OPTm
nr.crt.

După ce am atacat, în ultimele editoriale, teme profunde și sobre, cu miză socială acută, iată că a venit momentul unei schimbări de ton substanțiale. Fiind iarnă și final de vacanță nu există moment mai potrivit decât să povestim despre mâncărurile favorite.

*Când am mâncat cele mai bune mese de care îmi amintesc? *

Două ocazii își dispută titlul. Prima s-a consumat la Lyon, într-un restaurant distins, dar discret strecurat pe o străduță de lângă Place Bellecour: o supă de ceapă proaspătă a ...

Lirica lui Mircea Ciobanu a purtat și, în consecință, a cumulat etichete conceptuale oarecum majoritar acceptate de critica literară autohtonă, a fost plasată într-o proximitate a afiliației poetice din nou cvasi-admise și aplicate în exegeză de voci critice cu autoritate certă în peisajul nostru literar, a iscat impresii și a conturat senzații de imago și imaginar, circumscrise unei umbrele estetice care cumulează nuanțe vădit înrudite între ele. Fie c-a fost paradigmentată drept "ermetică" ( ...

Pe Aldulescu l-am văzut prima oară la Muzeul Literaturii, într-o cârciumă care se numea Groapa. Stătea cu mâna în falcă, aplecat peste masă, cu un tricou verde foarte procopsit. A fost dragoste la prima vedere - cum m-a văzut, mi-a făcut semn, ia vino aici, Zenob, mi-a zis el, să-mi dai o bere! Cam la a doua halbă ne povesteam viețile, iar pe măsură ce detaliam, trecând în revistă pixurile deținute de-a lungul timpului, de la cele cu muci, de pe vremea lu’ Împușcatu’, la cele cu cerneluri plasma ...

 Au trecut mulți ani de atunci, dar distanța nu e și garanția unei bune receptări. 

Anii '90 ai secolului trecut au fost ani de reașezare a criteriilor și a ierarhiilor, tot ce nu se putuse spune înainte a izbucnit cu putere, prin urmare n-au lipsit excesele, erorile, patima, subiectivitatea extremă, polemicile aprinse și reglările de conturi. Cu toate acestea, reașezarea s-a produs. Scriitori foarte buni, despre care se știa prea puțin sau care erau subevaluați, au urcat în ierarhiile criticii ...

Ecranizare de Cristi Toporan

cu Andreea Perju, Anghel Damian, Raluca Straia, Tamara Roman

Când a sunat din nou, Catrinel a întins degetul spre reject, convinsă că n-o să răspundă, însă în ultima și infima miliardime de secundă, când arătorul aproape atinsese banda roșie a Samsungului, se răzgândi. "Ți-am spus să nu mă suni!". Vocea îi ieși cu un semiton mai sus decât intenționase. "Ți-am spus: am treabă!" Acum cuvintele veniră aproape în șoaptă, așa că Paul o întrebă l ...

Piețele orașelor sunt un rezumat al istoriei lor. Chiar și atunci când înfățișarea lor datează dintr-o anumită epocă, ele păstrează, ca un palimpsest, resturi, fragmente din trecutul lor mai vechi. La Roma, una dintre cele mai frumoase piețe e piața Navona. Un ansamblu baroc absolut spectaculos a cărui înfățișare datează în principiu din secolul al XV-lea : către finalul secolului piața capătă actuala ei înfățișare, inclusiv fântâna care se vede în spatele meu, ope ...

În ultimii ani, Brazilia a devenit scena unui experimentalism strașnic în filmele SF și pulp, încercându-se, totodată, pe alocuri, și recuperarea unor esențe tari din cinematografia monstrului sacru chilian Alejandro Jodorowsky, care a influențat profund lumea filmului sud-american. 

"Etnografia futuristă" Once There Was Brasilia (2017), după cum și-a descris filmul Adirley Queiro sau Slits (2019), dilematica ciudățenie de fizică cuantică regizată de Carlos Segundo, sunt doar două exemple d ...

Orașul ăsta e o tumoare, își spuse așteptând la semafor. Materie vie multiplicându-se celulă cu celulă, una în alta, una peste alta, răspândind o boală infecțioasă, fără nume. Cumpărase o pâine și se întorcea în apartament. Ultimul etaj, un bloc nou-nouț. Pete de vopsea pe ferestrele din casa scării, ca niște hărți incomplete ale unor lumi îndepărtate, mai bune. În jur, tot blocuri, o periferie a Moscovei post-comuniste în plin avânt imobiliar. Apartamentul era curat, spațios, dar gol, nici m ...

Întrebare: ce mă califică să-mi dau cu părerea despre ultima capodoperă antumă a lui Gustave Flaubert? Paranteză: zic "ultima", pentru că Ispitirea sfântului Anton mi se pare o carte slabă. Am închis paranteza. Răspuns: păi, trei lucruri. Întâi, că sunt un cititor destul de tăbăcit (pe nișa romanelor, vreau să spun; la poezie și proză scurtă sunt tămâie). Al doilea, că nu am citit cartea asta din propria mea alegere, ci la recomandarea lui [Florin Iaru](https://optmotive.ro/autor/florin-iaru.h ...

În 1977, când eram student în anul IV la Facultatea de Litere, profesorul nostru Eugen Simion, care ținea cursul de "Istoria literaturii române contemporane", ne-a spus că la București trăiește un gânditor de talia lui Eliade și a lui Cioran. Numele lui: Petre Țuțea. În amfiteatrul "Odobescu" al facultății, ne-am uitat uimiți și întrebători unii spre alții. Petre Țuțea? Niciunul dintre noi, cei prezenți acolo, nici măcar nu auzise de acest nume!

Ideea că sunt contemporan cu un asemenea om și, m ...

Florina Ilis publică volumul de povestiri Pandemia veselă și tristă în timpul pandemiei și își anunță încă din titlu sursa de inspirație și subiectul pe care le concentrează în acest volum. Cu toate că își păstrează stilul cu inflexiuni ludice, inocente, prin care se ajunge la a expune subiecte tari, dimensiunea redusă impusă de povestire pare să o dezavantajeze în ceea ce privește construcția acțiunii și a personajelor, după cum declara chiar autoarea la lansarea cărții. Totuși, reușește s ...

Iată-ne la începutul anului 2021 când, ca la orice cumpănă dintre ani, ne lăsăm ispitiți de ideea bilanțurilor. Fiecare trage linie gândindu-se la cât a reușit să îndeplinească din tot ce și-a propus, la cât și la ce i-a mai rămas de făcut, la cum a fost anul care s-a dus față de cei anteriori. Însă de data aceasta, fără îndoială, am avut cu toții un an diferit, un an greu și interesant. 

Din primăvara lui 2020 până astazi universul din jurul nostru și-a făcut simțită prezența poate mult mai pe ...

Cred că ar fi plictisitor dacă aș oferi un răspuns academic scrobit, care să-i împartă, pe categorii, pe acei scriitori care se impun după optzeciști, dar înaintea fracturiștilor. Oricum, dacă ne-a învățat ceva istoria literară a fost că toate propunerile de top împreună cu etichetele avansate și lipite de noi cu atâta grijă față de epistemele literare vor fi ridiculizate și desființate de generațiile viitoare. Acestea vor privi cu infinită compasiune naivele noastre tentative de ordonare a unui ...

Anii ‘90 sunt undeva într-un halou cenușiu, care e cel al clădirilor, al hainelor și al mașinilor de atunci. Pentru că, cel puțin în prima parte a decadei, totul arăta ca în anii ‘80. Dar nu era foarte deranjant atâta vreme cât eram obișnuiți și altceva nu trăisem.

Acum, privind în urmă, îmi dau seama că a fost ultima perioadă de citit frenetic. Culmea este că atunci mulți se plângeau că "nu se mai citește" din cauza agitației politice. În realitate, în acei ani a fost editată, e drept, în co ...

Dacă în anii 90 a existat o literatură la modă, nu-mi amintesc. Îmi amintesc doar așteptarea euforică din primele luni "post revoluționare" ca pe piață să irumpă capodoperele literaturii de sertar obstrucționate de cenzura comunistă. Care capodopere ori n-au mai irumpt, ori n-am mai fost eu de față la irumpția lor. În anii 90 nu prea stăteam prin țară. Și eram mai degrabă chitit să recuperez cărțile la care nu avusesem acces până atunci și pe care le puteam citi în engleză. Așa că n-am citit sin ...

Mulțumesc de invitație, deși nu mi-e ușor a scrie când incursiunea în acei frumoși, dar nebuni ani scoate din cutele memoriei multă nostalgie. E drept totuși să scot de la naftalină amintirea acelor ani, pentru simplul motiv că nu pot și nu vreau să uit ce am câștigat cu adevărat atunci. 

Altfel, epoca poartă mai degrabă hainele mele de la 20 de ani, decât zdrențele peticite de inflație și de deziluzii ale părinților și ale bunicilor. Și e tot atât de adevărat că altfel vedeai lumea de la Unive ...

Unul din lucrurile care nu mi-au lipsit în anii dictaturii au fost cărțile. Cenzura era vigilentă cu autorii români și părea neatentă cu cei străini. Se traducea și se publica mult, traduceri de calitate imprimate pe hârtie proastă cu litere mici și coperți terne. Dar citeam enorm. Timpul curgea leneș ca un râu de câmpie și totuși câte nu făceam într-o singură zi! Nu cred că tinerețea e răspunsul, ci o altă dinamică a vremurilor, compensarea energiilor irosite, tihna lecturii și contemplației în ...

Important mi se pare de precizat de către cine. 

Pentru generația tinerilor de douăzeci-treizeci de ani, anii 90 nu există. S-au născut în lumea liberă și tot ceea ce le povestesc părinții despre acele timpuri tulburi, exaltate și revoluționare este aidoma lecțiilor plictisitoare de istorie din liceu. 

Pentru cei care sunt doar cu un deceniu mai vârstnici, anii 90 rimează cu o copilărie fără uniforme la școală, cu banane și citrice fără restricții de sezon și cu dezvoltarea personală într-o so ...

Anii '90, anii desprinderii de comunism, au adus cu ei o întreagă literatură memorialistică. Citeam fascinați literatura închisorilor. Ion Ioanid, Jeni Acterian, Alice Voinescu, Paul Goma...."Fenomenul Pitești", scris de Virgil Ierunca, a fost una dintre cele mai cumplite cărți citite vreodată. Singurul lucru care mă convingea să o duc până la capăt era gândul că dacă cei închiși acolo au putut îndura atâtea orori pot și eu măcar să citesc despre ele. 

Așa am aflat de eroii luptei anticomuniste ...