Recompusă din generoasa arhivă a poștei electronice și din exterioritatea seacă a unei liste de publicații, perioada anilor 2012-2016 lasă să se întrevadă puțin dintr-o istorie personală ce adună mai multe forme de literatură, diferite cronologic, valoric, ideologic etc. Dar dependența de digital funcționează până la un punct, căci memoria electronică, infailibilă, pare a fi inutilă. Ea servește doar imaginii de ansamblu, consolidează liniile unui structuri fundamentate pe certitudini care liniștesc. Îi scapă esențialul, harta sentimentelor sau, schimbând registrul, decorul reconfigurărilor identitare. În locul ei, o rememorare imperfectă, subiectivă, întemeiată pe vremelnicia unor întâlniri în și ale istoriei literaturii. Iar eu - un nod în rețeaua ce se țese dincolo de mine și de noi; aici, istoria literaturii se amână, ea este mai tot timpul în altă parte, nu întotdeauna la Suceava.

Un an, o carte, un eveniment, o formă personală de actualizare a istoriei literaturii, care nu mai e de mult macronarațiune construită din cărțile premiate, ci câmp al unor forțe inegale valoric, adusă din trecut în prezent, prin toate cărțile ce, pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, continuă să dialogheze după criterii neștiute. Întâlniri întâmplătoare, coabitări aproape suprarealiste. Și totuși, ani și titluri; în harta mea, ele se întretaie cumva forțat, rupte dintr-un tablou mai amplu și mai prielnic lor, obligate de cititorul/cronicarul cel rău să stea împreună.

În 2012, trimit trei recenzii la revista "Convorbiri literare". Una analizează volumul lui Nicolae Mecu, G. Călinescu față cu totalitarismul, apărut în 2011, iar cea din februarie prezintă un număr al "Caietelor de la Putna" dedicat memoriei acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, maica Benedicta. Rezultat al colocviului desfășurat în perioada 25-28 august, în 2010, la Mănăstirea Putna, volumul adună colaboratori ce-i conferă o remarcabilă valoare: Dan Hăulică, Ștefan Afloroaei, Alexandru Zub, Lucia Cifor, Mircea Borcilă, Sorin Lavric, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Liviu Leonte, Iulian Costache, Maria Șleahtițchi, Cassian Maria Spiridon, Diana Câmpan, Adrian Alui Gheorghe, Alexandrina Cernov etc.

A treia recenzie, despre un poet drag mie, Aurel Dumitrașcu, face referiri la cele două volume ale jurnalului său, Carnete maro (Editura Conta, Piatra-Neamț, 2011). Trecut prematur în neființă, poetul nemțean intră în legendă prin neliniștea spiritului și tragismul versului, prin vehemența idiosincraziilor și delicatețea trăirilor, prin consecvența și dăruirea din epistole. Un fragment:

"Vin acasă și singur mă joc doar cu Moartea./ Într-o altă iarnă o poveste cu grauri o plimbare/ prin munți o altă sintaxă femeia./O patrie de stele și carne. / Cititorului trebuie să-i spun acum adevărul:/ vin acasă și singur mă joc doar cu moartea./ Fără conversație faptele rele se știu./ Un nume (al meu) răsărit deodată pe pagina albă/ aproape trufaș predispus la concerte. Și totuși:/ cine sunt eu cine ești tu în ce magazii un principe mucezește./ Vin acasă și singur mă joc doar cu Moartea./ Cititorul trebuie până la urmă să știe."

(Cititorul trebuie să știe)

Las cântecul din munți, din Borca, să vibreze în surdină și schimb, destul de brusc, registrul, intrând în jocul abordărilor interdisciplinare; propun și coordonez la revista "Meridian critic", un număr tematic despre Literatură și tehnologie. Este și anul în care public volumul Era mașinii. Despre postumanism și imaginarul tehnologic în literatură (Editura Tracus Arte, 2014). Ele vin în continuarea firească a unui proiect de cercetare postdoctorală, desfășurat în perioada 2010-2013. Prilej de ample incursiuni prin zone mai obscure ale literaturii, fascinanta literatură românească SF a anilor '48-'65 sau prin tulburătorul roman al lui Bogdan Suceavă, Vincent nemuritoru. Capriciile cercetării apropie imaginarul neașteptat de concentraționar și science fiction – de aceea și sfârșesc prin a citi prin lentilele din Imaginarul violent ale românilor de Ruxandra Cesereanu - un roman fals proletcultist precum Atacul cesiumiștilor de Sergiu Fărcășan, apropiindu-l de proiectele transumaniste ale contemporaneității, preocupate de idealul nemuririi tehnologice. Da, cu certitudine, revelația personală a acestei perioade este potențialul literaturii SF de a se constitui într-o abilă formă de critică socială, o revelație posibil confirmată de o frază din romanul lui Bogdan Suceavă: "acumularea de baze de date e singurul răspuns pe care umanitatea îl poate da problemei eternității".

Și totuși, din viitorul biotehnologiei în trecutul interbelic bucovinean, la romanele lui Iulian Vesper, Primăvara în țara fagilor și Glasul (Editura Tipo Moldova, 2014) - nu e decât un pas. Două romane ale scriitorului iconar ce au în centru viața rurală din Bucovina de la începutul și mijlocul secolului al XX-lea. Drame familiale și economice, sărăcia adesea lucie, munca istovitoare și bătăile, toate contrazicând reprezentările edulcorate asupra perioadei. Glasul din cel de-al doilea roman este al Aspaziei, o țărancă ce povestește așa cum muncește și trăiește, adică precipitat. Departe de profilul naratorului narcisist, Aspazia înregistrează, cu grad zero de implicare, iureșul de întâmplări ce schimbă viața ei și a locuitorilor satului. Din grija de a cuprinde totul, sare de la un eveniment la altul, Istoria e departe, intangibilă, se traduce prin mici povești personale. Victimă a istoriei, dar fără a se victimiza, personajul nu pătrunde în și nu încearcă să explice logica evenimentelor, să emită supoziții legate de comportamentul personajelor și de mobilurile faptelor lor, manifestă o sănătoasă rezistență la complicația psihologică, fie ea masculină, feminină sau feministă.

Apropiindu-ne de anul 2016, omagial aici, coborâm, de fapt, și mai adânc în istorie, pentru a ajunge la un autor aproape uitat. Este vorba de I. G. Sbiera, născut pe 1 noiembrie 1836 și trecut în neființă pe 22 octombrie 1916, personalitate de al cărui nume se leagă mai ales dezvoltarea învățământului în limba română în Bucovina. Folclorist și istoric literar, ideolog și idealist, sacrificând o carieră în jurisprudență pentru că-și asumă misiunea înalt națională de a fi continuatorul lui Aron Pumnul, Sbiera promovează un activism formator la nivel individual, dar și colectiv. Pe viitor, poate, prilej de a medita la raportul dintre lege și dorință, în atât de (in)adecvații aici termeni ai lui Deleuze și Guattari.

Dar anii 2012-2016 au fost generoși și pentru profesorul de literatură română și, îmi place să sper că și pentru studenții săi. Cărțile despre Caragiale (Mircea A. Diaconu, I.L. Caragiale. Fatalitatea ironică, Angelo Mitchievici, Caragiale după Caragiale. Arcanele lecturii: exagerări, deformări, excese), despre Eminescu (Ioana Bot, Eminescu explicat fatelui meu, Lucian Boia, Mihai Eminescu. Românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit) etc, cu cât mai diferite, cu atât mai provocatoare, au fost prilej de reconsiderări critice.

Inevitabil, o listă ce, după multele poticneli ale memoriei și/sau scotoceli prin bibliotecă, s-a lăsat protezată/verificată digital: jurnalul Mariei Banuș, Carte de identități a Florinei Pîrjol, Diana Câmpan, Utopii, dileme, solitudini – pragurile poeticului în secolul XX (2015), Lucian Dan Teodorovici, Celelalte povești de dragoste (2013), Mircea Anghelescu, Lâna de aur. Călătorii și călătoriile în literatura română (2015), Ioana Ieronim, Când strugurii se prefac în vin (2013), Liliana Corobca, Kinderland (2015), Doina Ruști, Manuscrisul fanariot (2015), Mircea Anghelescu, Lâna de aur. Călătorii și călătoriile în literatura română (2015), Maria Pilchin, Poeme pentru Ivan Gogh (2015), Claudiu Turcuș, Estetica lui Norman Manea (2012), Nora Iuga, Harald și luna verde (2014) etc. etc. O listă pestriță ce spune puțin despre starea literaturii sau a criticii literare, și mai puțin despre autoarea ei. Dar orice vecinătate, oricât de arbitrară ar fi, e semnificativă. Reiau lista și deconstruiesc mecanismele de asociere, încercând să îmi explic cum s-or fi legat titlurile unele de altele. Mi-e foarte clar doar în cazul ultimelor două: sunt cărți pe care le-am prezentat la lansarea lor la Suceava. Îmi imaginez firele nevăzute prin care cărțile din listă comunică, posibile dialoguri, amicale, polemice, cordial indiferente etc, între titlurile adunate pe câteva rânduri. Poate o viitoare istorie a literaturii va înregistra câteva dintre aceste șuete livrești.

Și cum altfel aș putea încheia decât cu un eveniment tocmai despre istoria literaturii, conferința ALGCR din 16-18 iulie, 2013, cu tema Istoria literară în schimbare. Mircea Martin, Andrei Bodiu, Adrian Lăcătuș, Andrei Terian, Cătălin Ghiță, Ilinca Ilian, Maria Șleahtițchi, Vasile Spiridon, Mircea A. Diaconu, George Ardeleanu, Alexandru Ofrim etc. au fost câțiva dintre participanții ce-au încercat să răspundă acestui subiect provocator și întrebărilor ce decurg de aici: Cât de demodată este istoria literaturii ca proiect individual? Ce relevanță mai are istoria literaturii ca model de legitimare națională într-o realitate globalizată? Cât de pregătit este instrumentarul istoriei și al teoriei literare pentru noile forme ale literaturii digitale? Această ultimă întrebare mi-aș adresa-o mie, doar pentru a înregistra formele scriiturii digitale, ce hibridizează creativitatea umană cu performanțele tehnologiei. Și doar pentru a contempla spectacolul unui Autor ce se pierde în neagra veșnicie digitală și a unui *text *ieșit din carte și destrămat pe rețele electronice de pretutindeni și de niciunde.

Ani, texte, autori, dar mai presus de ei realitatea diafană a întâlnirilor în istoria literaturii. Eliberată de povara majestății, istoria literaturii experimentează o democratizare vie, actualizată prin nuclee de întrevederi întâmplătoare și legături capricioase. Se scrie la firul ierbii și se joacă cu identitățile actanților, căci, în cuvintele lui Yeats, "How can we know the dancer from the dance?"