OPTm
nr.crt.

Fragment de roman

Vara venise dintr-o dată, în după-amiaza în care Ranij dădea telefoane în speranța de a vinde un încărcător frontal, într-o explozie de lumină fierbinte, și oamenii ieșiseră din case trăgând cu ochiul după primii concitadini care aveau să se plimbe în tricouri și pantaloni scurți. Norvegianul admirase, cu două zile înainte, picioarele goale din blugii scurți ai femeii din fața poștei, dar era una dintre ridicolii care se grăbesc și ies înainte de timp îmbrăcați subțire, de parcă ar fi putut să prevadă vremea. Abia acum începea vara și câțiva tineri ieșiră, ca întotdeauna, primii sub soarele care de două ore ardea ca la tropice. Barmanii scoseseră mesele și, în câteva minute, primii clienți se așezau la terase. Prima care se umplu fu cea a hotelului vechi, douăsprezece mese masive de lemn, sculptate țărănește, aliniate pe două bucăți mari de gazon artificial, până la trotuarul care dădea în strada principală, și a doua zi deschideau ștrandul din Aeroport, unde norvegianul avea să intre de câteva ori, împins de la spate de Ocu. Barul rockerilor din oraș își deschidea curtea din spate, și distribuitorii începuseră să vină cu oferte pentru berea din butoaiele care stăteau stivă în spatele barurilor improvizate. Corina fu prima care luă o înghețată de la automatul instalat în fața cofetăriei din centru, și până și Jean Dobrescu își aruncase peste umăr o geantă tinerească, bucurându-se, în felul lui absent, de torentul fierbinte care cădea peste Vale ca apa fiartă într-un cazan.

Peste trei zile, căldura coapse și primul ei fruct, o stație de sortare Sandvik, pe care Ranij pusese ochii de două luni încheiate. Reușise în sfârșit să o cumpere, și peste zece zile utilajul avea să ia drumul hidrocentralei, după ce Osia îl sună pe unul dintre contractorii lucrării. Ranij încă petrecea destul timp cu gazetarul veleitar ca să îi facă din când în când câte un comision și să afle cine vindea și cumpăra, legile care apăreau și cine deschidea firme sau dădea faliment în Vale.

Se deschisese un bar scump, cu numai cinci mese mari de lemn, lucrate ca în revistele pentru amenajări interioare. Barul înalt, de lemn masiv, era luminat de câteva spoturi mici și prețurile erau detul de mari ca să alunge clienții obișnuiți. Aveau din când în când oferte, cum ar fi fost cafeaua cu Cola cumpărate împreună, la un preț mai mic decât ar fi costat luate separat.

Primul care intrase în Shark’s, gândindu-se că era încă un nume anglo-saxon pentru un bar din Vale fu Osia, împreună cu Argentoiu, recunoscând în sinea lui că “La Rechinu’" suna prost. Directorul de mină plecase, cum făcea uneori, din biroul din clădirea minei și venise în oraș. Îi venise un motostivuitor și douăzeci de paleți, pe care le cumpărase după ce directorul de magazin al unui mall din Vale le făcuse dispărute, când magazinul se închisese ca să se mute în altă parte a țării. Se așeză cu Osia la masă și bătrânul cardiac își ridică cu satisfacție pulicația de pe marginea mesei, despărțindu-și din nou fălcile masive în micul lui zâmbet de rozătoare, fiindcă ori de câte ori se deschidea un bar, o cafenea sau un restaurant în Vale, Osia îl punea pe micul lui redactor plătit pe jumătate să alerge și să-i convingă pe proprietari să-i pună pe mese ziarul lui apolitic și imparțial. Nu intrase în noul bar ca să-și evalueze concurența, fiindcă știa că la el în cafenea veneau oricum studenții, când urcau și coborau de la Universitate și câțiva clienți fideli, câți sunt scriși în destinul fiecărui bar. Primul lucru la care se gândi când află că îi ajunsese utilajul și paleții fu să încerce să le vândă lui Ranij, dacă nu ar fi reușit să bată palma cu unul dintre cele două supermarket-uri de pe stânga șoselei, înainte de intersecția care ducea spre spital. Osia știa că novegianul găsește câteodată prețuri mai bune pentru unele din lucrurile pe care i le aducea la vânzare, și Argentoiu îl sună.  

Daniel ANTOHE

Născut în 1983, absolvent al Facultății de Litere, a debutat cu un roman (2014), "repudiat" de autor. În prezent, lucrează la un volum de povestiri.

Copyright © fictiunea.ro