Mi-am petrecut un ceas bun dintr-o amiază recentă reascultându-l, traducând, emoționându-mă și reflectând la acest minunat, puternic discurs, ținut dintr-o suflare de Joaquin Pheonix anul trecut, când a primit Oscarul pentru interpretarea din Joker. Este, cred, foarte actual. Este discursul unui om-om, care a trecut și a văzut multe, iar ochii lui spun acum morala (ce cuvânt greu!) contemplației. Am tradus textul pentru Facebook, în timp ce îl ascultam, dar mă gândesc că în revista Opt motive ar avea, poate, un impact mai larg. Las aici, așadar, traducerea, cu speranța că poate va fi citită (și cu rugămintea de-a nu fi prea drastici cu nivelul ei stilistic).

E ca o scrisoare deschisă de expeditor, cu tot sufletul, pentru noi toți, pe o scenă mai largă decât cea a unor premii, fie ele și unele cu impact mondial. Uneori, tocmai ce este vizibil este poate neobservat, ca în Micul Prinț, cumva reinterpretat. "Ceea ce este important, este invizibil pentru ochi." Ochii noștri. Și, de aceea, Joaquin Pheonix ne împrumută ochii lui, bine-văzători.

Mai zic doar că este foarte frumos și drept versul din final al fratelui său mai mare, River Pheonix, actor foarte talentat, mort prematur, la numai 23 de ani. Așadar : 

"Doamne, sunt atât de recunoscător acum. Și nu mă simt deasupra niciunuia dintre ceilalți nominalizați sau a vreunuia din această sală, pentru că împărțim aceeași dragoste, dragostea pentru film. Acest mod de exprimare mi-a dăruit o viață extraordinară. Nu știu ce aș fi fără el. Dar cred că cel mai mare dar pe care mi l-a dat, ca multora din această sală, este posibilitatea să ne folosim vocea pentru cei fără de voce.

M-am gândit mult la câteva dintre problemele supărătoare cu care ne confruntăm colectiv. Cred că uneori simțim, sau suntem făcuți să simțim, că susținem cauze diferite. Dar, în cazul meu, eu văd ce este în comun. Cred că, fie că vorbim despre egalitatea de gen sau despre rasism sau despre drepturile queer sau despre drepturile băștinașilor sau ale animalelor, vorbim despre lupta împotriva nedreptății. Vorbim despre lupta împotriva ideii că o singură națiune, un singur popor, o rasă, un gen sau o specie are dreptul să domine, să controleze, să folosească și să exploateze pe altul fără impunitate.

Cred că am ajuns să fim foarte rupți de lumea naturală și mulți dintre noi suntem vinovați de o viziune egocentrică asupra lumii – credința că suntem centrul universului. Ne ducem în natură și-i jefuim resursele. Ne simțim îndreptățiți să inseminăm artificial o vacă, iar când fată îi furăm vițelul, chiar dacă recunoaștem foarte clar plânsetele ei de durere. Apoi îi luăm laptele care este prevăzut pentru vițel și ni-l punem în cafea sau în cereale. 

Cred că ne este frică de ideea de schimbare personală, pentru că ne gândim că trebuie să sacrificăm ceva, să renunțăm la ceva, dar noi, oamenii, în cea mai bună formă a noastră, suntem atât de inventivi, atât de creativi și de ingenioși, încât, atunci când folosim iubirea și compasiunea drept principii călăuzitoare, putem crea, dezvolta și pune în practică sisteme ale schimbării care sunt în beneficiul tuturor, al ființelor care simt și al mediului înconjurător.

Ca să fiu cinstit acum, am fost, am fost în viața mea adeseori un ticălos. Am fost egoist. Am fost crud uneori, a fost dificil să lucrezi cu mine, dar sunt atât de recunoscător că atât de mulți dintre voi din această sală mi-ați dat posibilitatea unei a doua șanse. Și mai cred că atunci suntem cei mai buni, când ne sprijinim unul pe celălalt; nu când ne anulăm pentru greșeli trecute, ci când ne ajutăm să creștem, când ne învățăm unii pe alții, când ne ghidăm împreună spre salvare. Acesta este forma cea mai bună a umanității.

(cu glasul în lacrimi)

Când avea 17 ani, fratele meu a scris acest vers. A spus: Aleargă spre salvare cu dragoste, iar pacea te va urma.

Vă mulțumesc."

Așa dar, domnule Joaquin Pheonix, mai rar. Noi vă mulțumim. Chapeau!