Costache este bucătar la cel mai cunoscut restaurant din oraș, meserie pe care o practică cu succes de douăzeci de ani încoace. Ajunge la serviciu la prima oră din zi și pleacă mult după apusul soarelui. Ca să atragă clienți, Costache se folosește de o vioară cu timbru melodramatic, vândută de un grup de aspiranți întâlnit într-o pictură impresionistă, care se hrănesc cu adjective, inimioare și like-uri. Când arcușul atinge cu grație corzile viorii, tot universul conspiră să le meargă atât de bine tuturor încât toți încep să zboare. Uimit și întristat de un asemenea rezultat nedorit, Costache trimite săptămânal scrisori anonime ministrului de finanțe, cu scopul de a-l convinge să cumpere doi cowboy și o pereche de lasouri, pentru prinderea clienților zburători. Când povestește lucruri triste, Costache efectuează întotdeauna un triplu salt mortal până în țara vecină, pune mâna pe un kalașnikov și își execută clienții. Îl lasă în viață doar pe Manafu, invitatul permanent, cu scopul de a se folosi de faimoasa lui chelie ca de o trambulină cu ajutorul căreia să se lanseze în politică. Din când în când, Costache schimbă narativul, spre disperarea dușmanilor și nedumerirea nevestei, o leoaică focoasă din secolul al XIV-lea, pe care a sedus-o cu acordurile de vioară și pentru care a întrerupt o conjuncție astrală importantă ca să o transfere în zilele noastre. Când rage, leoaica face să tremure vectorii viteză aflați în formă de săgeată deasupra capetelor locuitorilor acestui mic oraș de munte, săraci lipiți și intrați cu toții în politică, de unde hotărăsc destinul Europei.

La desert, Costache și Manafu poartă dezbateri politico-filozofice intense până când orașul și localitățile limitrofe iau foc. Fiind cei mai progresiști dintre conservatori, respectiv cei mai conservatori dintre progresiști, ei nu ajung niciodată la o înțelegere de lungă durată în nicio privință. Atunci Costache începe să sară cu bocancii pe chelia lui Manafu, din ce în ce mai tare și din ce în ce mai sus, până se prinde cu mâinile de două stele mai rezistente de unde își face avânt spre Carul Mare, locul din care acoperă soarele cu o nebuloasă galactică înainte să tragă un pui de somn.

Costache s-a jurat ca n-o sa mai pună niciodată gura pe alcool de când a fost văzut de alegători jumulind penele unei gâște cu care voia să-și scrie capodopera.

În timpul liber, Costache se uită pentru a trei sute cincizeci și patra oară la aceeași tragedie premiată cu Oscar, iar din ochi îi curg secvențe de film culese cu grijă de Manafu pentru întregirea culturii cinematografice.

Când se plictisește, Costache își trimite mâna dreaptă după țigări la tutungeria lui Alfonso din Universul paralel. Îi dă indicații prețioase degetului mijlociu, cum ar fi aceea de a se ascunde după celelalte degete în eventualitatea unei întâlniri nedorite cu sectoristul.

Ajuns în cel de-al cincisprezecelea an lumină al vieții, Costache e pregătit să-și pună mirodeniile în cui și să se mute cu nevasta la țară, într-o galaxie vecină, unde vor sta pe malul râului și vor crește câțiva copiloți, necesari pentru călătoriile interstelare.