nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

O scrisoare de dragoste

Pentru a-mi pune în practică planul sinuciderii am ales Grădina Ioanid. Îmi părea, mai ales cu lăsarea serii, foarte familiară, și mă simțeam precum în trecutul acela îndepărtat, plin de forme, culori și senzații luminoase. Și era mai ales un parc retras, nu foarte circulat noaptea. Aflându-mă pe punctul de a-mi pune planul în aplicare, am aruncat funia pe o creangă, dar am fost surprins de un sergent și de două fete care veneau în urma acestuia. Sergentul m-a iertat, iar una dintre domnișoare mi-a luat din buzunar scrisoarea ce urma să se găsească la mine după moarte și văzând că este vorba de o scrisoare de dragoste, a fost așa de mult mișcată, încât s-a gândit să mă consoleze, devenindu-mi iubită. M-am întors acasă la bunici cu salvatoarea mea neașteptată din grădina Ioanid, cu care, de altfel, am trăit multă vreme din acel moment. După ceva timp, Vlad Dracul mi-a curtat pe ascuns iubita și și-a atins scopul. Am fost cuprins de furie și am căutat să fur și eu pe amanta prietenului meu, ca un fel de răzbunare diabolică. Am aranjat o întrevedere cu prietena prietenului meu într-o pădure, în așa fel încât Vlad Dracul să ne surprindă într-o poziție foarte puțin decentă. De atunci, Vlad Dracul mi-a purtat o ură de moarte, care s-a stins cu greu peste ani.

Era tot un nou fel de a deveni cavalerul refuzat al sorții. Deziluzia aceasta sentimentală trăită din nou m-a determinat să mă apuc iar de furat, însă Vlad Dracul îmi va face iar un denunț, din invidie, pentru că nu mai furam împreună. În urma denunțului, poliția m-a arestat chiar a doua zi și m-a depus la Văcărești, iar după trei luni de prevenție am fost condamnat, în anul 1915, la trei luni de închisoare. Aveam 17 ani.

După trei luni am fost pus în libertate, deși politia a continuat să mă țină sub supraveghere. Am revenit la casa bunicilor de unde l-am recuperat pe Daniil cel Bătrân, care a redevenit tovarășul meu de bandă alături de care am reușit să-l jefuim pe episcopul Sofronie Vulpescu, căruia i-am furat mitra episcopală, cruci, bijuterii și aproape 15.000 de lei, sumă pe care am împărțit-o frățește. Mi-am îngropat o parte din bani împreună cu mitra, pe care am demontat-o de pietrele scumpe. Am pus mult entuziasm în ocupația asta, comandând mai multe bijuterii pentru a-mi plăti datoriile. Un colier de chihlimbar și o pereche de ochelari i-am făcut cadou bunicului meu, însă acesta le-a depus la poliție. A încercat din nou să-mi dea o lecție pentru a mă face să părăsesc meseria de hoț. În urma acestui denunț din partea bunicului am fost din nou arestat și am fost condamnat la un an de închisoare, chiar în preajma războiului, în vara anului 1916.

(Hoțul din Curtea Miracolelor, Litera 2023)

Adrian MAJURU

Istoric, antropograf și jurnalist , Adrian Majuru s-a făcut cunoscut printr-o serie de cărții și studii despre vechiul București: Bucureștiul albanez (2002), Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență (2003), Bucureștiul subteran. Cerșetorie, delincventă, vagabondaj (2005), Copilăria la români. 1850-1950 (2006), București. Povestea unei geografii umane (2007) Cum se distrau românii odinioară (2011) s.a. Cea mai recentă carte a sa este un roman, intitulat Hoțul din Curtea Miracolelor (2023)