nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Un omagiu revolverelor

Dumnezeu să-l odihnească! și luă un pumn de pământ să îl miroasă. Nu să îl arunce peste coșciug. Cui i-ar folosi. Fier forjat, tablă debitată, porți, garduri, balustrade, gratii, copertine, grilaje și cruci. Mereu sunt crucile la sfârșit. Sfârșitul cui?

Îi plăcea să sară în cercuri (încercați și voi), apoi se învârtea și se tot învârtea. Mânca la taverna Spiru Godelea. Îi plăceau femeile. Mai agăța câte una. Era timid. Nu reușea să se facă înțeles în fața cadavrelor. Așa spunea. Ce știu eu.

Și povestea lui începea cu Iliuță ce zbura din floare în floare. Un copac crescuse chiar din mijlocul mesei. Ușile erau atârnate pe pereți și nu existau chei. Nebunul cu medaliile atârnate pe piept intona imnul nu-știu-cui. Da, da, știu că era un imn. Iliuță ciugulea resturi de covrigi din capătul străzii. Cum să fie o cioară? Dumnezeu să-l odihnească! zice și nebuna de pe Covaci cu perfuzia Ringer atârnată de braț. Pe cine să îl odihnească? O jumătate de față era îndreptată spre stânga. Trăsura cu pepeni s-a răsturnat chiar în mijlocul drumului. Dâre roșii se scurgeau pe picioarele oamenilor și carnea lor devenea. Nu mai știu ce devenea. Cealaltă jumtate de față era din cioburi sparte. Ca un caleidoscop. Iliuță a mai îmbătrânit cu un an. Ce mă tot întrebați cine e? Dumnezeu să-l odihnească! zice și groparul. Are bătături. Cică să toarne niște oțet pe o bucată de vată și copacul nu va mai crește. Nici bătătura. Îi plăcea să aducă un omagiu revolverelor. Așa a ales să moară. Un revolver pentru un cal. Potcovit. Și omagiu pentru unghiile crescute în cer. Nu-mi țipa în timpan. Aud bine greierii. Și iarba albinii e tot acolo. În Cercul Polar soarele a devenit verde. Știam că așa va fi. Nu mă tem de nimic. Nici de lighioane, inimi sau muște moarte. E tot aia. Nu va mai fi nici noapte, nici zi. Pădurea vorbește singură. Un limax trist își face și el cruce. Nu știe unde să se mai ducă. Gropile s-au astupat deja. Despre moartea lui U. s-a scris mult și bine în ziare. Cică odată a cumpărat o găină bătrână și a tras-o în țeapă cu bastonul. Viața e goală și fără sens, zice. Unde o mai fi acum revolverul? Măcar să fi donat un organ. Ceva. I-o fi fost greu? Ce știu eu.

De mâine încep să mă sinucid. Nu cu revolverul. Cu un cuțit de tăiat pepeni sau cu un satâr. Pot să-mi pun capul în ștreang, dar ce fac cu părul? E prea lung și nu vreau să-l tai. Nici venele. Îmi trebuie pentru perfuzii. Lasă, e bine așa. Dumnezeu să-l odihnească! zice și popa. Doamne miluiește, Doamne miluiește! Iliuță e bine mersi, trăiește încă. Floare de colț se numea femeia aceea oarbă. Mi-am amintit. Număra fire de stânjenei și le îngropa lângă mâncarea câinelui. Să fie și pentru mâine.

La radio anunță vijelii și ploi, iar Iliuță, mascota Loteriei, a împlinit o frumoasă vârstă. Cum, care loterie? Hai să socotim. Pachet funerar complet: sicriu, lenjerie, pânză de față, pernă decedat, cruce lemn, manipulare sicriu, colivă, sticlă de vin - musai, capete ( cap, arhanghel, și prescură), batiste și lumânări cu bănuți. E prea lungă lista. Mai bine așezi doi bănuți pe ochi și luntrașul o să îți spună povestea. Fără îmbălsămare, prosoape și doliu în piept...

Angela BACIU

Născută la 14 martie. în Brăila. Poetă, prozatoare, publicistă. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași. Membră PEN CLUB România. A publicat 21 cărți, printre care: Maci în noiembrie *(1997), *Trei zile din acel septembrie (2003), Tinerețe cu o singură ieșire *(2004), *De mâine până mai ieri alaltăieri *(2007), *Mărturii dintre milenii *(2012), *Despre cum nu am ratat o literatură grozavă *(2015), *4 zile cu nora *(2015), *mai drăguț decât dostoievski (2017) - carte scrisă împreună cu Nora Iuga, , Hotel Camberi (2017), Charli. Rue Sainte-Catherine 34 (2017), Mic dejun la Frida (2020), Spiegel scrie peste tot (2021). Spectacole: mai drăguț decât dostoievski și ce-i aia apă verde pe cerul gurii de Nora Iuga și Angela Baciu.