Cea mai populară autoare turcă de literatură, Elif Shafak, este cunoscută cititorilor români prin romanele Bastarda Istanbulului, Onoare, Ucenicul arhitectului, Cele patruzeci de legi ale iubirii, Cele trei fiice ale Evei, Lapte negru, precum și Fetița căreia nu-i plăcea numele său, pentru copii.În spațiul cultural românesc, scrierile ei au prins ființă prin traducerile semnate de Adina Avramescu, Ada Tanasa, Sunia Iliaz Acmambet.

Firul care unește scrierile autoarei este priceperea de a lega momente importante, controversate, din istoria și tradiția turcă de soarta unor familii obișnuite, transformându-le în povești despre căutarea identității personale și despre puterea destinului asupra acestora. Nașterea sufismului, universul plin de intrigi, taine și cruzime al haremului, genocidul armean, crimele de onoare, condiția femeii într-o societate aflată între modernitate și tradiție, maternitatea sunt doar câteva dintre temele abordate în romanele sale, din care transpare profundul umanism al scriitoarei, darul de a povesti și dragostea pentru Istanbul, ce poate fi socotit un adevărat suprapersonaj.

Într-o postare din 3 aprilie, Shafak face cunoscută pe pagina sa de pe o rețea de socializare coperta noului său roman, The Island of Missing Trees, în curs de apariție la imprintul Viking al grupului Penguin, așteptat pe 5 august, anul acesta.

Din prezentarea făcută de editură, aflăm că, așa cum ne-a obișnuit, autoarea pune în discuție probleme spinoase ale societății turce, astfel că noul său roman ne poartă în Cipru, în anul 1974, când singurul loc unde se pot întâlni doi adolescenți de origini și religii antagonice - creștin grec și musulman turc - este taverna, devenită casă pentru ei. Aici se ascultă cea mai bună muzică, se găsește cea mai bună mâncare și se bea cel mai bun vin, dar, mai ales, aici cei doi pot uita de lumea de afară, întunecată și intolerantă. Martor la întâlnirile adolescenților este smochinul ce crește în mijlocul tavernei și care iese printr-o deschidere din acoperiș. Acesta rămâne chiar și când izbucnește războiul, iar capitala este distrusă, chiar și când tinerii sunt despărțiți definitiv.

După zeci de ani, în nordul Londrei, se află o femeie sexagenară care nu știe nimic despre insula în care s-au născut părinții ei, dar care dorește cu ardoare să dezlege tainele anilor de tăcere, de despărțiri și secrete care s-au scurs. Singura legătură cu pământul înaintașilor săi este un smochin, care crește în grădina din spatele casei.

În acest nou roman, Elif Shafak creează o poveste magică despre apartenență și identitate, iubire și despărțire, amintire și uitare, distrugere a naturii, provocată de om, și, în final, renaștere, inducând cititorului ideea că prin cuvinte se construiește o nouă casă pentru fiecare dintre noi. Aceasta este și aprecierea lui Colum McCann, pe care o puteți citi pe site-ul editurii.

Literatura leagă oamenii, dincolo de antagonismele artificiale dintre ei, este un adăpost împotriva asprimilor vieții, dar și o armă, pe care autoarea o folosește cu intenția de a dărâma barierele de rasă, naționalitate, cultură, geografie, gen, religie.