Cotroceni

Liviu G. Stan

Cum își alegea "victimele"? Cotrobăindu-le prin gunoaie. De două ori pe săptămână ajungea mai târziu acasă decât de obicei. Chiar foarte târziu. Sub pretextul că ieșea la o băută cu colegii (Carina nu părea deranjată) sau că avea o tonă de muncă și un deadline care nu mai putea fi tărăgănat, pornea în incursiunea lui științifică în puterea nopții.

De când firmele de curierat au devenit un organ indispensabil al traiului metropolitan, își spunea el, sacii de gunoi sau containerele pot servi ca agenții de informații. Oamenii aruncă într-o veselie date personale, neștiind ce vulnerabilități ajung odată cu acestea în pubele.

În șifonierul din scorbură, Adocian își ținea pe umerașe portul de căutător prin gunoaie, zdrențele în care se deghiza în timpul operațiunilor de scărmănat (ca să nu atragă vreo privire curioasă). Aștepta ca luminile să se rărească în ferestrele caselor, după care se pitea pe lângă garduri, evitând stâlpii de iluminat. Îl interesau doar containerele albastre, cele în care se aruncau deșeurile menajere din celuloză. Norocul lui că în Cotroceni, cartier cu pretenții, se practica sortarea gunoaielor.

(Salamandre, Litera, 2021)

Periferii

Radu Aldulescu

Toată vara Nina și­-o petrecuse cu el, la ștrand, la discoteci, și văzuseră împreună toate filmele noi din oraş̦. Petrică Biolan stătea tot în cartier, pe strada Humulești, împreună cu părinții și încă șapte frați și două surori. Casa cu șapte camere a Biolanilor era ascunsă în fundul unui crâmpei de livadă cu trei rânduri de vișini, închis și acesta vederii dinspre stra­dă de gardul înalt, împovărat de fuioare de viță sălbatică amestecate cu cârcei de flori de mâna ­Maicii ­Domnului.

(Sonata pentru acordeon, Litera, 2021)

Spre școală

Daniela Rațiu

În Piața Operei, zăpada s-a topit, peste noapte a fost ger. Toată fleșcăiala de ieri, zăpada murdară și răscolită, e acum înghețată. Piața arată deprimant, clădirile profilându-se pe cerul dimineții de un albastru rece, în timp ce jos, aici, brazde de zăpadă răscolită și înghețată. Dacă aș fi avut timp, aș fi putut intra la Simigerie să îmi cumpăr covrigi, am bani doar de unul, dar tot ar fi fost ceva, așa, am doar sandviciul cu untură și boia. Un tramvai trece pe lângă mine, pe locurile de lângă geam, zăresc în fugă, trei femei cu căciuli de blană. Deja e o dimineață productivă la număratul meu de căciuli de blană. Deschid poarta mare a școlii. În cușeta de lângă intrare, portăreasa stă în cușca ei de sticlă cu perdeluțe, la măsuța cu telefon în furcă și caietul uriaș în care notează cine intră, cine iese, cine sună. O zăresc prin micul gemuleț deschis. E toată înfofolită. În spatele ei, un reșou e aprins și lângă, pe un scăunel, un ibric pentru cafea și o crăticioară cu capac în care probabil și-a adus mâncare gătită de acasă. Portăreasa are căciulă de blană.

(Ultimul an cu Ceaușescu, Litera 2022)