nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Te-am văzut

Se așeză turcește, pe preșul negru. În spate, două uși masive păzeau castelul. Păreau bântuite, de parcă gheare invizibile scorojiseră lacul până-n miez, până-n locul în care viața se combina cu moartea. Puțin mai sus, două geamuri susțineau formele baroce ale lemnului. Atât de frumos sculptate, încât semănau cu grilajele de metal ale unei închisori. În jurul lor, o sârmă ghimpată de stejar obtura accesul oricărei mâini ar fi avut îndrăzneala să deschidă broasca pe interior. Tudor nu știa ce se ascunde dincolo de ele, dar își lipi spatele de toc. Și atunci o energie nouă îl cuprinse. Razele soarelui dizolvă un nor, iar lumina proiectă în fața lui o după-amiază relaxantă. Păsările se auzeau în copacii din grădină, acompaniate de un gramofon scos pe geamul castelului. Domnițe coborau din calești, strânse la braț de domni cu jobenul pe cap. Portțigaretele se țineau elegant în mâinile acoperite cu mănuși de dantelă și alunițele de creion nu păreau să se întindă pe fețe. Lumea zâmbea, lumea trăia.

În stânga lui, o văzu pe ea, îmbrăcată într-o rochie albă și pălărie neagră. Înaltă, cu mâna în șold, într-o poziție naturală, lăsa să-i alunece pe brațe capa din blana albă. În jurul ei, cinci bărbați căutau să-i intre în grații, fiecare cu câte un trandafir negru și cu cele mai siropoase complimente. Ea zâmbea, atât cât să le măgulească atenția, dar îl văzu. Tudor stătea în aceeași poziție, turcește, lângă ușa de la intrare. Privirea ei îl ținti de la distanță și un nou val de energie îl cuprinse. Era o vibrație care îl fascina, care îl răscolea pe interior, ca un acid. Un lichid ce ardea, ca apoi să se liniștească. Se ridică de pe preș, s-o vadă de aproape, dar nu el se ridică, ci un alt trup ce semăna cu al lui, un trup îmbrăcat într-un frac negru, exemplar, cu un joben strălucitor și un baston din lemn de Malacca, cu mâner tăiat din fildeș.

Tudor privea cum strămoșul lui trecea prin el și pășea spre domnița cu capă din blană albă. Se apropie, sigur pe mișcările și masculinitatea sa, și-i cuprinse palma în degete. Își vârî bastonul la subțioară, își scoase jobenul în fața ei și-i sărută podul palmei.

Toată imaginea curgea în fața lui și sentimentul de bine îi aducea bucuria pe care strămoșul lui o simțea. Apoi, o lovitură se auzi în ușa din spate, urmată de o alta mai puternică. Coloana din stânga se crăpă și bucăți de tencuială se desprinseră ca-ntr-un coșmar. Nu mai avea mult până să se surpe și panica se instala progresiv. Îl strângea de gât. Imaginea celor doi îndrăgostiți se dilua. Gramofonul pierdea din turație și vocea solistului începea să atingă joasele, într-un bălci grotesc. Și o mână îi cuprinse ochii. Apoi gura. Și-l trăgea spre interior. Apoi liniște.

Dorian DRON

Prozator, cu un master în creative writing la Litere, a publicat romanele Scara (AB4), 2018 și Amintirile unui spălător auto (2020). Este prezent în publicațiile literare și este autorul site-ului blogullor.ro