Revistă print și online

Poeziile sunt proiectele mele

Sunt poet. Nu știu să fac altceva decât să adun cuvinte de pe te miri unde, să le pun împreună și să fac o poezie. Poeziile sunt proiectele mele, unele mai scurte, altele puțin mai elaborate, întotdeauna parte dintr-un proiect mai mare, numit carte. Cărțile sunt proiecte pe termen mediu, după o vreme devin desuete, nu mai au consistența pe care o vreau atunci când le recitesc după multă vreme, dar ele sunt și vor fi istoria mea, scrisă de mine; așa cum am văzut eu lumea atunci, așa cum am simțit-o. După fiecare carte scrisă, după fiecare proiect mic integrat într-unul mai mare, mă gândesc la viitor și încerc să creez alt proiect. Este singura modalitate prin care pot înainta, din imagine în imagine, cu o viteză prestabilită, atent la tot și la toate. Îmi scapă multe, sunt convins de asta, nu pot avea atenție distributivă tot timpul, mai ratez alte proiecte din jur. Fie oameni, fie dorințe ale lor, sincope, fie nerealizări ale lor. Mai și ratăm proiecte, ne dorim atât de mult uneori să realizam unul, încât ne împotmolim în idee, o elaborăm cu minuțiozitate și o lăsăm baltă la final, după ce realizăm că vremea ei a trecut deja și că adusă pe lume ar fi o ciudățenie deja. Lumea în care trăiesc e un proiect pe termen mediu și scurt. Câteodată chiar foarte scurt. Toate în jur se întâmplă repede, sacadat, atât de mecanic, încât nu reușesc să le prind ritmul, e atât de străin de ce e uman, încât nu are muzicalitate. Dar mă adaptez, caut un ritm propriu, asincopatic uneori, încerc să văd de ce totul în jur se construiește din aproape în aproape, fără viziune, fără dorința de a vedea dincolo de mediu. Pe termen lung, e o expresie ușor luată în derâdere, decadentă și supusă unor forțe exterioare mie, forțe care încearcă să o anuleze și să o scoată din vocabularul cotidian. Aș spune că e o conspirație aici, dar e un cuvânt mare, știu asta, însă am constatat că pentru a anula expresia "pe termen lung" e suficient să te duci la originile ei și să începi să ștergi rădăcinile. Proiectele pe termen scurt anulează proiectele pe termen lung anulându-le semnificația, importanța, calitatea și arta din spate. Aruncă în derizoriu un proiect pe termen lung și vei vedea câte proiecte pe termen mediu și scurt se pot naște. Partea interesantă pe care am observat-o este că un proiect pe termen lung îți consumă infinit mai puțin timp și energie decât un proiect pe termen scurt. Asta e o contradicție pe care nu o înțeleg: de ce ai vrea să se risipească timpul tău așa, când l-ai putea economisi, și cu excesul de timp ai putea concepe ceva măreț, ceva nemaipomenit, născut dintr-o minte odihnită. Doar că lucrul ăsta se apropie de utopie și puțini îndrăznesc să ajungă aici sau poate să își permită să ajungă aici; pare un lux uneori. Eu sunt un proiect pe termen lung, am fost desemnat să durez o perioadă îndelungată raportat la alte proiecte înconjurătoare, să fac la rândul meu proiecte, să le proiectez și să le lansez în eter. Mă gândesc la proiecte pe termen lung, le elaborez, mă aglomerez cu ele din lipsă de timp, după care le sparg cu nonșalanță în proiecte normale. Așa am fost educat să fac, așa văd în jur că se întâmplă și, de multe ori, așa este cel mai ușor. Nu peste tot e așa, am citit și am văzut locuri în care proiectele pe termen scurt și mediu sunt încurajate să funcționeze ca parte dintr-un proiect mare, cunoscut de toți. Nu e un model unanim acceptat, oamenii sunt diferiți totuși, însă ideea că pot fi parte din ceva la care și tu participi te poate motiva să îți creezi propriile proiecte pe termen lung. Poți alege ce cale să urmezi știind toate variantele posibile și atunci deschiderea către oricare din ele se simte în toate amănuntele imaginate. Poeziile pot fi proiecte pe termen lung, informația este înscrisă în codul lor genetic, odată extrasă de acolo și desfășurată, îți poate da dimensiunea lumii în care trăiești. Poezia e radiografia proiectului meu pe termen lung din care facem toți parte.

Neil McGregor

Neil McGregor, autor al volumelor de poezii “Zborul gândului sau nemărginita așteptare a vremii", “The Night before Us" și “Femeile se citesc invers", scrie versuri de un modernism redutabil, dar și introspecții post-moderniste, deși nu scrie o poezie citadină. Atuurile cunoașterii și ușurința cu care desenează expresii artistice îl fac și un candidat perfect pentru o proză tactilă, încărcată de senzorialitate.