Au trecut mulți ani de atunci, dar distanța nu e și garanția unei bune receptări. 

Anii '90 ai secolului trecut au fost ani de reașezare a criteriilor și a ierarhiilor, tot ce nu se putuse spune înainte a izbucnit cu putere, prin urmare n-au lipsit excesele, erorile, patima, subiectivitatea extremă, polemicile aprinse și reglările de conturi. Cu toate acestea, reașezarea s-a produs. Scriitori foarte buni, despre care se știa prea puțin sau care erau subevaluați, au urcat în ierarhiile criticii, de exemplu generația '70, cu scriitorii ei rafinați, apoi generația '47, așa-numita "generație pierdută", oniricii, Școala de la Târgoviște sau redescoperirea Cercului literar de la Sibiu. Alexandu George, Barbu Cioculescu și mulți alții au adus în atenție perioade și autori prin analiza cărora au acoperit multe dintre "petele albe" ale istoriei literare. S-a încercat o recuperare a literaturii exilului, în mare parte reușită prin tenacitatea unor istorici literari ca Nicolae Florescu, Florin Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Ștefan Ion Ghilimescu.

Literatura de detenție, jurnalele unor scriitori interbelici (Alice Voinescu, Jeni Acterian, Mihail Sebastian), căderea cenzurii au schimbat nu numai imaginea epocilor trecute, ci și grilele de lectură. "Est-etica", un concept al Monicăi Lovinescu a făcut o lungă carieră. Lumea s-a împărțit în două, au urmat polemici care au dus la puncte de vedere ireconciliabile între apărătorii autonomiei esteticului și susținătorii criteriului etic, e cunoscută disputa între Eugen Simion și Gheorghe Grigurcu sau Alexandru George. Demolarea vechilor ierarhii, punerea în balanță a compromisurilor unor scriitori de valoare (ca G. Călinescu, Sadoveanu, Arghezi, Nichita Stănescu sau Marin Preda) cu opera lor a declanșat nenumărate inamiciții, valabile până azi. Eticii și esteticii s-au războit în paginile revistelor de cultură, unele nou înființate, altele vechi și reîmprospătate.

Între timp, literatura își urma cursul. Deși se citea mai mult presa, mai ales politică, deși mulți scriitori au devenit ziariști sau au intrat în politică,  deși se deplângea dizolvarea autorității criticii, s-a scris destulă literatură și critică literară. Cred că poezia a fost cea care a ocupat prim-planul. Romanul epocii postdecembriste mai avea de așteptat - de la tipar ieșeau cărți scrise sau începute înainte de 1989, în reviste se vorbea despre o criză a romanului. Au apărut însă și romane, și proză scurtă, și eseu. Nu era toată lumea acaparată de politică. Scriau reprezentanții generației '80, de altfel erau autorii așteptați, ei înșiși abia așteptau să se lanseze cu adevărat. Mircea Cărtărescu, Ion Stratan, Traian T. Coșovei, Liviu Ioan Stoiciu, Mariana Marin, Magda Cârneci, Denisa Comănescu,  Bogdan Ghiu, Gheorghe Crăciun, Mircea Nedelciu, Alexandru Vlad, Alexandru Mușina, Ion Bogdan Lefter, Radu G Țeposu, Octavian Soviany, Ioan Buduca, Radu Călin Cristea, Alexandru Cistelecan și mulți alții umpleau paginile revistelor. Era o literatură proaspătă, vie, o critică inteligentă și percutantă.

 Generația cu adevărat nouă care s-a afirmat atunci a fost, evident, generația '90, deși considerată de unii dintre critici o prelungire a optzecismului. Era, bineînțeles, într-o oarecare măsură, nici o generație nu apare din neant, dar avea mărci proprii. Textualismul și intertextualitatea optzecismului le înlocuiseră cu naturalețea și concretețea imaginilor, cu o dezinhibare mai mare a limbajului și a tematicii. Sexualitatea și licențiosul își făceau loc mai mult și mai scandalos decât înainte.

Simona Popescu, Rodica Draghincescu, Daniel Bănulescu, Dan Silviu Boerescu, Cristi Popescu, Mihail Gălățanu, Ioan Es. Pop, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Saviana Stănescu, Răzvan Petrescu, Horia Gârbea sau Ioana Drăgan veneau cu propuneri de literatură distincte, originale și s-au impus - fiecare cu un stil ușor de recunoscut - cu  volume puternice care au ocupat scena literară a acelor ani. Romanele lui Radu Aldulescu, Dan Stanca sau Alexandru Ecovoiu infirmau ideea de criză a genului mai ales pentru că exploatau zone diferite ale limbajului, ale tematicii. Angela Marinescu și Nora Iuga își publicau atunci cărțile de poezie, poate cele mai importante, dacă avem în vedere faptul că multe poete tinere gravitau în jurul acestor două stiluri poetice pline de forță, care au influențat vizibil generațiile ulterioare. 

S-a mai întâmplat ceva notabil și cu urmări până acum, integrarea literaturii tinere basarabene în literatura optzecistă sau nouzecistă, după caz. Îmi amintesc cronicile entuziaste din revista "Vatra", teoretizările lui Alexandru Cistelecan pe marginea poeziei basarabene și includerea ei în canon. 

Au fost anii în care a apărut "Ferestrele zidite", romanul devenit repede foarte cunoscut și în Europa, scris de Alexandru Vona în 1947 și rămas nepublicat. Au fost anii în care au apărut "Levantul" și primul volum din "Orbitor",  ale lui Mircea Cărtărescu. Tot acum au  apărut manifeste literare, cum a fost, în 1996, cel publicat în "România literară" de Ion Manolescu, apoi, spre sfîrșitul deceniului, "Fracturismul" lui Marius Ianuș. 

Generația 2000 s-a format în acești ani 90.

 A fost o perioadă efervescentă, plină de idei și de aspirații, "anii romantici" despre care vorbește Gabriela Adameșteanu, nedreptățiți uneori în prezent de perspectiva noastră ușor maniheistă, ce pierde nuanțe și culori reținând doar polarizările. Iar refuzul ficțiunii la începutul anilor '90 nu era atât de compact cum s-a spus adesea. Se citea și se comenta ficțiune, se scria poezie, proză, eseu. Realizam la radio în acea perioadă emisiunile "Lecturi în premieră" și "Revista literară radio" și găseam texte inedite la mai toți scriitorii, indiferent de generația din care făceau parte, iar cronică literară se difuza constant. 

Sunt multe de spus despre primul deceniu postdecembrist, chiar și ce s-a făcut la Radio România Cultural ar merita o discuție, pentru că nu există scriitor important sau carte semificativă care să nu fi trecut prin emisiunile noastre, un fel de istorie literară, chiar foarte cuprinzătoare, s-a derulat și aici, în pas cu literatura.

Ce a rămas astăzi? A rămas foarte mult, deși au ieșit din scenă mulți scriitori, extrem de activi atunci. Ani ai recuperării, ai înnoirii, ai demitizărilor și ai iconoclasmelor, un pic haotici, un pic confuzi poate, anii '90 ai secolului trecut sunt mantaua din care au ieșit generațiile următoare, literatura de atunci încoace, profesionalizarea de azi a scrisului.