Prin Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere se perindă o mulțime de personaje, care de care mai interesante și mai pestrițe, doar că studenții sau profesorii care stau concentrați în bănci nu le zăresc întotdeauna, din pricina pădurilor de litere în care sunt cufundați. Aici m-am întâlnit, pe când eram studentă în anul I și descopeream cultura antică și medievală, cu Alexandru cel Mare, dar mai ales cu năzdrăvanul lui cal, Bucefal / Ducipal (în adaptarea autohtonă), căruia i-am căutat apoi coama fluturată de vânt și călcătura zburdalnică pe zidurile exterioare ale bisericilor de sat din Muntenia. 

Printre rafturile lungi din lemn de stejar, despre care poveștile locului spun că ar fi fost luate din bătrânul Pod al Mogoșoaiei, am auzit tot felul de voci, prelinse din cărți cu coperte uzate de timp și de mâinile nerăbdătoare ale cititorilor, și-am întrezărit culorile estompate ale unor veșminte din felurite colțuri ale lumii, purtate de călătorii străini care au zăbovit, mai mult sau mai puțin, prin părțile noastre. În amurg, când ziua se-ngână cu noaptea și lumile comunică firesc, am stat la taifas cu diaconul sirian Paul de Alep, cu Franco Sivori, secretarul italian al lui Petru Cercel, cu ofițerul Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel, nedumerit de atitudinea nechibzuită (pentru el!) a românilor de a-și sacrifica până și ultimul animal din bătătură, pentru a face pomeni cât mai bogate celor adormiți. 

Nu e aici locul să vă povestesc despre toate întâlnirile mele de taină și îndrăgostirile adolescentine sau mature de personaje reale și imaginare, care s-au petrecut în căușul slab luminat al acestei săli de lectură. Să spun doar că, de când cu pandemia și toate fricile țesute meșteșugit în jurul gândurilor noastre, vocile personajelor parcă s-au atenuat. Cred că nici lor nu li s-a mai dat voie să coboare dintre filele volumelor și să răspândească virușii ideilor și visurilor pe care le întruchipează. Într-o zi însă, m-a întâmpinat chiar de la ușă Arseni-Ustin-Ambrozie-Laur, eroul cu nume multe (și identități pe potrivă) al lui Evgheni Vodolazkin. Și mi-a spus ceea ce aflase și el de la Înger, un lucru pe cât de simplu, pe atât de greu de pus în practică: "pe apă poate să meargă doar cel care nu se teme că se îneacă."