Aș călători cu terapeutul. Aș căuta să mă bucur de fiecare dimineață când roua este proaspătă, s-o simt cu talpa piciorului, să alerg până la băncile de sub un nuc și să privim cum soarele trece printre crengile lui. Cum razele se lasă pe iarbă și șterg picăturile, încălzind puțin câte puțin fiecare petic. Iar păsările ar cânta simplu, fără să fie grăbite de agitația orașului. Atunci ar fi liniște în sufletul fiecăruia și o pace grea ne-ar binecuvânta. Ca apoi să ne ridicăm și să mergem. Să mergem mult pe coline, pe dealuri, pe străzi de țară, să simțim praful în nări și să ne oprim la o fântână c-o cumpănă grea. Să scoatem găleata cu apă și să bem. Să sorbim fiecare înghițitură până răgușim. Apoi să alergăm către același nuc de unde am plecat și să ne trântim pe iarbă. Să privim cerul și să interpretăm norii.