Revistă print și online

Mâncăruri favorite

După ce am atacat, în ultimele editoriale, teme profunde și sobre, cu miză socială acută, iată că a venit momentul unei schimbări de ton substanțiale. Fiind iarnă și final de vacanță nu există moment mai potrivit decât să povestim despre mâncărurile favorite.

*Când am mâncat cele mai bune mese de care îmi amintesc? *

Două ocazii își dispută titlul. Prima s-a consumat la Lyon, într-un restaurant distins, dar discret strecurat pe o străduță de lângă Place Bellecour: o supă de ceapă proaspătă a fost urmată de filet de bœuf cu sos de sparanghel și de o versiune de cartofi copți în stil lyonez, plus un desert de mousse de zmeură cu zahăr brun caramelizat. A doua s-a petrecut la Kyoto, într-un local de clasă din Gyon: o supă miso aburindă, apoi vită wagyu, moale și roz, pe un pat de orez alb japonez, cu o salată ușoară, menită s-o pună în valoare, iar, în loc de desert, un sencha alături de un desăvârșit kasutera (pandișpan) de Nagasaki.

*Când am mâncat până nu am mai putut? *

Din nou, îmi amintesc de două secvențe concurente. Prima a fost la Viena, lângă Dom, când, după o masă compusă din șnițele de vițel, cartofi cu rozmarin și clătite cu sos de ciocolată și frișcă, nu am mai putut să mă ridic literalmente de pe scaun, mulțumindu-mă să prelungesc fiesta cu o siesta. A doua a fost la Sendai, când, după o incursiune la un all-you-can-eat indian, în care erau incluse și dulciuri rafinate din sudul tamil, am ieșit din restaurant și m-am așezat, abulic, pe trotuarul de vizavi, ca un flâneur eșuat, satisfăcut să mor ca personajele din capodopera satirică a lui Marco Ferreri, La Grande bouffe.

Și gusturile mi s-a schimbat: am avut o perioadă "autohtonistă", până în adolescență, când consumam mâncare predominant românească (aceasta și pentru că nu mă puteam proteja de agresiunea culinară familială), apoi o perioadă "cosmopolită", din facultate și până la perioada niponă, când mâncam feluri rafinate de pe tot mapamondul (stabilindu-mi preferințele printre cele patru mari bucătării ale lumii: japoneză, persană, franceză și italiană), ca să sfârșesc, la maturitate, într-o sinteză hegeliană a primelor două, acomodând năravuri balcanice cu decadență asiatică sau europeană.

Meniul favorit de acum?

Ar presupune mai multe opțiuni și nu mai am spațiu pentru a intra cu adevărat în detalii, așa că mă mulțumesc cu enumerarea telegrafică. Aperitive: salată verde cu camembert la grătar sau maki cu somon. Supe: miso sau minestrone. Fel principal: orez cu stafide și berbecuț la grătar, dres cu mirodenii persane sau gratin dauphinois și mușchiuleț de porc, gătit cu ierburi de Provence. Desert: prăjitură cu șofran sau pana cotta de vanilie. Desigur, o masă pur românească, incluzând salată de vinete, ciorbă de văcuță, sarmale și cozonac, este la fel de apetisantă.

Oriunde ați fi, răsfățați-vă cu ce vă place și nu plecați urechea la bârfe ignobile... Până la urmă, cea mai bună mâncare din lume este cea care vă place dumneavoastră.

Poftă bună!

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.