Mă întorc în Parcul Herăstrău și o iau în pas alert pe alei și pe lângă lac până la Fântâna Miorița sau până la Băneasa. Îmi prelungesc astfel drumul meu lung prin năuceala caniculei, făcând o parte din el pe jos. Dietelor severe, suprapuse cu posturi ținute cu strictețe, însoțite de rugă- ciuni, le-am adăugat de o vreme șapte-opt kilometri de mers pe jos zilnic, adesea forțând nota, trăgând de mine până dau să mă rup, obsedată de pragul celor șaptezeci de kilograme, sub care mă strădui zadarnic să scad. Nu-mi dau seama dacă îndărătnicia trupului meu se datorează lipsei unui bărbat, a unei vieți sexuale, căreia altminteri nu-i mai duc dorul, sau statului pe scaun opt ore zi de zi cu ochii-n computer și sub ochii șefei, ochiul stăpânei care îngrașă vita, cum se spune, și uite că-n cazul meu se potrivește, și totodată cu clienții în coastă, grăbindu-se, grăbindu-mă, toată lumea se grăbește și eu răspund grabei lumii nemișcându-mă din loc, înțepenită pe scaun. Viața și trupul meu bat pasul pe loc în păduchelnița de notariat.

În după-amiaza aceea de iulie, după ce m-am despărțit de Anica, am intrat în parc grăbind pasul, lăsând în urmă bărbați și femei care căutau o brumă de răcoare în umbra frunzișurilor. Le evitam privirile, în timp ce simțeam cum mă oglindesc pieziș în acele priviri: o femeie plinuță, asudând în hainele prea groase pentru atmosfera caniculară, fustă lungă și tricou cu mânecă lungă, o creatură ciudată, un soi de călugăriță încercând parcă să se strecoare neobservată, ignorând lumea... În după-amiaza aceea însă, am simțit că se rupe ceva în mine, izbită de una dintre acele figuri, între ochi parcă, într-un loc din care dădea să se ivească un al treilea ochi fixându-și privirea asupra cuiva foarte apropiat sufletului meu, până într-atât încât era parte din el. Și totuși omul acela nu dădea niciun semn că m-ar recunoaște, oricât m-aș fi încordat și m-aș fi străduit să-l aud spunând bună, Florența, ce mai faci? Ce dor mi-a fost de tine, formula banală de care aveam mare nevoie, dar fierbea doar în creierul meu încins de emoție și caniculă, stors de marșul forțat. Drumul lung și căldura mare care nu mă lăsau să dau vreo replică, să răspund unei abordări pe care mi-o închipuiam și, oricum, eu nu răspundeam avansurilor unor bărbați dornici mai degrabă să se amuze pe seama mea, decât dornici de altceva, sau poate că așa mă încăpățânam eu să văd, ca o femeie care de mult își luase gândul de la astfel de treburi. De astă dată însă, m-am văzut pusă în situația să-l acostez eu pe acel bărbat pe care-l așteptam răbdătoare de o bună bucată de vreme, și uite că răbdarea mi-a fost răsplătită.

(fragment din romanul "Drumu-i lung, căldura mare", LITERA, BPC, 2021)