OPTm
nr.crt.

Trecător prin anii 90

Unul din lucrurile care nu mi-au lipsit în anii dictaturii au fost cărțile. Cenzura era vigilentă cu autorii români și părea neatentă cu cei străini. Se traducea și se publica mult, traduceri de calitate imprimate pe hârtie proastă cu litere mici și coperți terne. Dar citeam enorm. Timpul curgea leneș ca un râu de câmpie și totuși câte nu făceam într-o singură zi! Nu cred că tinerețea e răspunsul, ci o altă dinamică a vremurilor, compensarea energiilor irosite, tihna lecturii și contemplației în vremuri care nu ne tihneau.

 În 1990 am citit cel mai puțin. Ceasurile s-au dat peste cap, nu mai apucai să faci nimic. Avalanșa de ziare apărute peste noapte ne-a furat cărțile, televizorul ne ocupa ochiul, totul era nou, diferit de ce trăisem până atunci și eram lacomi să experimentăm ceea ce ne fusese interzis. Tot atunci a apărut și risipirea în acte mărunte de moment și situații conjuncturale, un alt fel de nesiguranță, neliniști și anxietăți de tip occidental. Se așternea praful peste cărți în timp ce noi tropăiam, căutând să recuperăm ce credeam că ni se luase. Libertatea nu era nici ea ușoară. Te simțeai dator să faci chiar ce n-aveai chef pentru a ține pasul cu degringolada generală. 

După febra postrevoluționară, cu entuziasmul crestat și dezamăgirea bine instalată, am revenit la cărți. Unele de sertar, precum romanele și jurnalul lui I.D. Sârbu sau mărturiile de închisoare ale Lenei Constante, altele aparținând unor autori străini interziși, ca Soljenițîn sau Henry Miller. Ciudat, dar până atunci nu mă gândisem niciodată la cât de important este un traducător bun. Citisem Henry Miller în franceză, adus pe sub mână de un amic scriitor care putea călători în Occident, dar abia după ce l-am citit în românește tradus de Antoaneta Ralian l-am gustat la toate nivelele stilistice și literare. Deja străzile se umpluseră de tarabe cu cărți traduse peste noapte de amatori, publicate de edituri și mai amatoare, cu greșeli și neglijențe de redactare. În special volume de spiritualitate, esoterism și sexualitate. Cenzura politică dispăruse, iar cenzura prostului gust întârzia să apară. 

Anii 90 mi-au adus și bucurii literare personale. Romanul Tot mai aproape mi-a fost publicat la Editura Albatros și volumul de versuri Trepte sub mare la Cartea Românească. Am scris romanul Farsa despre zilele Revoluției și am început să explorez dualitatea lingvistică și literară româno-engleză. Cu toate erorile plătite, cu nostalgia zăpezilor de altădată, privind înapoi sunt alături de Edit Piaf. Non, je ne regrette rien

.

 

Carmen FIRAN

Membră a Societății Poeților Americani și a PEN Club New York, Carmen Firan este autoarea a numeroase volume de poezie și proză, publicând atât în română cât și în engleză. Dintre volumele de poezie amintim După-amiază cu înger (2000) Prima secundă de după moarte (2000), Desăvârșirea erorii (2001), iar dintre cele de proză Farsa, un roman, publicat în 2002, Cuceriri Disperate (2005), Rock and Dew (2010), Sertarul cu albine (2015) s.a

Copyright © fictiunea.ro