte

și cu lăcomie

femeia este o specie suprarealistă

de melci.

forever Bach

forever Bach

ți-am spus

și tu m-ai privit mai cu atenție

mi-aș dori să scriu ca muzica lui

am adăugat

să mă mut acolo

o vară măcar

și ochii tăi m-au văzut

s-au făcut prispa grației tale

aș fi fost un violoncel am zâmbit

pentru că este ca o set ...

Dracula merge încet spre frigider.

Deschide frigiderul și încearcă să-și dea seama dacă sticlele care stau culcate pe ultimul raft de jos nu cumva stau acolo de foarte multă vreme.

Trecuse ceva timp de când nu se mai transformase în liliac și chestia asta îl făcea să se simtă cumva bătrân.

Avea doi prieteni care erau sataniști declarați, niște penibili. Dar utili. Unul dintre ei lucra la spital, un spital oarecare – de ce să intrăm în detalii?! Pentru a-și hrăni orgoliul de satanist, turna sâ ...

Se șterse încet la gură. Sângele, bine cunoscutul gust metalic. Învățase să se uite adânc. O profunzime a suprafețelor în care își găsea multiplicate gesturile și privirile. Un bărbat înecat ieșea la suprafață din apele oglinzilor de fiecare dată când își plimba degetele pe malul lor limpede.

Îl chema Matei și nu se recunoștea niciodată. De parcă ar fi trecut mereu pe lângă el, se întorcea să se salute, iar el se uita în altă parte sau răspundea stânjenit. Atâția bărbați înecați ieșiseră din og ...

Este cel mai important bloc din București, pentru că în el m-am născut eu. În jur se bate mingea în draci, se aud țipete din curtea școlii, se face politică pe banca de sub corcoduș, se sparg semințe de dovleac în dinți, mașini rulează cu viteză, se aud manele. Un zumzet nesfârșit, asta ar înregistra o dronă survolând cartierul zile la rând. Specia umană dezamorsată în acest experiment urbanistic eșuat care e Dristorul: străzi de toate mărimile, în toate direcțiile, sufocate de mașini, mărg ...

Muzica e prea tare, lumina e prea roșie, iar la masa de alături domnește o veselie tristă. Din câte își dă seama, oamenii sărbătoresc un divorț. Se așezase lângă ei atras de înfățișarea sărbătoritei, o blondă rotofeie, genul care nu pare prea interesat de formele propriului corp. Crezuse că va avea, în sfârșit, o noapte ușoară, mai ales că în fața proaspetei divorțate tronau o halbă de bere aburindă și un cotlet uriaș, asortat cu ditamai porția de murături. Apoi apăruse ca din senin spilcuitul c ...

"Să construiești comunismul fără alcool e ca și cum ai avea capitalism fără reclame." "Un bețiv sovietic autentic bea singur de dimineață  devreme fără vreun motiv anume." (Vasile Ernu, Născut în URSS)

Când o vizită pe Tania în primăvara lui 1996, Sammy era încă un american naiv și bine intenționat în care trei femei -Olga, Tania și Irina- își puseseră mari speranțe.  Serioja, ca orice mascul rus cu oarecare experiență, era cam sceptic în legătură cu intențiile (dubioase, fără îndoială) ale p ...

Toți ȋmi spuneau că uneori dispar tineri prin zona asta, poliția ȋi caută și nu găsește nimic; că noaptea, după ora unu, se vede din cȃnd ȋn cȃnd o umbră care bȃntuie pe străduțele din Centrul Vechi, mai ales ȋntre Covaci și Gabroveni. O umbră? Tot ce se poate. Poliția patrulează din cȃnd ȋn cȃnd pe acolo, ȋnsă nu reține niciodată pe nimeni. Martorii oculari sunt mereu atȃt de beți, ȋncȃt portretul robot al suspectului e ȋntotdeauna neclar și se schimbă de la o relatare la alta.  

Am cumpărat ...

ascuns în tine

adevărul calea și viața

la ore și geografii repetabile

pompa de idei și pompa de simțuri

sau poate invers

până la primul adevăr ce se prelinge din tine

ca o apă vie

ca o renaștere

ca o eliberare

și totuși

ascuns în tine

cu alte instrumente de sterilizat

și cu alte tehnici de extracție

adevărul calea și viața

*

babymoon

soarele de maia și secară

se răcorește sub dulapuri și canapele

pr ...

Am bănuit că-și mușcase buzele înainte să intre în restaurant. A intrat elegant, cumva leneșă – acea lene specifică burgheziei, fermă. Purta o bluză roșie cu umerii goi și privirile tuturor pe ea. Părul - strâns într-un coc de balerină, care îi provoca migrene dese, dar îi lăsa gâtul lung la vedere. Făcea abuz de dermatograf negru, ceea ce îi dădea un aer trist și-i scotea în evidență cearcănele de insomniacă. Insomniacii au un fel de resemnare în ceea ce privește somnul și odihna, însă la ea, i ...

A deschis ușa, ramă de lemn, sticlă mătuită, clanță ce imita bronzul. Pe un dreptunghi alb, cu chenar albastru scrisa: Serviciul Personal, Doamna Irina STĂNESCU. A ciocănit și a intrat.

— Bună!

Un birou simplu, alb, cu blatul din sticlă groasă. În spatele unui monitor argintiu, pe care se putea vedea mărul Apple, o doamnă de vârsta a doua, elegantă.

— Bogdan! Intră, nu te formaliza.

A dat din cap, a strâns din buze.

— Săru-mâna.

Doamna, nu era Stănescu, era secretara, doamna Oancea, a mim ...

camioneta

într-o vreme (când eram foarte singură)

îmi plăcea să mă uit la

filme americane de dragoste

o masochistă în cinematografele semipustii ale Chișinăului

îmi alegeam cel mai bun loc și

lăsam să se reverse peste mine

lumina multicoloră a așteptării

în filmele alea protagoniștii se iubeau mult

se certau, după care se împăcau pasional și tandru

apoi făceau câte o escapadă la cea mai apropiată benzinărie

să-și cumpere mâncare, gumă de meste ...

Își strânse cu grijă în jurul corpului șalul și se apropie de docuri. Soarele nu răsărise încă și deasupra apei negre se ridica frigul. Știa că pescarii ies în larg cu mult înainte de miezul nopții, să pescuiască cu foc. Mai ales în nopțile fără lună, peștii însetați de lumină ieșeau la suprafața apei, atrași de flăcările cazanelor cu cărbuni încinși și pirită. Adunați în trene vii, se repezeau în plase, semănând mai mult cu un stol de păsări, care zbura haotic în spuma fosforescentă a siajului, ...

Am scos din buzunar pagina de ziar făcută ghemotoc și am îndreptat-o cu muchia palmei pe volan, până ce am putut să văd clar fotografia Soniei Dimeș. Nu mai era cea în costum de elevă, pe care-o folosiseră cu fiecare ocazie. Părea să fi fost surprinsă de fotograf într-un moment de neatenție, poate în timp ce se îndepărta de școală, avea o expresie relaxată și zâmbea șmecherește, privind peste umăr spre cineva care nu încăpuse în imagine. O adolescentă de paisprezece ani, nu neapărat frumoasă, da ...

1. Trăia în cea mai friguroasă odaie din casă, unica fără sobă. El a ales-o. A ales-o pentru un lucru pentru care toți ceilalți o ocoleau. Nu se încălzea și asta lui îi convenea de minune. Se obișnuise să doarmă în încăperi neîncălzite și, de asta, se mutase în camera aia din fund, în care toți intrau în palton și numai el stătea în chiloți. Parcă ar fi fost un personaj din Șalamov.

Mânca foarte repede. Farfuria cu borș din fața lui o golea într-o clipită, sculându-se de la masă în timp ce ceil ...

− Aici se află cele mai multe materiale memorialistice, în special jurnale și scrisori, spuse Octa, arătându-i hârțogăria de pe măsuța din fața canapelei, de pe birouri și din rafturile din lemn alb, făcute la comandă. Dacă există cumva acel jurnal, numai aici ar putea să fie. În ce perioadă spuneți c-a fost adus?

În rochia cărămizie, Bianca părea scoasă din benzile desenate.

− A fost adus prin vară, aproximativ, acum 6-7 luni.

− Atunci, numai aici poate să fie. Cele mai vechi sunt pe biroul ...

Alix s-a uitat la mine, apoi la cerul senin, plin cu stele. Era noapte și, de pe stâcile-promontoriu, insula părea o corabie navigând spre larg. 

– Arată-mi!

Am întins mâinile spre ea, cu degetele desfăcute, de parcă împingeam o barieră nevăzută, care s-a subțiat, dispărând cu totul când Alix și-a lipit palmele de ale mele.

Brusc, am avut senzația acută, copleșitoare a cuiva trezit dintr-o comă profundă. Imagini, sunete, mirosuri au explodat în jurul meu într-un năucitor foc de artificii. ...

cred că e o bună întrebare în chetă, la fel ca în viață, e mai bine

să ai decât să nu ai, adică e mai bine să suferi după moartea tatălui

decât să nu ai unul, să nu-l fi cunoscut, să fii fiul mormântului gol

d-aia cheta m-a ajutat unde nu a putut tata, el oricum nu avea viziunea

asta cea nouă a tipilor cu muzică & casetofoane, el avea magnetofon

& era disco, eu am descoperit CD-ul și am devenit porno, asta era

lupta mea cu tatăl meu, cel cu care am fumat un ...

respirație asistată

m-am născut cu puţin timp înainte ca la radio

să se difuzeze trei zile și trei nopţi

concertul pentru vioară și orchestră de beethoven. mama a cumpărat discul electrecord

 

și l-a ascultat

până când cercul s-a făcut tot mai mic, aproape cât puricele în care se strânge o inimă slabă în faţa emoţiei;

se făcuse târziu, târziu,

iar tu

așteptai

să împlinesc vârsta potrivită.

 

au trecut patruzeci d ...

fragilitate

de-acum n-am să mai sufăr

nu știu ce curge din felinare

sub așternuturi o fragilitate

obositoare se joacă

de-a febra

până respir tăcerea ia forme ciudate.

se amestecă bine

te rog nu fi disperat roagă-te

înghite și taci

ca să nu-ți fie rău alunecă

în deschizăturile blocului

aburii fermentează

ce dă în clocot se-amestecă bine

vorbește-mi când vine tramvaiul

deschide-mi venele cu delicatețe.

cev ...

ultima dâră de lumină primul întuneric proiectat în geam

fără să ne strângem mâinile am înțeles

că nu am cum să privesc moartea în ochi,

ți-am strigat tare că există Dumnezeu! Ți-am spus!

tu ai lăsat capul în pământ,

iar eu am continuat să strig,

trebuie să îți pară rău!

iarăși nu ai zis nimic,

ai dispărut.

la masa acea de lemn rotundă nu a mai rămas nimeni,

am plâns fără să vreau,

am tăcut apoi,

important este că și tu ai înțeles,

fiecare reflex ...

Chiar aveam nevoie să știu cum își ascundeau pirații comorile, dar n-am aflat mare lucru, de fapt n-am aflat nimic. Citeam cu Dan, Vittorio și Tudor cam tot ce se putea despre pirați, dacă stau bine să-mi amintesc de unde ne venise nebunia asta, nu era nici de la vreun film, nici de la vreo carte veche descoperită de Dan, el era cu cărțile vechi. În curtea lui locuia un scriitor bătrân a cărui poză am văzut-o în manualele pentru clasele mai mari, era mândru că-i era vecin și stătea de vorbă cu e ...

Provocat de muzeul Literaturii să scrie o pagină despre unul dintre obiectele expuse în muzeu, Radu Aldulescu a scris povestirea de mai jos, pe care o găsiți expusă și în București Mall.

Un tip la treizeci și ceva de ani, înalt, robust, cu aspect prosper, în haine de firmă, cu o borsetă de piele ciocolatie pe șoldul stâng, prinsă cu o curelușă peste piept. Ăsta-i omul meu, mi-am spus. Străin de oraș, ca și mine, care mă împotmolisem aici de două săptămâni, așteptând, fără să știu ce. De b ...

Făceam dragoste în apartamentul cu vedere la Dunăre. Era un apartament cu o cameră, dar foarte spațios, într-un bloc vechi. Avea mobilă de lemn masiv înăuntru, proprietarul era un bătrânel cu gusturi alese, fost profesor universitar. Se mutase la casă, undeva în apropierea orașului. Suporta prea greu agitația citadină. L-am ales împreună. Îi spuneam "cel mai romantic apartament din oraș". Într-adevăr, era splendid când apunea soarele! Razele roșiatice încălzeau pereții, iar peisajul devenea o fo ...

Vara venise dintr-o dată, în după-amiaza în care Ranij dădea telefoane în speranța de a vinde un încărcător frontal, într-o explozie de lumină fierbinte, și oamenii ieșiseră din case trăgând cu ochiul după primii concitadini care aveau să se plimbe în tricouri și pantaloni scurți. Norvegianul admirase, cu două zile înainte, picioarele goale din blugii scurți ai femeii din fața poștei, dar era una dintre ridicolii care se grăbesc și ies înainte de timp îmbrăcați subțire, de parcă ar fi putut să p ...

Cobori scările în spirală și mergi ascultând zgomotul făcut de șlapi, pe cărarea prăfuită care te duce la faleză. Plaja e îngustă, cu un nisip murdar, resturi de tot felul, sticle de la băieții care fac noaptea focuri aproape de mal. Între mare și blocurile înalte se întinde un mal înverzit de pământ, cu pomi tineri și bănci pe care seara stau pensionarii. După ce cureți locul de scoici și mucuri, aproape de mare, deschizi cartea și observi că, nu departe de tine, un copil aduce apă cu o găletuș ...

Intrasem într‑o sală imensă, luminată de candelabre sofisticate, ca după primul pas să se cufunde în beznă totală, lăsându-mă un timp să mă acomodez cu întunericul, până când mi‑am dat seama că în centru se afla o groapă adâncă, pe marginile căreia se zăreau poteci, de‑o parte și de alta.

Te‑am văzut, imediat după ce m-ai strigat, erai dincolo de prăpastie și mă întrebai încotro aveam s‑o apuc: Spune‑mi neapărat încotro o ei! Să nu cumva să pășești, până când nu aflu în ce direcție!

Voce ta um ...

Șed turcește pe podeaua goală am aprins lumânarea în poală patru pereţi sunt la fel peste tot îngheaţă vorba te socot
îţi ninge la tâmple dezgândirea să nu se întâmple
atâta lungă vreme am așteptat viitorul din trecut să cheme hoinăream la întâmplare printre odăi demolate cândva închisoare azi ne strivește cerul pieptiș în casa noastră fără de acoperiș te-ai spulbera în stele te-ai vârî-n pământ vuiet de vânt
nu-ţi afli locul n-ai vr ...

o plajă din Pacific îmi arată încă semnele,

îmi aduce aminte că m-am scufundat. puțin mai pur, puțin mai tânăr.

din loc în loc, balizele împinse de curenți, departe de ceilalți.

aceste gesturi, bunăoară pustii. cu o detentă pe care nu o voi cunoaște.

aceste gesturi

le-am petrecut singur.

pentru că din ea începe să se desprindă noua lume – proaspătă, transparentă.

prin ea se vede – se deosebesc contururile celorlalte lumi. în tranzit, deodată umane.

...

Un zid cu graffiti.

Ana pare că iese din zid și vorbește publicului.

ANA

Ana are mere. Ana are mere. Ana are mere...

Prima propoziție pe care am învățat să o scriu la școală.

Întâi am învățat să facem bastonașe.

N-am înțeles de ce facem bastonașe.

Bastonașele sunt rele, bat copii, am zis.

Nu, a zis tovarășa învățătoare.

Bastonașele noastre sunt bune, ajută bătrânii să meargă.

Așa am învățat să fac bastonașe bune.

Apoi n-ul dintr-un bastonaș. Și m-ul. Două bastonașe lipite.

Apoi a ...

Trionfo: Diferența de față

Articolul este denumit și sex floral, cu multe arome care pot fi utilizate ca versiune casetofonă, cu postare adecvată. Deci, când a îngenuncheat, l-a rezolvat. Mă voi și mă voi în tine. Folosiți-vă mâinile când vă bucurați de maxilar. Remorcher în junglă. Lumina soarelui poate fi și mai rea.

Trionfo: Nu atinsesem nicicând

Nu atinsesem nicicând

așa mare. Post-șoc.

Când a dat să

mare, zimțată. Am murit.

Atât de nu

doare sau, ...

ies din program

din aria de acoperire

din rețeaua de fantasme a lumii

înregistrez pe repede-înainte

dragoste epuizare și conflict

vortex de mâna maicii domnului

iubire ascunsă în portfard

cu 1% baterie

totul devine o descărcare de energie

și de cuvânt

nft ((non-fungible token)

suntem

o singură imagine

în spații fără pereți

printre lanțuri

programe digitale

coduri de bare

posibilul

...

Lunganul se strecară în magazin cu pași furișați, ca și cum ar merge pe o funie suspendată. E un tip înalt și slăbănog, cu brațele exagerat de lungi, până aproape de genunchi, îmbrăcat într-un costum larg, care pare că flutură pe corpul lui uscățiv, de individ care mănâncă doar lunea și joia.

Călca împrăștiat și larg, ezitant, de parc-ar păși pe ouă dinamitate, și oricând ar putea sări în aer.

Tovarășul lui, un bărbat mic, rotund, foarte brunet și transpirat, are pe el tot un costum, dar măcar ...

Marc B. și Vira T. erau îndrăgostiți unul de celălalt. Cel puțin așa pretindea fiecare. Nu poți știi niciodată ce este cu adevărat în sufletul omului. Voiau să se căsătorească. Vira urma să-i ia numele lui Marc și să devină doamna B. Erau proaspăt ieșiți de pe bâncile facultății. Marc era mai puțin optimist decât în adolescență. Vira arăta bine. Acum simțeau că viața era de partea lor.

Fiind doi tineri care aveau visuri, se subînțelege că erau și muncitori. Amândoi își petreceau zilele muncind. ...

În această versiune balcanică a filmului Thelma and Louise, eu și Marija conduceam ore-n șir, zile lungi, traversând platourile înalte, canioanele, lăsând într-o parte cascadele învolburate, trecând prin deșertul portocaliu, prin pădurile de pini visători și plopi lucitori. Mergeam pe șosele înguste ca agrafele, suspendate la sute de metri, care îți dau o amețeală de beție cu absint. Fugeam de trecutul nostru pe care distanța îl făcea, însă, mai ușor de înțeles. Ne-am retrăit copilăria, anii a ...

Cobus, scria Admistadt, a fost un orfan crescut în familia unui morar și a soției acestuia. Cei doi nu puteau avea copii. Morarul era un bărbat aspru, care se îmbăta des și nu se sfia să-și încingă atât soția, cât și pe el. Pe de altă parte, ea era o femeie delicată și iubitoare, prin urmare copilăria lui Cobus fusese împărțită între iadul creat de bărbat și raiul izvorât din dragostea femeii. Neavând o cale de mijloc, micul Cobus și-a dezvoltat un simț deosebit de ascuțit, atât al binelui, cât ...

Peisaj de anul trecut

De la fereastra spitalului

se văd

un automobil Škoda Fabia,

câteva bănci ruginite

și un copac înflorit.

Mașina e a unui doctor,

băncile cică sunt acolo de când lumea,

dar copacul -

- nu l-am remarcat pana acum.

L-or fi internat ieri

și probabil că-i vor da drumul

când va rămâne din nou fără flori.

*

luăm analiza din pumn, să ne lămurim,

o să doară, dar măcar știm o treabă,

cuțitul din pl ...

În gangul din fața casei se vedeau câteva mucuri de țigări, turtite cu talpa piciorului. Zoli apăsă soneria și așteptă două secunde lungi. D-l Porumb abia se trezise. Îi făcu semn să intre, iar Zoli își ținu un timp respirația. În casa d-lui Porumb mirosea ca într-un stomac balonat. 

− Câte ai adus?

USB-ul argintiu străluci o clipă printre degetele bătrâne.

 − În total 7, mormăi Zoli. Două sunt cu sex oral, restul, cu diverse...

Stickul dispăru pe jumătate în mufă, iar degetele groase ale d- ...

Întrebând în stânga și‐n dreapta prin fundul Ferentarilor, puțin până‐n prânz ajunse. Peste gardul de scândură văruită se vedea o tufă de trandafiri din care creștea geamul unei vitrine până‐n streașina casei cu acoperișul învelit în tablă. Citi: Eledur și, dedesubt, La Gică Dei. Perdelele de doc albastru, trase, arătau îmbâcsite de praf în lumina puternică a miezului de zi. Poarta se deschisese până s‐apuce s‐o atingă, parcă sub presiunea respirației. Merse pe o alee îngustă de asfalt, umbr ...

"did you try to live on your own / when you burned down the house and home? / did you stand too close to the fire? / like a liar looking for forgiveness from a stone"

greenday, "21 guns"

motto:

iubirea noastră a fost sau n-a fost, cântec fără noimă

cântat la un fluier înfundat cu câlți într-o ruină

cântec inutil printre plante cățărătoare,

șobolani și viermi alunecoși,

mers cu tălpile goale pe toate sticlele de vin sparte din lume

iubirea noastră a ...

Privesc ochii unui pirapitinga, un pacu mai mare, probabil mort.

Stau în genunchi lângă cada din baie, baia mea care îmi povestește mucegaiuri, țin peștele de aproape un metru în brațe, miroase a Amazon, a sălbăticie, a alge, sufletul meu poate fi oriunde, ochii peștelui se trec prin ochii mei ca printr-o strecurătoare, văd cerurile Americii, mă opintesc, ridic namila, îmi scapă, trebuie să o învelesc într-un prosop, ceva, alunecă, este peștele meu mântuitor, alunec și eu, mă duc pe spate, ghem ...

la fel de mută

mai știu și eu de ce trăiesc

de ce continui viețuirea

sub cerul toamnei

însoțită de soarele grăbit

roșu/ imens

în asfințitul/ aproape înghețat

mai știu și eu de merită

să mă mai sprijin

de înălțimile

în care lumina se arată

dimineața

sunt întrebări

ce par

îndreptățite să primească

de la cine (?)

așteptatele răspunsuri

se revarsă doar tăcerea

una la fel de mută

precum mișcarea razelor

...

Ecranizare de Cristi Toporan

cu Andreea Perju, Anghel Damian, Raluca Straia, Tamara Roman

Când a sunat din nou, Catrinel a întins degetul spre reject, convinsă că n-o să răspundă, însă în ultima și infima miliardime de secundă, când arătorul aproape atinsese banda roșie a Samsungului, se răzgândi. "Ți-am spus să nu mă suni!". Vocea îi ieși cu un semiton mai sus decât intenționase. "Ți-am spus: am treabă!" Acum cuvintele veniră aproape în șoaptă, așa că Paul o întrebă l ...

Se treziseră târziu, pe la prânz, după seara de Crăciun care se prelungise și la restaurant, apoi în camera în care se culcaseră și care se încălzise de nu mai putuse să respire.

—  Arzi ca focul!

Chiar că simțea că ies flăcări din ea, se făcuse roșie la față ca mărul pe care-l mâncase și care, de cât de înfiorător de dulce fusese, o făcuse să fiarbă la propriu. Un rac în suc propriu!

— Poate că ai făcut febră! Remember?

Adam râdea în hohote, cu o poftă de vorbit și de iubit din ce în ce ...

Vista

nu știi tu contextul, dar îl saluți:

de 20 de ani

poezia e trimisă

la masa copiilor.

nu și la colț, nu și la colț.

tu nu ți-i arăți, nici nu-i ai.

uite un om într-un istoric de redundanțe. ne ocolim sistematic.

uite un om care mi-a fost prieten și nu mai îmi e.

comuni, celebritățile literare, pe minimum de interacțiune,

maximum de afectare: iată cu cine mă-nsoțesc,

de la cine mă contaminez. cui scrii

*când scrii, când te ...

Sâmbăta asta, vreau să termin cartea lui Salman Rushdie, Luke and the Fire of Life. Mulțimea de personaje mă face să pierd firul poveștii destul de des. Pentru o fabulă de copii, mi se pare că subiectul este mult prea stufos. Ori, se poate ca plictisul meu să fie cauzat de pauzele prea lungi pe care le-am făcut de când am început cartea. 

Alături de mine, Adam parcurge încet un album cu benzi desenate. Din timp în timp, se oprește din citit ca să se uite la mine. 

La pagina cincizeci și patr ...

Străbat poteca în umbră și ies la strada principală, pe Mioriței. Nu cred că există stradă mai cunoscută în orașul ăsta decât strada Mioriței. Nu știu de ce e așa celebră. Nu e atât de lungă și nu sunt decât blocuri acolo. Iar în spatele acelor blocuri se află Școala Generală nr. 2, acolo unde am făcut primele 8 clase, atât eu cât și soră-mea. Traversez strada și pe partea cealaltă văd o altă amprentă de ciment, acoperită de gresie. Acolo se afla o gheretă de la care ne cumpăram dimineața cornur ...

O paranteză a viețuirii digitale

Ne înstrăinăm la început

ca porumbeii care zboară flușturatici

când paznicul aruncă fărâmele de pâine uscată

pe jos, lângă barieră.

mai mulți locuitori vin să-i aducă paznicului

felii verde petrol de la putregai

sau macaroane întărite ori margini de pizza.

nu mai vorbim unii cu alții decât prin computer,

nu mai dăm telefoane, doar niște sms-uri concise

(e prea multă energie de consumat pentru prietenie) ,

...

spangen, rotterdam. nu se pune problema dacă vine apa, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine viața, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine moartea, ci când și cum se etajează. administrarea problemelor: a eșua suportabil. nu se pune problema să nu te pregătești pentru înghițire.

pentru îmbrățișarea a ce va să vină: structuri de stratificare. cel mai jos punct din parc este pentagonul plăcerii (pe o latură ai și un fragmen ...

345/sinonimele mortalității strugurilor) sms defavorizat (zile lor vorba lor lumea drogurilor

dor de clarități fiziologice uite soarele uite șuruburile zilei uite raporturile pe care le stabilește umbra cu ce ne-a obișnuit să luăm drept prezență e exact cât am lăsat să ni se întâmple de la un reper la celălalt forțările au mereu ceva trist florile presate în scopuri școlare precizează irisul vegetal care nu mai privește decât cu ochii noștri speră că nu o să-i ...

Buza de jos

A urcat în autobusul de nouăsprezece și un sfert, a plătit cincisprezece sau douăzeci de lei (nu știu prețul exact pentru că nu mai folosesc mijloace de transport în comun) și s-a pierdut printre pasageri transpirați cu pălării pe cap și priviri leneșe. La radio se derulau niște șlagăre vechi atât de cunoscute urechilor, că pasagerii nici nu le mai auzeau.
S-a așezat pe unul din singurele locuri libere, lângă un bărbat cu figură de hipiot, plin de mătreață pe umeri și-n ...

anamorfoză

dincolo de strada cu rumeguș

fără iluzii n-aș fi venit

oameni mici se plimbă pe

trupul meu ca pe o cale regală

spasmele mele nu mint niciodată

doar se ascund după balansoare

lumea pare a fi un citat din mine

când eram mai tânăr.

elegie imperfectă

ce prosternare și toamna asta

singur de n-aș fi și tot m-aș ascunde

mări și pustiuri înaintea mea

înapoia mea doar cenușa prietenilor.

cuvinte am încetat să mai s ...

15 septembrie 

Azi am ajuns la Iași, poimâine plec la Chișinău. Sunt invitat la un festival de proză, prin Goethe-Institut. Am fost azi la autogara Iași să iau un bilet pentru cursa de ora 9, marți, 17 septembrie. S-au uitat pe acolo la mine ca la un extraterestru. Cum un bilet pentru marți? Cum pentru Chișinău?! Pentru Chișinău nu se vând bilete decât la autobuz. "Și dacă sunt prea mulți pasageri?" mă întreb. Probabil că se trage la sorți. Sau cei în plus sunt aruncați pe drum din autob ...

"Negru lapte al zorilor seara îl bem, la amiază îl bem, dimineața îl bem, noaptea, îl bem și îl bem." S-a trezit cu refrenul ăsta în cap, s-a dus la bucătărie și-a aprins o țigară și și-a pus două degete de vodcă, nu conta că era 3 dimineața. Totul era pregătit. Avea să treacă muntele la Poienile de sub Munte, prietenii lui îl așteptau dincolo, i-au promis că îl duc până la Lviv și de acolo îl trec în Polonia. Mai avea un pas până în Germania. Totul era pregătit. Nu, el nu avea să riște ca to ...

Când a trecut pentru prima dată pe lângă fereastra ei, aproape că n-a remarcat-o pe bătrână. Era îngândurat și neatent la detaliile din jur. Îi puteai citi pe figură acea blazare tipică unui funcționar public; îi puteai zări, dincolo de lentilele groase ale ochelarilor, vederea ștearsă a unuia care tocmai își pierduse ore întregi printre sute de foi și de calcule, sau care stătuse înfipt ore în șir într-un scaun incomod, în spatele unui ghișeu de unde răspundea altora politicos și mecanic, fără ...

De cum se lumină de ziuă, porniră spre Dom cu o barcă cu motor pilotată de Alfred Rippley, însă nu înainte ca bodyguardul acestuia să-l percheziționeze. 

Imensitatea pacifică era netulburată, o netezime perfectă se întindea peste oglinda de jad a apei. Rudy sorbea dintr-o limonadă. O frunzuliță de mentă se legăna între cuburile de gheață, clinchetul cristalului scump era inaudibil în huruitul motorului. 

Cu o seară în urmă, la petrecerea de pe Jaluit, un atol desenat ca un șarpe în salba Insul ...

I

Îmi spui să-ți scriu ce mai fac cum se adună zilele

după ce anii s-au scăzut dintr-un depozit

unde paznicul nu lasă pe nimeni să pătrundă 

o misiune care umflă de rîs broaștele pe lîngă zid 

în așteptarea ploii: un copil cu stropitoare 

și o elice de unde porni vîntul ce doborî Troia:

așa trecu vara valpurgică împărăția ierbii pe țigle

sub care strigă Nas-Lung că vrea să treacă dincolo

cu buzunarul plin de nasturi și gămălii de ace

de partea revoluției la modă – o paiață-taximetris ...

Să se uite la fiii săi, de pe balcon, este una dintre cele mai frecvente plăceri. Priviți de sus, sunt două insecte galbene, pe asfaltul bătrân. Dacă n-ar fi fost ei, acum ar fi cântat într-o filarmonică mare. Un frison îi reteză gândul, ca de obicei. Nu băieții îl ținuseră pe loc. Dacă era să caute un vinovat, singurul, etern singurul și fără scuze, era el. Un timp savură acest curaj de-a se învinovăți. Dar știa bine, dedesubt se afla, neclintită, ziua de mai. Acea zi. Dar cine nu are astfel ...

ÎNGERUL MEU ANTIGLONȚ

Și dacă eu cad,

Și dacă mă prăbușesc,

E pentru că n-am știut cât și cum să mă iubesc.

N-am avut grijă de Îngerul meu păzitor.

L-am lăsat singur,

Deși el nu s-a îndurat să mă lase să mor

Și, împotriva tuturor, oameni și demoni,

Dar mai ales împotriva mea,

A stat cu aripile desfăcute,

A stat ca o pavăză grea.

A răbdat, a cumpănit, a așteptat.

Infinita tristețe a Îngerului meu antiglonț

E legătura cu tot ce n-am fost.

Așadar, în ceasul al douăsprezecelea-mi s ...

"Te plimb de două ore."
[Cu viteza melcului.]
"Locuiești aici de atâţia ani de-ai

voștri, ai oamenilor, și a trebuit să vin eu să-ţi arăt. Ai vrut să revezi Strada Mătăsari, fiindcă acolo stătea prietena ta Ingrid Schwalb. Te-am dus pe străduţe despre care habar nu aveai că există. Strata Bâlciului! Mi-ar fi plăcut să citesc toţi pomii ăia uriași. Am descoperit că, în urmă cu șaptesprezece generaţii de câini, a existat o prinţesă a tuturor câinilor de pe ...

Astă-noapte am visat un vis pentru care nu am studii: am visat că sunt tractorist, dar eu nu am făcut niciodată școala de tractoriști.

Speriat, căci eram totuși la volan fără carnet de tractorist, cu motorul pornit, duduind, cu plugul cu trei brăzdare înfipt la mijlocul ogorului, am întors cheia în contact și am oprit motorul. Am coborât din pat, am privit în oglindă și m-am văzut: un copil de vreo șase ani, în pantaloni scurți, cu o mică pufoaică pe umeri, cu picioarele subțiri pătate de mo ...

Autoare de poezie, proză, teatru, nominalizată la Premiul Pulitzer în 2018, Faleeha Hassan este o scriitoare irakiană care acum locuiește în SUA. Viața ei este profund marcată de experiența războiului. Faleeha s-a născut la Najaf în 1967, în timpul conflictului dintre Kurdistan și Irak. Războiul cu Iranul a izbucnit în 1980, când ea era încă elevă la gimnaziu, iar autoritățile au anunțat că vor închide școala "temporar" până la sfârșitul războiului, ceea ce nu s-a întâmplat decât cu opt ani m ...

Un bărbat și o femeie de la o mare corporație vizitaseră școala Rebeccăi: aceeași corporație ce subscrisese noua aripă a gimnaziului, care acum purta numele companiei respective. În onoarea colaborării cu școala, bărbatul și femeia le-au promis elevilor cadouri promoționale pe care le puteau revendica devenind fani ai companiei pe rețeaua de socializare folosită cam de un an încoace de toți cei de vârsta Rebeccăi. Rebecca se alăturase și ea bazei de fani și primise prin poștă șampon, balsam și s ...

și la revedere

goodbye pasăre care te-ai izbit în geam

goodbye milimetru în plus de gârbo

ciao aripioare colorate la care am ținut

emergente din răcitura indiferenței

pupsi furie în casă

de cea mai înaltă puritate furie

goodbye noroi al urmelor 

pe coridorul personal 

noroi încărcat emoțional goodbye

stroboscopie

nostalgizat de fortificații

armuri și formațiuni de luptă

munca agentului epidemic

în rândul armatelor

capătă coloratură onestă

...

TEATRU

TIPUL, apoi TIPA 

TIPUL se privește în oglindă. Are o mustață à la Hitler. Intră TIPA, îi observă mustața și-ncepe să râdă. Nu se mai oprește din râs. TIPUL e deconcertat, nu știe cum să reacționeze și cum s-o oprească pe TIPĂ din râs. Își lasă brațele a neputință. La un moment dat, TIPA încetează să mai râdă.

TIPUL Asta-i părerea ta? 

TIPA Știi că ești nebun, nu? 

TIPUL De ce? 

TIPA Mai și-ntrebi... 

TIPUL Mă așteptam să-ți placă. 

TIPA De unde până ...

cele sfinte păsărilor

e o chestiune ideologică să privești în gol

zile în șir

cum plouă

de la facerea lumii

foarte curând după

pe țărmul mării sau pe malul

unui fluviu celebru

când culorile se amestecă în descreșteri

progresive de lumină

și păsările îți spun cuvinte neștiute și foșnesc zgomotos

ceva ca o mare sărbătoare

s-a întâmplat 

cu noi așteptând 

inexact un 

soi de hipnoză

Hrănitoarea de păsări

și sentimentul că iarna ...

— O să meargă și doamna Strâmbeanu cu noi, mi-a scris mama un mesaj că ne roagă s-o luăm și pe ea. Am văzut doar acum câteva ore, în aeroport, când am deschis telefonul.

— Bine, doar că n-o să mai putem asculta audiobook-urile pe care le-am pregătit. Sper să se abțină măcar pe Cercul mincinoșilor, e aproape imposibil să nu te prindă cartea aia. 

— Suntem deja în întârziere, o sun să iasă. Doamna Strâmbeanu, puteți ieși în stația de pe partea cealaltă a drumului, da, da, suntem deja la spital ...

     Da, îl ura. Dacă ar fi fost prozator și nu un modest poet care-și cunoștea lucid locul, (undeva pe la poziția 123 dintr-un clasament al poeților români contemporani, asemănător celui din tenisul mondial), ar fi putut adăuga: "îl ura cu toate puterile sufletului său". Asta în timp ce obiectul urii sale, Sandrino, dădea în curtea casei sale ceva de mâncare câinelui mare, blând, alb și flocos, legat inutil cu un lanț gros de o cușcă în paragină.

De pe terasa aflată la nivelul acoperișului cas ...

Curățăm cartofi. Avem salată, ceapă verde, câteva roșii, toate din grădina noastră de bloc, și puțină telemea. Tot e ceva. Mama face cartofi prăjiți. Și plămâni de porc trași prin făină și prăjiți. Tot e ceva. Plămânul e moale. Dăm de zgârciuri. Mestecăm cu totul și nu scoatem zgîrciurile din gură decât atunci când le-am lasat, mestecându-le, fără urmă de carne de plâmân. Așa spunem râzând. Carne de plămân. Și rădem, râdem, facem haz de necaz. Ne îmbărbătăm spunând alții nici atâta n-au. M ...

Îi numeau Guzgani. O dată la câteva nopți apăreau la frontieră și începeau să mișune orbiți de beznă și de frică. 

Nikos se obișnuise atât de mult cu colcăiala refugiaților, încât îi clasificase în rândul sunetelor naturii. O specie inferioară foșnetului de vânt. 

Când primise telefonul de înștiințare în legătură cu noua captură, moțăia în pat, cu ochii mijiți în lumina LCD-ului, urmărind un meci în reluare al lui Panathinaikos, echipa lui de suflet încă din copilărie, când bătea mingea pe str ...

autoportret cu saxofon

nu îți vorbesc pre limba veacului, pentru că

limba veacului

e peltică

și rea la gust.

o să trebuiască să o spun altfel, să sap șanțuri de apărare,

să ridic turnuri

în jurul a ceea ce am crezut că poate scânci

cu glasul fiului meu?

cheamă-mă

și o să-ți povestesc în amănunt ultimele progrese ale

tehnocraților care îmi înlocuiesc sângele

și poartă negocieri cu luna plină de deasupra

bursei de mărfuri eu când

aud un saxofon este brooklyn

i ...

Sany s-a trezit cu noaptea-n cap, și-a luat pe el hainele verzi, și-a tras cizmele de gumă în picioare, și-a pus clopul cu pană de fazan pe cap și a luat pușca din cui. Mare nădejde n-avea în ea. Era veche și nefolosită, iar cartușele cine știe dacă s-ar mai fi aprins. Mai multă încredere avea în Fürge, corcitura de câine lup și ciobănesc mioritic pe care îl hrănea de mic și care nu o singură dată își arătase devotamentul. A ieșit în curte, a dezlegat câinele din lanț și a pornit încruntat spre ...

autorul tastează cu predestinare

un cabalist

litere spadă

trasoare

pălăria Saturn cu inele de diamant roșu

trece din baia de purificare 

în caietul cu litere vii

un rabin își spală fața de șase ori 

în manuscrisul

despre întunericul din oglinzi

a avea sau a fi

pe tabla lapis lazuli

zece porunci salvează 

un eremit

1 noiembrie 2019, Authors’ Day

sunt o imagine poetică

în casa a șaptea a căsătoriei 

unde nu e nici-o planetă 

și nici-o efemeridă

creierul meu e tot m ...

Se ilumina încet în sâmbăta aceea a sfinților Evsignie, Nona și Fabie, ca un tăiș știrb râcâind întunericul din jurul trupurilor noastre se arăta ziua și nevolnică. Clopotele bătură alene și o pieliță de lumină ca o scufie se așternu peste oraș. Strigoii, care or fi fost, dănțuiră pentru ultima oară, răsuflară cu îndoială din lumina lăptoasă și se așternură la drum. Un înger nevăzut ochilor lumii făcu repede ordine în grămada lor împingându-i spre altă noapte și ei, jucăușii, se duseră nepăsător ...

Într-o zi de sâmbătă dimineața, directorul unei instituții publice oarecare, - n-am să-i spun numele din considerație, cât și pentru a evita orice scandal, conducea grăbit o mașină neagră, impunătoare, pe una din principalele artere care traversa de la est la vest orașul. Din cauza restricțiilor datorate pandemiei de virus, străzile erau la acea oră aproape pustii, frumoase și triste. În copacii care străjuiau bulevardul apăruseră cele dintâi semne ale primăverii, dar dimineața era încă răcoroas ...

Personaje: Venerus Pipiri, Narcisa Cocoș

Decor: Cabinetul doamnei psiholog Narcisa Cocoș: un birou, o canapea, câteva planșe. 

Narcisa Cocoș, o femeie corpolentă, cu voce groasă și cu părul prins într-un coc în vârful capului, completează o fișă la birou. Se aude muzică de relaxare întreruptă de o bătaie în ușă.   

NARCISA (fără să ridice ochii): Da. Poftește.

*Venerus pătrunde timid în încăpere și rămâne nemișcat, la intrare. Își tot aranjează o șuviță de păr pe frunte. Po ...

Nu era nici o epidemie când tata a fost băgat la "izolare", acum 65 de ani și aproape opt luni. Într-o dimineață, la Medgidia, a fost înhățat de pe stradă. Era inginer chimist și conducea laboratorul de la IMUM, care era la marginea orașului. A fost mai întâi dus la Constanța unde a fost interogat și bătut îndelung, metodic. La Constanța, s-a experimentat pe el, printre primii, o tortură specială: a fost băgat în seiful băncii, unde după câteva ore se termina aerul respirabil. Apoi a ajuns în pu ...

Omul între ghilimele

Era un om între ghilimele. Altfel spus, corpul său ocupa un spațiu flancat de o parte și de alta de un semn mare, gras și buclat. Bucle jos la stânga, bucle sus la dreapta. Când respira, buclele fâlfâiau sub respirația sa, surprinse că irealul, asupra căruia vegheau, pulsa cu atât de multă viață. Când vorbea, cuvintele sale nu puteau fi legate de vreun loc real, ci păreau să provină din ele însele, precum un organism unicelular reproducându-se prin diviziune intracelula ...

A venit o dată la mine la o trecere de pietoni, s-a apropiat și m-a privit cu o curiozitate infinită în ochii alungiți, migdalați, de tătar. Nu i-am spus nimic și ne-am revăzut peste o vreme la o petrecere de ziariști, a venit iar la mine și a început să plângă. Îi vedeam ochii înlăcrimați și îi auzeam hohotele dar o clipă i-am surprins și privirea piezișă. Să se asigure că m-a prins. Eram cu Elena, ne-am așezat pe niște trepte, l-am flancat, Elena îl ținea de mână. Ne-a spus că trece printr-o p ...

Luna tace ca și cum toți ar fi pentru totdeauna și ea nicăieri, niciodată.
Pare să simtă un fel de atenție, ca lumina, pentru tot.
Uite ce peisaje - își spune singură - ce viziuni!

Numai cind te vede pe tine tace de tot, numai la tine nu se poate uita
cu ochi clari, liniștiți, larg deschiși, fără teamă, fără greșeală.

Ochii ei tulburi au răbdat mult, fără bucurie
au privit un număr monstruos de parcări și elemenți ruginiți de calorifer.
Te-a privit dormind și ar fi făcut duș ...

 Casa lui, casa soră-sii, gardul de ulucă și curtea mică, slab luminată de becul de pe stâlpul de la drum și un câine venind din întuneric, mârâind, rânjindu-și colții, lătrându-ne. Pe mine mă latră, de fapt, o corcitură bălțată cu negru și alb, foarte îndârjită, care nu s-ar sfii să mă muște. Mă salvează Aurel, strigând : Bibanu ! Cuminte, Bibanu ! Bibanu  se cumințește, când deja îl vedeam înfigându-și colții în fusta mea, ca să tragă de ea, până m-ar lăsa în chiloți, cum mi s-a întâmplat într ...

– Și pentru că s-a făcut noapte, ca urmare a mișcării de rotație a pământului – îl informă Mombasadorul George pe explorator –  ți-am pregătit un însoțitor. El te va conduce pe direcția urmată de povestea noastră până se crapă de ziuă. De-acolo, te descurci tu, că doar ești explorator cu diplomă. Acum, dă-mi voie să ți-l preziiiint peeee... 

Trăgând o draperie de pluș brodată cu leul și unicornul, Mombasadorul dădu la iveală un personaj atletic, îmbrăcat într-un elegant costum bleumarin cu dung ...

Ne-am închis într-o cameră

și am

schimbat capetele între noi

și ne-am 

legat la ochi

cu o batistă neagră.

Hai hai

în vatra de sînge a străzii

în cartierul cu rufe

pe acoperișuri

prin cimitire după flori

în inima doamnei

în gaura cheii

      în mă-sa de amintire

în spîrcul silabelor

în tren

pe tren

sub tren

la ora monstruoasă 

cînd timpul făcea fum în tigaie

cînd un orb rătăcea sub pămînt

cînd capetele își smulg cu dinții

batista neagră.

— Am visat – spune capul blond – ...

am luat cina și am vorbit despre realizări

ce înseamnă să faci ceva în viață să-ți atingi potențialul 

să le închizi gura părinților blocați pe traseu 

poate să scrii o carte bună să adormi fără somnifere

să te surprinzi în oglinzile hotelurilor de provincie

să-ți sugi burta

carnea ta are nevoie să iasă din câmpul gravitației 

pentru femeia cu fața încă tânără

viața înseamnă încălcarea punctuală a regulilor impuse de tată

să câștigi toate concursurile să nu fii un nor sterp i-a spus ...

- Măi Răducane, ce căutăm noi la prăpădenia asta? m-a întrebat tata, după ce ne-am așezat pe gradenele vechi.

Am așteptat să-și aprindă o țigară, spre a reface gestul de demult, de pe 23 August, dar mi-am amintit că se împliniseră deja zece ani de când se lăsase de fumat. O făcuse brusc, după ce un medic îl informase că, la două pachete pe zi (după 3-4 pe front), viața are prostul obicei de-a se deteriora și – la un moment dat – de-a se stinge cu totul. Ca țigara. A doua zi după vizita medicul ...

23/ SINESTALGII MIȘUNÂND SUBCLAVICULAR) sms dezmețit (anume care definire rămâne când

digresiune în vorbele altora uite azi conductele ruginite sub borduri plastic ascund ultimele șervețele umede și negociază caracteristicile stimulilor dincoace de care trebuie să stabilim ce și cum pâinea prăjită nu moare niciodată dar dezvoltarea gusturilor muzicale se oprește la 24 ce zic fluidele corporale despre asta când pornesc briza întunericului și strălucesc ca un graffitti pe peretele unui gang lu ...

Ralu. Talentul ei de tragediană, lacrimile ei izbăvitoare și energia vulcanică. Când eram doar noi doi, obișnuia să mă smulgă de pe oriunde m-aș fi ascuns prin Casa cu Lei și să mergem amândoi în oraș, gătiți de duminică, ea purtând vestigiile anilor de relaxare comunistă, când se găseau blugi și ochelari de soare, așadar purtând niște țoale americane sau germane în orașul unde uniforma era alcătuită din taioare gri și pantaloni de stofă, largi, care acopereau până la vârf pantofi negri, prăfuiț ...