Pentru că citesc mai multe cărți în paralel, îmi place să fac asocieri între ele, chiar dacă, poate, n-ar trebui. Acum, de pildă, am citit în același timp volumul laureatei Nobel, Annie Ernaux, și volumul de eseuri al lui Milan Kundera, O întâlnire. De ce menționez lucrul ăsta? Pentru că are un fragment deosebit de sincer și amuzant scriitorul ceh, spune așa: și mă gândesc la Soljenițîn. Era oare acest mare om un mare romancier? Cum aș putea s-o știu? N-am deschis nici una dintre cărțile lui. Este nevoie de curaj să afirmi așa ceva și este totuși firesc pentru că nu citim toate cărțile, contrar unei reclame TV. Așa și eu, recunosc că până la decernarea Nobelului nu am citit nicio carte de-a lui Ernaux, poate din simplul motiv că nu am găsit niciuna în librării.

Deci am pornit fără idei preconcepute despre scrisul ei, doar cu interes și curiozitate. Sunt două nuvele sau mini romane de fapt: prima, Pasiune simplă, ocupă mai puțin spațiu, dar este suficient de intensă încât să ne convingă să citim mai departe. Naratoarea trăiește o poveste de dragoste care amintește de filmele italiene unde eroina își duce pasiunea la extrem. Este o mamă cu copii mari, la facultate, dar asta n-o împiedică să cucerească și mai ales să se lase sedusă de un străin căsătorit. Până aici, nimic ieșit din comun. Ce dă forță și originalitate poveștii ei este însemnătatea care o are pentru ea relația, nimic altceva nu o interesează, totul se raportează la întâlnirile cu A., cum îl numește, toată viața ei are importanță doar prin prisma aventurii ei.

Singurele acțiuni în care-mi angajam voința, dorința și ceva ce trebuie că este inteligența umană (…) erau toate legate de acest bărbat:

să citesc în ziare articole despre țara lui (era străin)

să aleg toaletele și machiajele

să-i scriu scrisori.

Își reduce practic viața și energia la maximum și este obsedată să nu cumva să piardă vreun semnal de la el: evitam de asemenea să folosesc aspiratorul sau uscătorul de păr, care m-ar fi împiedicat să aud dacă sună telefonul.

Probabil știe sau intuiește că fiind vorba de o aventură – deși pentru ea e iubire –, are o limită în timp, și atunci vrea să fixeze fiecare moment petrecut împreună:

Într-o după-amiază, când era acolo, am ars covorul din living până la urzeală punând pe el o cafetieră încinsă. Mi-era indiferent. Ba chiar, când vedeam urma asta, eram fericită amintindu-mi acea după-amiază cu el.

Ea își trăiește sentimentele și senzațiile, știe că nu e normal, sau că lumea nu ar clasifica-o ca pe ceva normal, dar nu-i pasă, pur și simplu, nimic nu contează pentru ea decât aprofundarea pasiunii ăsteia. Puțini își permit un astfel de lux, să lase totul deoparte, chiar și pe copii, chiar și profesia, chiar și prietenii, și să se dedice exclusiv aventurii alese. Dar ea poate s-o facă și o face. Deși pare că încearcă să ne/se convingă de faptul că e iubire, iubirea ei e pur fizică, tot ce vrea e să facă dragoste cu bărbatul ăsta căsătorit:

Evitam ocaziile de a-l întâlni în exterior, în mijlocul oamenilor, nesuportând să-l văd doar ca să-l văd.

Confesiunea adolescentei este o proză mai detașată, în care scriitoarea vrea să o înțeleagă pe adolescenta Annie și să facă pace cu ea.

Se apropie foarte prudent de fată și o tot studiază ca pe un alt subiect, purtându-se cu multă delicatețe și precizie, pentru că nu vrea să recompună un portret fals al celei care a fost.

În centru este vara lui ’58 și ce a însemnat ea în evoluția lui Annie. Pentru că tot vorbeam de citit în paralel, o altă carte pe care am îndrăgit-o în timpul ăsta a fost O vară de răscruce a lui Truman Capote: și acolo e vorba despre o vară care schimbă tot, deși pare că e o poveste de dragoste, lucrurile sunt mult mai complicate, dar să nu mă îndepărtez, pentru că Annie a trăit experiența adolescenței ei în ’58.

Autoarea pornește din diverse capete ale unei încăperi imaginare unde în centru stă Annie și așteaptă s-o redea exact așa cum a fost, dar treaba asta cere multă prudență: mai face un pas spre ea, se întoarce, și începe din alt colț. Îi recompune viața din câte o fotografie veche pe care o studiază în detaliu pentru că vrea să ajungă să simtă exact ce simțea Annie la 18 ani, din scrisorile ei către o prietenă, Marie-Claude, și, firește, din amintiri.

Ernaux vrea nu doar să scrie povestea tinerei Annie, ci și să găsească stilul care să-i facă dreptate, pentru că știe că sunt atât de multe feluri în care poate fi spusă aceeași poveste și efectele pot fi foarte diferite.

Annie merge să fie monitoare într-o colonie pe timpul verii și vrea să i se întâmple ceva deosebit, e vârsta la care toți se gândesc la dragoste:

La întâlnirea care preceda sosirea copiilor, măsurând din priviri pe cei vreo cincisprezece băieți, nu a reperat niciunul dintre ei care să corespundă visului ei de poveste de dragoste.

Annie a studiat la o școală de călugărițe, părinții ei au o băcănie, iar ea se simte încorsetată și complexată și vrea ca vara lui ’58 s-o elibereze, vrea să danseze, să râdă, să facă tărăboi, să cânte cântece obscene, să flirteze. Este momentul în care se descoperă, își dă seama că poate e altfel, poate e și o altă Annie, departe de ochii familiei și ai călugărițelor. Poate tocmai din cauza asta ajunge să exagereze și să se ofere primului tânăr care o dorește și pe care ea îl va considera de atunci toată viața primul ei iubit. Și aici se dezlănțuie obsesia ei, nu este iubită de băiat, dar ea continuă să spere.

Nu are de ce să-i fie rușine cu ea, un pic cam curvă cum este, o imbecilă îndrăgostită de un tip care își petrece nopțile cu blonda mai drăguță decât ea.

Terminată vara, iau proporții obsesia și suferința, devine bulimică, deși nimeni nu-și dă seama, călătorește în Anglia și fură din magazine, abandonează Școala Normală de unde credea că o să iasă profesoară, și se apropie de literatură, o citește pe Simone de Beauvoir, chiar dacă nu e întotdeauna de acord cu ea, și își găsește drumul.

Ce încearcă Annie Ernaux de fapt în Confesiunea adolescentei? Încearcă să retrăiască anii de început, să surprindă stările prin care a trecut, care, chiar dacă au fost puternice sau dure, au făcut parte din tinerețea ei.