Se așeză la bancul lui. În față, o bandă cu socluri. În stânga lui, o cutie cu zeci de baloane de sticlă. În dreapta, altă bandă ce ducea într-o cameră secundă.

— Asta e nava mea spațială. După cum ți-am arătat mai devreme, ai văzut de unde apare produsul. Mai ții minte?

— Da, în cuptor fochistul face bulbul și apoi îl dă mai departe la secția de dincolo, unde cineva montează sârmulița aia pe fasung.

— Da, se numește filament. Și după ce se asigură că sunt bine lipite, ele ajung la noi. Noi ...

VIDEO

Azi mi-ai cerut să intrăm în mare

Și am intrat

Valurile se ridicau și mă împingeau spre mal

Tu râdeai

Și bucuria ta trecea peste fricile mele

Mă încuraja să înaintez

Înc-un pas, și încă unul

Algele se prindeau de gleznă

Și valurile mă izbeau

Mă durea carnea, dar râsul tău și mâna întinsă erau acolo.

Iar la un braț distanță de tine

Ai zis că apa e lină

Și valurile nu mă vor acoperi

Dar au făcut-o

Nările mi s-au înfundat și-am hălpăit aerul

Dup ...

Doina Ruști: Dragă Simona, mă încântă fotografiile tale, pentru că nu sunt simple portrete, ci personaje, cum a fost Velea de pe coperta revistei Ficțiunea,103. De aceea, te întreb: care este povestea personajului tău preferat?

Simona Andrei: Inițial este un fel de Mona lui Sebastian din Steaua fără nume. O prezență fragilă, fugită de acasă, dar suficient de curajoasă încât să încerce să-și caute propria definiție. Apoi se transformă într-o prezență singuratică, izolată de zgomotul lumii, car ...

Nici nu puteam alege un titlu mai lung pentru a descrie o stare pe care mi-a creat-o filmul Miller's Girl. Pentru că oricum am dat-o, oricât am analizat story-ul, regia, scenariul, distribuția, ceva tot mi-a dat cu virgulă. Că m-a enervat, m-a făcut de multe ori să mă ridic și să părăsesc sala de cinema (ceea ce nu am făcut până acum nici la ăl mai mediocru film văzut (n-are grad de comparație, dar îi facem noi)). Atât de enervant a fost, că a apăsat niște butoane cu care din păcate ne confrun ...

Până azi, nu am știut cine sunt. Adică știam, dar mi se părea că lipsește ceva. Că undeva în mine o voce sau o față zâmbitoare stă pitită, așteptând un semn. Poate un om care s-o privească și să-i arate că lumea nu e atât de rea și că n-o să moară dacă-și va pune pe pauză grijile și scenariile. Că oamenii în esența lor nu sunt vanitoși, egoiști, dornici de călcat pe cadavre și avizi după averi, ci poartă cu ei vocea de copil care le spune că au nevoie de iubire. De o îmbrățișare și-o încurajare ...

De ceva timp mă tot gândesc să scriu articolul ăsta, iar azi am decis s-o fac. Și am ales varianta scrisă, pentru că în jurul revistei Ficțiunea și al Asociației Creatorilor de Ficțiune s-au alăturat o mulțime de oameni faini, cititori pasionați și oameni efervescenți cultural care sunt deschiși la metamorfoze. Iar ținând cont de ei și de pasiunea mea pentru proză și artele vizuale, anunț azi un proiect puțin diferit de ceea ce ați văzut până acum, un proiect în care m-am aruncat cu toate resurs ...

— Azi zâmbești, soția mea?! Ce mă bucur. Cum îți este? S-a mai încălzit puțin afară. M-au mai lăsat și picioarele astea. Acum pot să vin în fiecare zi la tine. Că ieri, off, Doamne, a fost mai greu. Și mi-a fost dor de tine. Uite ce frumos cade lumina pe chipul tău. Îți place și ție. Că zâmbești. Uite, ți-am adus o floare. Și-un măr. Un măr pe stomacul gol ține doctorul departe. Să știi. Și mai știi ce a zis Marius? Am fost la el aseară. Că mi-era cam rău. Cică să-ntrerup Betalogul și Cerebrolys ...

Alexandru Lamba a reușit în romanul Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte să comaseze lumile interioare ale personajului său, Horia, prin exprimarea lor într-o formă vizibilă, să transpună fricile, dezamăgirile, temerile, moartea, păcatul, în imagini. Pare că citim o biblie răsturnată, prin trimiterile clare de la începutul fiecărui capitol. Sfaturile părintelui Ghenadie sunt privite ca pilde și fix după ele urmează opusul, păcate ce se înlănțuiesc fără rațiune. Pare că demonii își fac d ...

În imagine (de pe zidurile de la Pompei), pe langă Endymion si Selene, care nu suscită interes, se află și un animal bizar, unii au zis câine, alții au văzut o fictură selenară. Scrieți povestea acestui personaj de la la picioarele lui Endymion.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână. ...

Aș călători cu terapeutul. Aș căuta să mă bucur de fiecare dimineață când roua este proaspătă, s-o simt cu talpa piciorului, să alerg până la băncile de sub un nuc și să privim cum soarele trece printre crengile lui. Cum razele se lasă pe iarbă și șterg picăturile, încălzind puțin câte puțin fiecare petic. Iar păsările ar cânta simplu, fără să fie grăbite de agitația orașului. Atunci ar fi liniște în sufletul fiecăruia și o pace grea ne-ar binecuvânta. Ca apoi să ne ridicăm și să mergem. Să merg ...

Frust și confesiv, romanul "Neuroleptic" al scriitorului Dorian Dron ne introduce în creierul disfuncțional al unui amnezic, în timpul ședințelor sale de psihoterapie. Deși începe molcom, povestind episoade din copilăria acestuia, romanul crește treptat în tensiune, odată cu dezvăluirea adevăratei mize pe care ședințele de terapie o au. Astfel, primele două capitole au doar un rol de fundament, un reazem de care construcția ulterioară a personajului se va folosi, deoarece toate traumele își au, ...

Se așeză turcește, pe preșul negru. În spate, două uși masive păzeau castelul. Păreau bântuite, de parcă gheare invizibile scorojiseră lacul până-n miez, până-n locul în care viața se combina cu moartea. Puțin mai sus, două geamuri susțineau formele baroce ale lemnului. Atât de frumos sculptate, încât semănau cu grilajele de metal ale unei închisori. În jurul lor, o sârmă ghimpată de stejar obtura accesul oricărei mâini ar fi avut îndrăzneala să deschidă broasca pe interior. Tudor nu știa ce se ...

Ai avut vreodată depresie? Cum s-a manifestat, cum ai scăpat? Dar tristețe?

Să o luăm progresiv. Da, am fost trist. Fiecare dintre noi a fost la un moment dat trist, ba după ce s-a despărțit de cineva, ba după ce a părăsit un loc sau a renunțat la un job, o prietenie etc. De-a lungul timpului, pentru mine, s-a acumulat un soi de tristețe în urma anumitor situații din viața mea care au fost gestionate mai mult sau mai puțin bine. Dar ele au trecut și astăzi sunt aici, vorbind despre mine și ...

Deja au apărut multe articole pe subiectul ăsta și probabil mulți dintre voi nu aveți nevoie și nici chef de încă o părere, dar voi încerca să argumentez. Pentru mine apariția monstrulețului pe nume ChatGPT, împreună cu Ai-ul din spate, îmi sună a problemă pe care noi, oamenii, nu suntem pregătiți astăzi s-o rezolvăm.

După cum știți, nea ăsta le face cam pe toate, mai puțin mâncare. Vorba aia, românească, "de ce e, bă, atât de scump, știe să și gătească?". Ne dă răspunsuri căutând prin milioane ...

Ce faci într-o zi de martie? Nu cumva ai întâlnire cu o fată în tricou galben?

Așa aș spune și eu. Abia aștept s-o întâlnesc în print și s-o prezint lumii pe fata în tricou galben. Cred că s-ar bucura și ea și ar reuși să-și prezinte tabloul cu întreaga lui însemnătate. Luna Martie chiar este o lună perfectă pentru Neuroleptic, este luna începutului de primăvară, fix acolo, cu vânt și soare, cu zile mohorâte, dar și ghiocei înfloriți. Iar ploaia are și ea rolul ei. Astfel, Fata cu tricoul g ...

Ligia Pârvulescu, Intracranian, Casa de Editură Max Blecher, 2022 - mi se pare un volum remarcabil, pe cre îl proun pentru viziunea insolită:

Lumea Ligiei are nerv, e vie și ne poate salva de noi înșine. Spațiul, la limita distopiei, o zonă dragă ei și implicit și nouă, reușește să ne dea iluzia realității confortabile. Să ne arate că avem o scăpare, că acum, la limita puterilor noastre, după întreagă "moarte" spirituală și trupească într⁠-⁠o realitate bolnavă, merităm să credem. Acum, î ...

Este sfârșit de ianuarie. Avem zăpadă, domn’e, avem și noi iarnă. Mulți or să zică meh, putea să stea sănătoasă la ea acasă, în munți, să nu mai vină. Că facturi mari, că frig, că fleșcăială. Da, așa este, însă (pauză de gândit).

Hai să vă mărturisesc ceva. Duminică am fost la Radu Vodă, la biserică. Îmi era dor să-mi regăsesc liniștea interioară după săptămâni de alergătură. Când se acumulează o suprasolicitare mentală, simt o nevoie ancestrală de a mă îndepărta de lume și a sta câteva minute ...

Înainte de a emite vreo judecată de valoare, fie ea bună sau mediocră, aș menționa că nu sunt un "devorator" al poeziei și nici măcar un cititor cu un background desăvârșit al genului, dar zecile, dacă nu chiar sutele de poezii lecturate în facultate, plus volumele pe care le-am ales cu maximă atenție, au contribuit la formarea mea incipientă în domeniu. De aceea îmi permit azi să vorbesc despre volumul Intracranian al Ligiei Pârvulescu ), fără ca opinia mea să aibă vreo încărcătură de vreun f ...

M-am tot ținut de vreo lună să scriu despre cartea Laurei Ionescu – Nu te găsesc pe nicăieri și astăzi, după ce mi s-au așezat gândurile, m-am decis s-o fac.

Nu țin să-i aduc un elogiu (cu toate că merită) și nici să-mi construiesc discursul pe motivul empatiei, ca emoție pe care mi-a transmis-o, însă romanul ei (voi menționa de-a lungul cronicii titulatura de roman, compus din fragmente de jurnal, chiar dacă el este încadrat la Memorii, Jurnal, Non-Ficțiune) a răscolit ceva în mine. Spun cev ...

"Îți scriu pentru că e singurul mod în care mă pot exprima direct, fără să-mi fie teamă de consecințe. Să sperăm că nu vei judeca aspru decizia mea și vei înțelege ce-ți voi spune. De trei ani am primit foaia cu parafa. Nici acum nu știu dacă a fost pe bune sau nu. Mi-au băgat placa cu tulburare emoțională, pe lângă alte rânduri de medicamente, cantități și intervale. Aș vrea să mă iei în seamă când îți spun că mi-am căutat-o singură, dar presimt că vei mustăci cum o faci de obicei când nu-ți co ...

Zilele trecute am fost la TNB la piesa de teatru Exil și din primele rânduri vreau să urlu cât mă țin plămânii că a fost cea mai puternică piesă la care am fost vreodată. ( și am fost la câteva zeci până acum.)

Și poate că nu termenul puternic ar fi cel mai potrivit, ci răvășitor, de o complexitate care m-a fascinat. Este o piesă desprinsă din spațiul românesc ce se întinde pe întreaga perioadă a dictaturilor și pe cea de după, în democrație, ca o prelungire "naturală și de la sine înțeleasă ...

Mama pune cartofii fierți peste ceapa călită cu boia. Cina noastră e gata. Tata e schimbul 2. La masă îi povestesc mamei că azi la școală s-a întâmplat ceva foarte ciudat cu bibliotecara. Eram pe coridor cu două colege în pauza mare. Purtam cordeluțele, altfel nu putem sta pe coridor. O întreb pe mama dacă are bani să îmi cumpăr o altă cordeluță. Cea pe care o am mă strânge foarte tare, urechile mi se înroșesc. Mama spune că o să vedem. Trebuie să strângem de bani ...

Am atâta ură acumulată, încât mi-e frică. Nu știu de unde sau către ce se va ajunge, dar simt o dorință turbată de a face rău. Și aș face. Aș sparge seturi întregi de farfurii și aș buși orice om care ar avea tupeul să mă privească în vreun fel care să nu-mi convină. Mă enervează până și simplul fapt că cineva are impertinența să mă contrazică. Nu suport. În sinea mea sunt conștient că greșesc și că tre’ să-i ascult și să-i accept. Dar nu mai pot! Nu sunt cel mai bun om de pe pământ, știu asta, ...

Coborând în zona aia mai puțin plăcută a minții mele, am dat peste un moment care să-mi ducă rușinea la rang de Artă.

Eram undeva prin liceu – primul an de facultate, când am plecat cu prietena mea de atunci la mare. Anda, pe numele ei, primise de la ai ei un telefon nou, polifonic, o demență prin anii 2007-2008. Mama ei își reînnoise abonamentul de telefonie mobilă, plătise cu punctele acumulate, plus mulți alți bani pe lângă. Era un Siemens cu ecran color și carcasă argintie.

Anda era extrem ...

Poftim. Mulțam fain, om drag!

Astăzi nu o să vorbesc despre literatură, ci despre bucuria de a fi părtaș la un alt tip de cultură.

După cum probabil mulți dintre voi știți (nici nu mă ascund) îmi place muzica rock și încerc pe cât se poate s-o promovez. Susțin mișcarea rock românească, scriu articole despre ea (nu atât de multe pe cât aș vrea), merg la concerte (niciodată pe invitații sau pile, ci doar cu bilet), cumpăr merch și sunt mândru că port tricoul vreunei formații cu care mă identific ...

Și evit glumele legate de întârzierile de pe tabela cu plecări/sosiri, pentru că nu ăsta e scopul. Mersul cu trenul reprezintă o evadare din realitate și o opțiune pentru a ne regăsi cu literatura. Este singurul mijloc de transport care îți oferă iluzia libertății. Pe scaunul din compartimentul x ești tu, cu o pereche de căști înfipte-n urechi, cu un roman în mâini, citind. În jurul tău, tinerii cu telefoanele pornite, scrollează diferite aplicații social media. Puțin mai în față, un laptop ru ...

Personal nu am avut vreo interacțiune directă sau în câmpul visului cu Sânzienele (Ielele noastre din popor) sau poate nu-mi amintesc eu. Cert e că am o povestioară despre ele, transmisă din generație în generație.

În Moldova, zona Pancu-Movilița, există o întindere de câmp pe care Zăbrăuțul trece cum îl taie capul. Uneori se ambalează când plouă mai mult și face ravagii, alteori curge ca un firicel în pragul secării.

Și în zona asta e un loc unde pământul e moale, sub care se aud țipete. Loca ...

Mă întrebam zilele astea de ce nu reușim și noi, ca popor, să ne orientăm atenția către produsele noastre și să încercăm, dacă nu să le promovăm, măcar să le cumpărăm. Dar cine sunt eu să afirm asta, poți întreba. Păi sunt un simplu om care susține mișcarea rock românească, cumpărând CD-uri, tricouri, hanorace și militând pentru literatura noastră contemporană. În mișcarea de a fi părtaș la ceva și a vorbi despre acel lucru nu trebuie să existe TREBUIE și nici măcar E NECESAR SĂ, dar întreaga no ...

Născut dintr-o femeie cu șerpi la picioare

Adesea Antonie Varitz vorbea singur. Cu voce tare. Ca acum, în una din multele încăperi spațioase ale imobilului său, imaginându-și că era ghidul unei cete de admiratori, cărora le făcea un tur al casei memoriale a reputatului chirurg Antonie Varitz, poreclit "Imperatorul".

Le prezenta o colecție:

– Bisturiul, foarfeca angulată, fierăstrăul Gigli, dalta, ciupitorul de os, dermatomul, depărtătorul Kocher, portacele.

Aruncându- ...

Pe 25 martie a avut loc premiera filmului Copacul Dorințelor: Amintiri din copilărie și mi-am reamintit senzația vizionării unui film la cinema. 

Nu știu exact cu ce nivel de așteptare m-am dus, dar cert e că îmi doream să revăd elemente din imaginarul lui Creangă și să-l văd pe Nică a lui Ștefan a Petrei începându-și seria de boroboațe.

Căci tânjim după povești și vârsta nu a fost și nu va fi niciodată o scuză. Ne e dor de părinții care ne citeau din cărțile de basme sau ne spuneau vreo ...

Dintre romanele care au ca tematică războiul îmi este greu să aleg unul. Și nu pentru că mi-e teamă să le departajez în funcție de autori sau scriitură, ci pentru că subiectul în sine este greu de digerat, mai ales în contextul actual.

Zilele trecute mă gândeam ce să aleg dintre o distopie Fahrenheit 451, două cărți de dragoste: Suflete Zbuciumate și Dragoste în vremea holerei sau Eseu despre orbire? În ultima clipă m-am orientat către romanul lui Jose Saramago în detrimentul celui al ...

Dintre romanele care au ca tematică războiul îmi este greu să aleg unul. Și nu pentru că mi-e teamă să le departajez în funcție de autori sau scriitură, ci pentru că subiectul în sine este greu de digerat, mai ales în contextul actual.

Zilele trecute mă gândeam ce să aleg dintre o distopie Fahrenheit 451, două cărți de dragoste: Suflete Zbuciumate și Dragoste în vremea holerei sau Eseu despre orbire? În ultima clipă m-am orientat către romanul lui Jose Saramago în detrimentul celui al l ...

Într-o epocă desacralizată, bazată pe consumerism și social media, individul ajunge să-și piardă identitatea reală, prezentându-se ca un avatar într-o societate virtuală. Retragerea din realitate în online duce inevitabil și la discrepanțe, cum ar fi cele dintre omul real și avatar, cel din urmă căpătând dacă nu o individualitate scăpată de sub control, măcar o putere mai mare. Astfel, persoana din fața ecranului devine copia sa. Vorbim despre scindarea eului și crearea unei forme fără fond.

Pr ...

Pentru cititorii de viță-veche

Adriana Titieni Irimescu

Doina Ruști, Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot, Litera, 2022

Cele 47 de povestiri ale Doinei Ruști pornesc de la documente de epocă și sfârșesc în ficțiune. Pasiuni stranii, atașamente complexe, oameni și fanteziile lor. Scrise în stiluri variate, fiecare povestire este o bijuterie, mai ales în ceea ce privește compoziția. De la reconstituirea unei crime, la proza de analiză psihologică, sau la epicul fabulos (care a ...

Am terminat fix acum 10 minute romanul lui Mihai Victus și asemeni Irinei, coprotagonist și povestitor, am rămas pe colțul patului și am privit în gol. Inevitabil, după lectură rămâi cu niște întrebări legate de fratele ei, Horia, profesor de istorie și de sport, fost boxer, care ascunde sub pat un element incriminatoriu în plin proces de spălare a imaginii sale publice.

Dincolo de miza romanului, de a urmări un fir narativ bazat pe drame interioare, frustrări și dorințe, *Toate păcatele noastr ...

Sunt oarecum familiar cu tematica lui Cosmin Perța din romane și în Dispariția am fost plăcut surprins să revăd ceața lui celebră din Arșița, de data asta metamorfozată. Dincolo de stil și imaginar, motivul ceții este oarecum patentat la Cosmin și mi se pare un autor fascinant pe nișa dintre real și fantastic. Dar nu fantasticul greoi, cu elemente supranaturale duse în extrem, ci un fantastic domol, domesticit. La el ceața nu diluează viață, ci viață în sine depinde de fenomenul meteorologic ...

De multă vreme nu am mai citit un roman la granița dintre real și supranatural, care să nu-mi dea senzația de artificial. Căci Isus din întuneric al lui Radu Găvan reprezintă pentru mine un imaginar construit milimetric, cu atenție pe detalii și cu intrări și ieșiri din scenă incredibile. Ceea ce a realizat în cartea lui reprezintă o metaartă, o artă despre artă în profunzimea ei, un tablou care nu știi unde se relevă, în mintea personajelor sau într-un spațiu magic. E ca o premoniție lansată ...

Ar fi vrut să nu-l mai doară spatele. Era singurul lui gând în timp ce sprijinea televizorul pe suportul Vesa. Știa că cele două cleme din spate se fixau pe tija metalică într-o poziție precisă și ar fi avut nevoie de ajutor. Greutatea și dimensiunea incomodă a diagonalei îl obligau să acționeze precaut. Iar cel mai tare îl enerva când nu găsea patentul sau te miri ce altă piesă, în timp ce cu o mână proptea de genunchi rama ecranului și cu cealaltă bâjbâia în căutarea ei. Atunci îl auzeai cu câ ...