— Plăgi multiple tăiate cervical anterior, toracic stâng anterior și posterior, scalp, contuzii produse de corp contondent la nivelul capului și fetei, șoc hemoragic, pneumotorax stâng drenat în UPU. Se află în...

Cuvintele pulsau a pericol în carnea timpanelor sale. Era ca și cum în mijlocul lor fojgăia o lumină, un avertisment. Dar ce i se transmitea? Nu se speria ușor, știa că avea să decodeze totul, doar cuvintele erau meseria sa.

Era director la o editură self-publishing. Publica pe răspunderea clientului, oferea serii de autor scriitorilor debutanți și reduceri celor care renunțau la copertă și corectură. El însuși se intitula scriitor. Se delecta mai ales cu proza scurtă pentru că romanul era o specie prea devoratoare de timp și hârtie scumpă.

Descoperise că avea succes mai ales cu acele pilule în care critica câte un nume care apărea des pe cotoarele cărților la editurile de fițe. Pe Cărtărescu îl catalogase drept un autor care poate fi citit în cheia unui atlas zoologic combinat cu unul urban, doar că n-avea rost să pierzi timpul cu el. Pe Ruști o încondeiase drept o fanatică a tehnologiei epitetelor și recomanda, drept alternativă, un film american de popcorn. Reacțiile se încleiaseră pe contul său de socializare, în ciorchini de comentarii. Decretase țanțoș într-o pilulă: literatura adevărată e statusul meu de pe w’app și adunase așa vreo 1883 de distribuiri.

Mai nou i se ceruse de la o revistă să scrie ceva despre Urmuz. Crezuse inițial că e un comediant, vreo mască prin care Doru Octavian Dumitru încerca să se reinventeze. Până la urmă, după o oarecare documentare pe Google, nimeri într-o librărie pe care o ura din tot sufletul pentru că acolo nu-și găsea numele. În schimb, amețiții ăia îl păstraseră pe Urmuz, mort de-un tămbălău de ani!

Răsfoi paginile timp de vreo 10 minute și până la urmă se decise că Wikipedia avea să fie mai suculentă în informații pentru un comentariu de cinci rânduri care să-i cimenteze și statutul de critic. Își notă câteva idei: umor-război-ironie-avangardist-grefier-sinucidere.

Nici nu era nevoie de mai mult și oricum nu avea timp. Pe lângă director de editură self-publishing pe banii și cheful autorului, pe cartea sa de vizită scria și ziarist. Uite-așa aterizase în fața spitalului, după un scandal amoros oarecare, urmărind ca hipnotizat șirul de cuvinte din gura acestei doctorițe zaharisite, cu obrajii doldora de dezamăgiri fleșcăite...

— ... corp contondent la nivelul capului și feței, șoc hemoragic, pneumotorax...

Cuvintele îi bubuiau în trup, armate întregi îi mărșăluiau prin sânge. Se concentră pe ecusonul prins de halat, pe literele care compuneau acel nume și dintr-odată se trezi tras prin ele, de parcă numele Vorvoreanu Eliza, cu prescurtări și funcții înșiruite, reprezenta poarta de intrare în cine știe ce templu.

Se trezi într-o încăpere largă, plină de aerul mucegăit al subteranelor, c-un perete ocupat de o bibliotecă înfășurată în cearceafuri ude. Într-o parte era și-o Pâlnie în dreptul unui infinit mic, o mitralieră și mai multe muze cu bocanci, mute și indiferente. Un scaun de cismărie cu trei picioare sprijinea un zmeu cu speteze, iar lângă erau aruncați scumpi piepțeni de baga. Sau braga?! În stânga lui – un capac de pian pe care scria "Murdăria oprită". Mirosea a undelemn franțuzesc, deși niciodată nu-i scăpase prin nări așa ceva. Prefera bucătăria grecească! Cioburi de strachini erau întinse prin tot locul, în tăcerea cea mai sinistră. Resturi de poeme scuipate și-o bășică cenușie de cauciuc completau decorul. Iar pe un alt perete – o ureche mare, cărnoasă, consistentă, sub care zdrăngăneau două chei muzicale înfășurate în frunze de viță. Se gândi fără să vrea la sarmale și salivă! În total - 40 de obiecte, chit că nu le numărase nimeni.

E ca la un escape room!, își spuse ziaristul director de editură self-publishing. Dar chiar atunci o voce izbucni de nicăieri.

Scrie așa: sunt oameni care văd istoria obiectelor, care trec de coaja întâmplărilor și de intersecțiile oarecare ale orașului. În spatele oricărei imagini zac energii consumate, răsfrânte, captive. Unii le văd. Pun mâna pe-un colț de zid și-i străpunge ceva. Sunt scârbiți, se îndrăgostesc. Au durerea creației, mai degrabă decât plăcerea scrisului și pun în cuvinte ce văd cu urechea. Râsul lor izvorăște din lacrimi, hohotește. Sunt puțini și... Scrii?! Ai fost ales special. Ai 1923 de aprecieri la postările tale literare. Sunt fix cinci rânduri. Scrie...

Era concentrat, decis să rețină tot. Își încordase fiecare fibră a creierului încât un fum lăptos îi ieșea prin nări și printre buze. Strânse din degete și se trezi în fața spitalului. Doctorița dispăruse, dar în mână păstra reportofonul. Derulă înregistrarea înfrigurat.

— Plăgi multiple tăiate cervical anterior, toracic stâng anterior și posterior, scalp, contuzii produse de corp contondent la nivelul capului și fetei, șoc hemoragic, pneumotorax stâng drenat in UPU. Se află în...

Asta era! Ideea se născuse, dospise și era gata să pocnească în lume. Esența lucrului în sine! Un manual de dicție cu discursuri și interviuri. Limbaj de lemn, de specialitate, tot tacâmul. Avea să investească în 140 de pagini babane! Opera urma să fie citită în două chei: exerciții de dicție pentru tot prostul sau filozofie absolutistă definitivă pentru cei aleși. Se hotărâse să-i spună la carte Flebotomul. Auzise asta undeva, vreun termen din medicină sau economie. Ori mecanică.

Bro’, la naiba cu hurmuz! Literatură adevărată el crea, la fiecare postare!