Foarte rar mi se întâmplă să nu am chef de scris, să simt lehamite. Nici nu știu dacă îmi amintesc un moment precis când am simțit asta. Am perioade în care nu scriu – sunt perioade în care citesc mai mult sau sunt prins în tot soiul de chestiuni casnice. Dar atunci abia aștept să revin la scris și încerc să-mi notez pe telefon ideile care-mi trec prin minte. Faptul că alternez astfel de perioade îmi și creează poftă de scris. În activitatea politică mai simt lehamite. Acolo, da, am perioade în care nu vreau să aud nimic despre acest subiect, mă simt, efectiv, murdar și prins în treburi care nu mă privesc.

Apoi îmi revin optimismul și dorința de schimbare.

S-a vorbit aici despre critica demolatoare. Despre adevăruri crude – noi exersăm asta la cenaclul "Noduri și Semne" din Galați. Dar cred că și atunci e cu mănuși... Nu știu cui i-ar folosi un adevăr "crud" în sensul de "dur" și "fără menajamente". Oare există un astfel de adevăr? Poate că, dacă l-aș deține, aș fi mai curajos în a-l exprima verde în față. Dar am dat de înțeles de multe ori, prin tot felul de atitudini, care e părerea mea. Însă păstrez, de cele mai multe ori, o rezervă sceptică.

Am experimentat amestecul de încântare și dezamăgire legat de lectura cărții unui prieten, un roman bun, dar redactat pe fugă, cu multe greșeli de editare, de limbă. Erau și anumite inconsistențe în ceea ce privește firul narativ, se vedea că încă mai era de lucru la el. Fusese încheiat în trei nopți, la cafea, trebuia predat repede la editură. Mi-a fost ciudă – era o carte care apăruse în urma unui premiu, iar autorul era foarte cunoscut. Până la urmă, mi-am făcut curaj și i-am spus. Eram într-un cadru mai degajat, la o bere. Nu mai știu ce am mai vorbit atunci, dar ne-am întins până dimineața.

O poveste care m-a entuziasmat mi s-a întâmplat cu nici două luni în urmă. Atunci a avut loc premiera piesei "Tu ești al meu", piesă al cărei autor sunt. S-a întâmplat la Teatrul din Buzunar Galați – un loc unde ne întâlnim mai mulți colegi de la Asociația Creatorilor de Ficțiune. Imediat după premieră, ne-am întins la palavre și Isabela Oancea, cea care conduce trupa privată de teatru, a fost atât de încântată încât mi-a lansat provocarea: scrie o piesă nouă în care să joc alături de acești doi tineri și talentați actori! Mai în glumă, mai în serios, în seara aceea îmi tot fugea gândul la provocare și i-am trimis primele idei pe WhatsApp. Era încântată, așa că am început, din aproape în aproape, să vin cu idei noi, să construim scheletul unei piese. Asta s-a întâmplat în weekend. Luni și marți mi-am luat concediu, miercuri seara am prezentat primul draft al viitoarei piese. Trei zile nemaipomenite, pline de inspirație! Acum începem repetițiile la piesa nouă. Desigur, am mai lucrat la ea între timp, dar grosul și miezul au fost scrise în acele zile!!!