În anii interbelici se înregistrează o schimbare a paradigmei în ceea ce privește imaginea femeii. Vestimentația îi permite dinamismul, rolurile secundare nu-i mai sunt pe plac, iar tunderea părului scurt e un must. Femeia interbelică își permite să fie dizgrațioasă, își propune să fie independentă și să trăiască totul la intensitate maximă. Își dorește roluri principale. Și atunci, de ce este soția lui Stamate, soția lui Stamate? De ce nu i s-a atribuit un nume, o voce, o figură?

În cazul lui Stamate, există în capitolul al II-lea o descriere destul de cuprinzătoare pentru a ne face o idee despre cum arată: "Acest om demn, unsuros și de formă aproape eliptică, din cauza nervozității excesive la care a ajuns de pe urma ocupațiilor ce le avea în consiliul comunal, este silit să mestece, mai toată ziua, celuloid brut, pe care apoi îl dă afară, fărâmițit și insalivat". Așadar, Stamate muncește la consiliul comunal, este demn și unsuros, și mestecă celuloidul brut, care înglobează în sensul său încercările aspre ale vieții și, bineînțeles, obsesia morții, prezentă prin masticație, prin canibalizare.

Lămuriți fiind cu Stamate, trecem la fiul său, care are deopotrivă o caracterizare fizică destul de cuprinzătoare pentru a ni-l contura în minte: e un copil "gras, blazat și în etate de patru ani, numit Bufty." Mai mult, "din prea multă pietate filială", micul băiat se preface că nu observă cum tatăl lui, onorabilul Stamate, îi scuipă în cap celuloidul mestecat și, ca să-și facă de lucru, "târăște o mică targă, pe uscat".

Rămâne soția lui Stamate: "în vreme ce mama sa, soția tunsă și legitimă a lui Stamate, ia parte la bucuria comună, compunând madrigale, semnate prin punere de deget". Din doar câteva cuvinte a banalizat-o crud: "soție tunsă și legitimă". De acum încolo, soția este o gospodină, o femeie care se ocupă de soț și copii, o imagine a cumințeniei și a supunerii. Atât. Grotesc. Cum arată ea, de fapt? Este înaltă, este scundă, este frumoasă, este (diz)grațioasă? Cum gândește? Compune madrigale pe care le semnează cu degetul pentru că nu știe să scrie, sau pentru a trece cât mai repede la compunerea următoarelor? Pe parcursul romanului, rămâne o entitate enigmatică, fără vreun cuvânt de spus sau vreo acțiune de întreprins, ca în finalul romanului să fie vopsită cu roșu și cusută într-un sac, acțiune care indică o crimă făcută de Stamate, fără ca soția lui să fi fost de vină.

Având în vedere că paradigma privitoare la statutul femeii era în plină mișcare în epocă, nu găsesc potrivită o contra-mișcare de banalizare sau trecere sub tăcere a acesteia. Totuși, în anul 1922, al publicării prozei în revista Cugetul românesc, în "anii nebuni" ai interbelicului, exista posibilitatea de a-i atribui măcar un... nume.