cele sfinte păsărilor

e o chestiune ideologică să privești în gol

zile în șir

cum plouă

de la facerea lumii

foarte curând după

pe țărmul mării sau pe malul

unui fluviu celebru

când culorile se amestecă în descreșteri

progresive de lumină

și păsările îți spun cuvinte neștiute și foșnesc zgomotos

ceva ca o mare sărbătoare

s-a întâmplat 

cu noi așteptând 

inexact un 

soi de hipnoză

Hrănitoarea de păsări

și sentimentul că iarna s-a întors 

vara când primăvara abia adie

am ajuns la capătul nopții și nicio clipire de soare

doar luna ne rezema

ne rotunjeam pe o hârtie de turnesol

hieroglife mov cu un picior pe pământ și cu o

mână în cer

Războiul vrăbiilor

abia a pornit că s-a și încheiat

armistițiul s-a scris pe coaja unui copac

și toate mamele

și ele singure știau că pasărea paradisului

e de trei ori mai pasăre decât toate păsările

de la sfârșit la început

Cele patru colțuri ale lumii

în plus stăteam așezați în ordine

fiecare în lumea lui din care 

irumpem în lumea noastră 

faptele trăite nu ne erau sinonime cu 

zilele următoare

pe un câmp  

se înserează și plouă 

cu îngeri

totdeauna 

(ca enkidu sau ca scipio africanul)

la marginea unei patrii ingrate

într-un nor de ceață 

pindar

trăiește o succesiune de 

duble transformări

își narează odele

cu o simplă

izbucnire

de patos

nedumerit și frenetic

la fel ca sfinții 

umblă pe ape 

înalță ditirambi

izbânzilor zeilor tineri 

poate că blănurile vii ale cailor albi

poate că blănurile vii

ale cailor albi și inexistenți

din jurul sufletelor noastre

solemne și istovite

într-un ocean (cât vezi cu ochii) 

de iarbă

așa a fost și abia atunci

am început să alerg pe câmpiile

largi ale halucinației mele de om

obișnuit cu mișcarea echilibristică

prin mijlocul unei ape adânci

sunetul se întindea de la sunetul cel mai de jos

la sunetul cel mai de sus

al unui glas omenesc

stăteam cu tâmpla pe piatră

și ascultam bătăile de inimă ale morții

noaptea departe de tot