nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Fântâna Turcului

La scurt timp, Mihai și Iori și au luat doi cai și un măgăruș pe care l-au împovărat cu pâine, pastramă, brânză de burduf, pături, ploști cu apă și unelte pentru săpat.

Au străbătut două zile munții apoi într-o amiază au poposit la poalele unor dealuri golașe în fața cărora se întindea un platou întins. Au mers neîntrerupt până au găsit o fântână unde Mihai a descălecat și a vorbit așa:

— Puținii păstorii bătrâni, din cei care mai coboară iarna cu turmele spre Tesalia, știu că aici se află Fântâna Turcului. Și mai știu că singura umbră, cât vezi cu ochii, o dă acest stejar.

Iori a descălecat și el istovit și s-a scuturat de praf. Șalele îl dureau dar pentru prima oară în acel an a simțit că sufletul lui își va găsi pacea.

Fântâna Turcului, așa cum a zis vocea din vis, era în fața lui. Nu-și amintea nicio imagine cu care să o compare, ci doar vorbele din vis. A privit-o atent. Era mică și înaltă cât un rodiu, sub forma unui baldachin pătrat din piatră poroasă, pe patru coloane simple. Vârful era un dom acoperit cu licheni gălbui. Sus pe o latură era o tabletă din marmură, cu scrisul acela turcesc încâlcit ca firele unui ghem scăpat pe jos. Apa țâșnea dintr-un căuș metalic și cădea într-o cuvă mică din piatră care fiind șlefuită de atâtea coate,strălucea ca fildeșul. Ca să bei trebuia să te așezi în genunchi.

— Stăm cuminți și la noapte ne apucăm de săpat, a șoptit Mihai.

Iori a încuviințat și a privit roată în jur. Într-adevăr, în toată câmpia nu se mai vedea alt copac decât acel stejar. Un aer căldicel a început să adie mișcând ramurile scailor cu florile lor mov. Zâmbitor și însuflețit de speranță, s-a întors la măgăruș ca să descarce povara.

Mihai a hrănit și a adăpat animalele apoi a plecat să dea un ocol de recunoaștere, să se asigure că nu mai sunt caravane prin zonă.

Iori a pus pături pe jos și a umplut ploștile cu apă rece. A improvizat un rug din iarbă, ciulini, baligă uscată și paie iar în jurul lui a aranjat niște pietre înalte ca să ascundă focul.

Când s-a întors Mihai, toată câmpia era cufundată în întuneric.

— Suntem singuri, a șoptit el. Nu mai are cine să vină la ceasul ăsta. Iar stele sunt câteva care abia clipocesc.

Au mâncat în liniște și s-au întins pe pături, înfofoliți cu pelerinele lor lungi cu glugi largi din păr de capră, numite căprine. Șacalii se auzeau cu urletele lor tremurate. După un ceas Mihai s-a ridicat în fund și a căscat scurt. Iori îl privea întins pe-o parte, sprijinit în cot.

Străbunicul s-a apucat să meșterească torțe. A luat un băț și la capătul gros a legat o cârpă. Într-o altă cârpă a amestecat iască uscată de mesteacăn și rășină de pin, pe care a înfășurat-o peste. Apoi a mai legat și a treia cârpă să țină bine, peste care a turnat gaz.

Iori a scos pistolul din traistă, un Gasser vechi din 1880 cu țeava ruginită și scurtă. S-au ridicat amândoi iar Iori i-a înmânat revolverul:

— Ține-l tu că sap eu primul.

Mihai l-a vârât în brâu și a deschis drumul cu torța până la stejar.

Iori îl privea prima oară atât de aproape. Avea trunchiul mai lat ca o barcă. Crengile însă se înălțau imediat deasupra capetelor, dense și viguroase.

— Nu cred că ar trebui să săpăm prea aproape de el, a rostit Mihai. Ia-o de la câțiva metri.

— Bine, a zis Iori scuipând între palme. O să sap spre răsărit.

După ce a săpat o groapă până-n creștet de adâncă, a ieși gâfâind cu capul împroșcat de pământ și a spus:

— Dă-mi mie pistolul și treci tu, că nu mai pot. Îmi tremură corpul cu tot cu creier. Pământul ăsta e ca fierul.

Mihai i-a pasat pistolul iar Iori a dispărut în întuneric să vegheze.

Străbunicul a inspectat groapa. Ca lățime nici nu acoperea un sfert dintr-un sfert de arc de cerc. Nu ar fi terminat nici în două zile să sape în jurul copacului. Noaptea aceea era singura lor șansă, altminteri în zori vor da de curioși.

S-a dus la fântână și a observat în ce direcție țâșnea apa. S-a întors și a trasat cu bățul o linie din dreptul trunchiului spre aceeași direcție. Spre asfințit era geana subțire a lunii iar în stânga ei strălucea Luceafărul. Deasupra capului clipoceau șters stelele carului mic. Fântâna și copacul erau aliniate spre miazănoapte.

— Ce faci? S-a auzit vocea lui Iori din beznă.

— Ai săpat spre răsărit. Cred că între miazăzi și asfințit trebuie lucrăm. Adică unde vezi luna.

— Păi de ce?

— Apa curge într-acolo. Iar qibla este în direcție opusă.

— Bine bine, știm că ăla care a făcut fântâna era turc. Dar ăla care a îngropat comoara, ce era? Creștin? Turc? Evreu?

— Săpăm în mai multe direcții.

— Nu pricep. Fă cum știi. Oricum, simt că tu vei găsi comoara. Sigur lovitura ta de cazma va zăngăni în ceva tare. Un cufăr sau o oală de cupru.

Mihai habar nu avea habar ce spune, avea doar o simplă teorie unde să sape, care i se năzărise pe moment. A săpat așa cum a crezut el ca și cum cel care a săpat comoara a vrut să stea cu fața între răsărit și miazăzi, spre Mecca. A făcu o groapă care l-a epuizat enorm. Tocmai când arunca sleit ultimele lovituri de târnăcop, s-a auzit un zgomot de ulcior spart.

Iori a țâșnit din întuneric și a vârât capul în groapă. Mihai a urcat pe frânghie și i-a dat cazmaua zicând:

— Ia-ți comoara pe care ai visat-o. Și mai repede, că mă așteaptă turma pe munte.

Iori s-a vârât cu torța în groapă și a îndepărtat cioburile cu grijă. Cealaltă jumătate a amforei era afundată în pământ. A scos din ea o punguță cu bani de aur, mare parte florentini și venețieni, o botină pe măsura unui copil cu fundă, făcută în întregime din argint, două paftale de aur și două de argint, un pumnal din aur încrustat cu pietre verzi, 7 brățări din aur, vreo 20 de inele cu pietre colorate, o cutie din lemn de castan încrustată cu chihlimbar plină cu cercei nenumărați de toate felurile, și două coliere din aur și fildeș.

Cornel SAMARA

Cornel Samara (n. 1978, Urziceni) a absolvit ASE București și un Master în Piețe de Capital. A publicat biografia Gheorghe Simotta – între noblețe și arhitectură la Editura Vremea și proza Povestea nașterii tatălui meu la Editura Eikon. În 2023 a făcut un curs de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu.