Cotroceni

Liviu G. Stan

Cum își alegea "victimele"? Cotrobăindu-le prin gunoaie. De două ori pe săptămână ajungea mai târziu acasă decât de obicei. Chiar foarte târziu. Sub pretextul că ieșea la o băută cu colegii (Carina nu părea deranjată) sau că avea o tonă de muncă și un deadline care nu mai putea fi tărăgănat, pornea în incursiunea lui științifică în puterea nopții.

De când firmele de curierat au devenit un organ indispensabil al traiului metropolitan, își spunea el, sacii ...

Relația dintre valoare și succes are, în literatura autohtonă, un specific al ei, inconfundabil, de neregăsit în alte literaturi. Avem în vedere, desigur, succesul de vânzări de carte al unor autori, în caz că-i posibil așa ceva pe piața de carte de la noi, dublat-potențat de așa-zisul succes de critică, cuantificat prin cronici elogioase în reviste prestigioase și premii literare naționale.

Ca să putem spune cum se justifică, prin valoare, acest gen de succes, trebuie, bineînțeles, să știm ce ...

În 1972, bifam penultimul an de liceu, în București. Am fost contemporan și congener cu liceenii din filmul Metronom al regizorului Alexandru Belc, laureat al Premiului pentru cel mai bun regizor al secțiunii Un Certain Regard, la Cannes. Aș fi, la o adică, îndreptățit să emit păreri asupra acelor vremuri pe care le-am transpus, de altfel, în niște romane. Transpunerea ficțională în filme sau romane deschide perspective inedite asupra unor vremuri, dispărute, altminteri, pe veci. Unde au dis ...

Pasiunea pentru literatură, vocația, eventual, se trage, mai ales, din lecturi și autori pe cale de a deveni modele și idoli. Ceva de felul ăsta sunt, pentru mine, Gabriel García Márquez și Mario Vargas Llosa, pe care i-am descoperit recent într-un dialog-conferință, organizat la Lima în 5 și 7 septembrie 1967, făcând subiectul unei cărți de 150 de pagini, apărută în 2017 la o editură din Spania și tradusă, anul acesta, la Humanitas.

În ultimii patruzeci de ani, i-am citit și recitit pe cei doi ...

Se întâmpla în urmă cu niște ani, la un târg de carte. Peste o oră, urma să primesc un exemplar al noului meu roman, din mâna noului meu editor – o colaborare începută sub cele mai bune auspicii. Eram, deocamdată, la masă, în fața Circului foamei expoziționale Romexpo, cu marele meu prieten și mare editor Valentin Ajder, de la care auzisem, cândva, o spusă-confesiune extrem de pilduitoare: am încercat să rămân un om în mjlocul lupilor, cu referire explicită la editori. Fără doar și poate, Valen ...

Doina RUȘTI

Radu Aldulescu s-a născut de Sfinții Petru și Pavel, adică de ziua fructelor, mai ales a celor din care se scot alcooluri tari. Prin urmare, la sfârșit de iunie, mai precis în seara de 29 iunie, ne strângem să vorbim despre literatură.

Firesc, năvalnic și rudă bună cu "poeții viscerali" ai lui Roberto Bolaño, Aldulescu este prozatorul care a deschis poarta la finalul comunismului, aducând cu el "floarea albă" de pe câmp, despre care cântă mai sus. Mulți ani, Radule, cu proză și ...

Sânzienele vin, își fac simțită prezența în viața noastră, la trei zile după cea mai lungă zi din an, aflată sub semnul focului, al Soarelui. Sunt entități ce plutesc în aer, iubitoare, luminoase, benefice omului, aducătoare de fertilitate culturilor vegetale și femeilor căsătorite, tămăduitoare ale bolilor și suferințelor trupești și sufletești.

De-a lungul timpului, am simțit pe propria-mi piele impulsul regenerator indus de Sânziene. Se spune, pe bună dreptate, că în noaptea de Sânziene ...

Născut dintr-o femeie cu șerpi la picioare

Adesea Antonie Varitz vorbea singur. Cu voce tare. Ca acum, în una din multele încăperi spațioase ale imobilului său, imaginându-și că era ghidul unei cete de admiratori, cărora le făcea un tur al casei memoriale a reputatului chirurg Antonie Varitz, poreclit "Imperatorul".

Le prezenta o colecție:

– Bisturiul, foarfeca angulată, fierăstrăul Gigli, dalta, ciupitorul de os, dermatomul, depărtătorul Kocher, portacele.

Aruncându- ...

Că veni vorba de patronul fiică-sii, Bănel, da, bătrânul îl știe din tinerețe. Prieteni și colegi la Fabrica de Ulei, da, Bănel magazioner la silozuri, cu creionul chimic după ureche și carnet în buzunarul de la piept al halatului, încă de atunci priceput, destupat la cap, lucra cu acte, intrări, ieșiri, devize, în timp ce Vasile lucra mai ales cu cârca, pe banda transportoare... Și țața Tudora cu ce se ocupa? întreabă Carol într-o doară și este lămurit numaidecât: Io, maică, treizeci de ani bă ...

Doina Ruști

Nu demult am auzit un scriitor spunând că a se urina pe un confrate premiat e datoria lui față de cititori. Urmărind platformele cu note, steluțe și alte evaluări, am văzut o sumă de oameni, în proporție copleșitoare necititori, gustând cu exuberanță plăcerea de a-i insulta pe scriitori, mai ales pe cei notorii, ca să vadă și ei cum e să fii strivit de istorie. Pe multe dintre aceste platforme, delațiunea e încurajată în numele dreptății universale, exact cum era încurajată î ...

Să începem cu sfârșitul. Notația din finalul romanului Drumu-i lung, căldura mare marchează, am putea intui, spațiul și perioada care au facilitat scrierea celui mai recent volum al lui Radu Aldulescu, apărut la Editura Litera (2021), în colecția Biblioteca de Proză Contemporană: "2015 – 2021/București – Pitești – Constanța – Craiova – Brașov – Cluj – Răcătău". Acest "drum lung de șase ani", după cum scriitorul îl numește într-un articol publicat în revistaotive, își găsește un punct de pornir ...

Domn fără obligații, de 51 de ani, caut doamnă fără obligații, cu casă, cu vârsta între 30 și 50 de ani pentru prietenie, în vederea căsătoriei. Rog seriozitate. Tel. 0760945621.

Un anunț matrimonial eliptic al unui ins prea grăbit ca să mai stea în loc de calități fizice, moral-volitive sau spirituale, care, oricum, țin de o socoteală de acasă care nu se potrivește cu cea din târg, în afară că bunele lui intenții se vădeau din modul inedit de difuzare. Anunțul, cererea în căsătorie, de fapt, e ...

Mă întorc în Parcul Herăstrău și o iau în pas alert pe alei și pe lângă lac până la Fântâna Miorița sau până la Băneasa. Îmi prelungesc astfel drumul meu lung prin năuceala caniculei, făcând o parte din el pe jos. Dietelor severe, suprapuse cu posturi ținute cu strictețe, însoțite de rugă- ciuni, le-am adăugat de o vreme șapte-opt kilometri de mers pe jos zilnic, adesea forțând nota, trăgând de mine până dau să mă rup, obsedată de pragul celor șaptezeci de kilograme, sub ...

Am cu textul citit o relație specială care presupune un complex de trăiri susținut de ceea ce, cu o sintagmă comună, aș numi organ pentru literatură. Te naști cu acest organ și, totodată, ți-l formezi prin lectură. Ești cel care ești și, deopotrivă, cel care te strădui să devii, în cazul de față, prin lecturi. Două componente distincte, suprapunându-se, într-un timp răsturnat, sau inversat, ce poate dovedi inexistența timpului. Eu cred că, încă de la naștere, omul poartă în sine toate experiențe ...

Pe Mihail Victus l-am văzut acum câteva luni, într-un filmuleț pe facebook, lovind, cu o anume fervoare, un sac de box, vădind certe calități pentru nobila artă (boxul e mai mult o artă, decât un sport), precum și un simț al umorului exacerbat, grație unei precizări de genul: mă antrenez pentru confruntarea cu niște critici literari care... Ar fi putut fi vorba de niște critici care contează, nu mai țin minte cum suna. Cred că cel mai corect ar fi sunat, pur și simplu, niște critici, ca să te d ...

​ Ascultă-mă, frate! Ia din Piața Unirii tramvaiul 23 care te va duce pe 11 Iunie, spre Piața George Coșbuc și pe lângă ruina fostei fabrici de bere Bragadiru, pe Sebastian, Chirigiu, Rahova… Coboară la Piața Ferentari și ia-o în sus, pe Trompetului, o stradă lungă de un kilometru și ceva, spre capătul căreia se face la stânga strada Imașului. Casa de la numărul 8 este un ecou stins al casei cizmarului Gică Dei, de unde a început să se depene povestea Sonatei pentru acordeon.

​ Casa de pe str ...

Înclin să cred că o literatură care emite, în mod spontan, istorii, o dată la patru-cinci ani, e pasibilă să devină ea însăși istorie. Să dispară, adică, mă rog, a fost un bun motiv nu numai să nu citesc-răsfoiesc cele șapte, opt sau zece istorii literare de diverse calibre și carisme critice apărute la noi în ultimii treizeci de ani, dar am refuzat chiar să le și ating. Am subscris, astfel, inabilității, dacă nu cumva, nebuniei de a nu-i da criticului istoric literar ce-i al criticului istoric ...

Liviu G. STAN

Nevoia m-a învățat să nu mă atașez de un tabiet scriitoricesc, deși adesea mi-am dorit să am unul zdravăn, crezând că astfel de ritualuri domestice pot servi ca forță ordonatoare imaginar-somatică înainte de-a te așterne la masa de scris. În facultate, stând prin cămine studențești, era tare dificil să poți găsi o oază de liniște, așa că am fost nevoit să mă adaptez la haos, la hărmălaie. Nici măcar la Biblioteca Central Universitară, unde mă mai duceam adesea să scriu, nu scă ...

Provocat de muzeul Literaturii să scrie o pagină despre unul dintre obiectele expuse în muzeu, Radu Aldulescu a scris povestirea de mai jos, pe care o găsiți expusă și în București Mall.

Un tip la treizeci și ceva de ani, înalt, robust, cu aspect prosper, în haine de firmă, cu o borsetă de piele ciocolatie pe șoldul stâng, prinsă cu o curelușă peste piept. Ăsta-i omul meu, mi-am spus. Străin de oraș, ca și mine, care mă împotmolisem aici de două săptămâni, așteptând, fără să știu ce. De b ...

Facem parte dintr-un lung șir, aflat dincolo de legile timpului și spațiului. Venim pe rând, într-o ordine prestabilită, asupra căreia nu avem nicio putere. Tot așa, plecăm, lăsând în urmă o istorie labilă care ne aparține fără să ne aparțină.

În anul 2002 (mi-a atras atenția configurația celor două cifre 2 încadrând două zerouri), au plecat amândoi, scuturându-se de zdrențele putrede-otrăvite ale unei istorii vegheate de cea mai criminală ideologie a omenirii, având în cont în jur de o sută de ...

Întrebând în stânga și‐n dreapta prin fundul Ferentarilor, puțin până‐n prânz ajunse. Peste gardul de scândură văruită se vedea o tufă de trandafiri din care creștea geamul unei vitrine până‐n streașina casei cu acoperișul învelit în tablă. Citi: Eledur și, dedesubt, La Gică Dei. Perdelele de doc albastru, trase, arătau îmbâcsite de praf în lumina puternică a miezului de zi. Poarta se deschisese până s‐apuce s‐o atingă, parcă sub presiunea respirației. Merse pe o alee îngustă de asfalt, umbr ...

Pe Aldulescu l-am văzut prima oară la Muzeul Literaturii, într-o cârciumă care se numea Groapa. Stătea cu mâna în falcă, aplecat peste masă, cu un tricou verde foarte procopsit. A fost dragoste la prima vedere - cum m-a văzut, mi-a făcut semn, ia vino aici, Zenob, mi-a zis el, să-mi dai o bere! Cam la a doua halbă ne povesteam viețile, iar pe măsură ce detaliam, trecând în revistă pixurile deținute de-a lungul timpului, de la cele cu muci, de pe vremea lu’ Împușcatu’, la cele cu cerneluri plasma ...

Radu ALDULESCU: O vară de neuitat în apogeul pandemiei

Pe 10 iunie, anul acesta, în vârful stării de alertă, am ajuns la mare, grație unei cazări gratuite, obținute prin cel mai bun și cel mai vechi prieten al meu, Cristian Jora. Ne știm de când aveam amândoi șase ani. Am descins, așadar, cu Alina, într-o stațiune aproape pustie, într-un hotel cu 100 de camere goale, dintre care am ocupat una cu vedere la mare. 

Una din cele mai mari fericiri de care am avut parte în vremea din urmă, pr ...

 Casa lui, casa soră-sii, gardul de ulucă și curtea mică, slab luminată de becul de pe stâlpul de la drum și un câine venind din întuneric, mârâind, rânjindu-și colții, lătrându-ne. Pe mine mă latră, de fapt, o corcitură bălțată cu negru și alb, foarte îndârjită, care nu s-ar sfii să mă muște. Mă salvează Aurel, strigând : Bibanu ! Cuminte, Bibanu ! Bibanu  se cumințește, când deja îl vedeam înfigându-și colții în fusta mea, ca să tragă de ea, până m-ar lăsa în chiloți, cum mi s-a întâmplat într ...