Ce faci într-o zi de martie? Nu cumva ai întâlnire cu o fată în tricou galben?

Așa aș spune și eu. Abia aștept s-o întâlnesc în print și s-o prezint lumii pe fata în tricou galben. Cred că s-ar bucura și ea și ar reuși să-și prezinte tabloul cu întreaga lui însemnătate. Luna Martie chiar este o lună perfectă pentru Neuroleptic, este luna începutului de primăvară, fix acolo, cu vânt și soare, cu zile mohorâte, dar și ghiocei înfloriți. Iar ploaia are și ea rolul ei. Astfel, Fata cu tricoul galben o să renunțe la acrilicul de pe bumbac iar culoarea va cuprinde pământul. Un câmp de păpădii îi va lua locul și un ciclu nou va începe. Ciclul renașterii.

Se zice prin târg că ești maestrul finalurilor de roman: spune-mi un final de carte care te-a dat pe spate.

Aș zice Suflete zbuciumate de Stefan Zweig și Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez, iar de la noi mi-a plăcut mult Isus din întuneric a lui Radu Găvan, Ioșca lui Cristian Fulaș, Solenoid de Mircea Cartărescu. Plus cărțile lui Cosmin Perța. Aici, la români, am mai multe preferate, dar le-am adăugat pe repede înainte pe cele care-mi vin.

Cam aceasta ar fi în mare lista. Îmi plac finalurile care să mă suprindă, care să-mi ofere o cană cu apă rece după o zi caniculară, dar care să mă facă să-mi mai doresc una. N-aș vrea să descriu un final acum, că poate cititorii noștri vor fi curioși și nu țin să le stric plăcerea lecturii.

Ai terminat în fine, Neuroleptic, din care am avut o avampremieră, în *Ficțiunea: care este episodul preferat, secvența la care te gandesti inca?*

Aș alege două: episodul cu fata cu tricoul galben care ajunge în baie și îl ademenește, din pâlnia dușului scurgându-se pasta de acrilic și un episod tot cu fata cu tricoul galben care pătrunde în camera unde doarme Andrei și are un cuțit în mână. Sunt imagini care pot schimba perspectiva și emoția cititorului. Plus finalul, ca să fie trei.

Scrisul și muzica se întâlnesc: trei cărți și instrumentele care li se potrivesc...?

Isus din întuneric de Radu Găvan – chitara electrică și un amplificator calitativ

Iubita locotenentului francez - John Fowles – pian, cu variații pe temă.

Maestrul și Margareta – Bulgakov – o întreagă orchestră sau, dacă nu mi se permite, o vioară care se dezacordează și acordează progresiv.

Sunt curios, dragă Dorian, cum arată pantofii tăi preferați; sunt cumva pantofi de zenobi?

Eram fascinat în liceu de pantofii de piele. Aveam uniformă pe atunci, un costum negru cu o batistă de buzunar în carouri roșii cu alb și negru. Dar mie îmi plăceau pantofii datorită sunetului pe care tocurile îl scoteau pe asfalt. Mi se părea că eram un adult care se duce la serviciu și emană eleganță. Nu erau de calitate, erau niște pantofi cu varf pătrat, pe care era musai să îi dau cu cremă, să nu crape pielea sau imitația de piele, ce-o fi fost ea. Nici nu puteam foarte bine să alerg în ei, că, pe atunci, în pauzele dintre orele de curs ne țineam numai de alergat și jucat fotbal. Dar eram mândru de pantofii mei cu bot turtit.