Nu puteam să închei amintirile bunicii Cornelia fără să spun ce s-a întâmplat cu familia ei și cum a ajuns în România. Tot în Grecia la Livezi s-au mai născut fratele ei Niculache și sora Saveta.

Apoi încă o soră, Maria, care a murit la numai doi ani. Bunica mai ținea minte doar că la moartea ei nu au putut să aducă preot, ci o femeie care a cântat la groapă.

Apoi a murit baba Franga.

În 1928 a plecat cu familia în România, regiunea Cadrilater, ca parte a programului de colonizare al stat ...

Bunica mea Cornelia a murit în anul 2010 la nouăzeci și doi de ani. Ea m-a crescut cât timp părinții mei erau la serviciu, ea m-a format ca om, m-a inspirat în pasiunea mea cu cititul și mare parte din educație ei i-o datorez.

După ce am pus pe hârtie amintirile ei, m-am consultat cu mama și a reieșit că mai era o povestire pe care bunica nu mi-o spusese. Și care la rândul ei o știa de la bunica ei, Zoia Milianu.

Pe vremuri, medicii erau foarte puțini. Unii erau impropriu spus medici, că n ...

Mihai Caracostea zis Aragea a fost tare bogat. Se presupunea că a vândut partea lui de comoară unor evrei din Salonic. Casa lui din Edessa era cu etaj, văruită în alb cu balcoane roșii din lemn proptite pe sahnisie, cum fusese arhitectura în Imperiul Otoman. Ca să exprime bunăstarea în care trăiau, bunica mi-a dat mai multe exemple de-a lungul timpului.

Cum ar fi faptul că s-a născut într-o casă cu parchet, lucru foarte rar la vremea aceea.

Sau, că pentru un material de mătase necesar croiri ...

Mihai Caracostea zis Aragea a luptat ani grei pe front cu divizia vânătorilor de munte. A plecat înainte să se nască bunica mea Cornelia, cam pe la sfârșitul anului 1917 și s-a întors când ea avea trei ani, în jurul anului 1921.

Într-un scurt răgaz a apucat să viziteze biserica Sfânta Sofia și de multe ori povestea asta în familie cu mândrie. Superiorul lui era un căpitan grec care îl simpatiza pentru că era isteț și muncitor. Străbunicul fiind slab și scund, grecul îl striga Pedhi[1].

Într-o ...

Următoarea amintire a bunicii este o poveste despre nunta străstrăbunicului meu Anastase Milianu cu străstrăbunica Zoia.

După cum era obiceiul, mirele pleca cu rudele sale la casa miresei. S-a dus cu alai, cu cai împodobiți, lăutari cu cimpoi, clarinet și tobe, ploști pline cu țuică, cu hlambura albă pe cruce de lemn și cele trei mere înfipte.

Drumul a fost lung pentru că Zoia nu trăia în munți la Livezi, ci într-un orășel de câmpie.

Când petrecerea era în toi la familia miresei, oaspe ...

Numele Corneliei nu l-au ales conform tradiției. Trebuia să poarte numele bunicii din casă, adică Franga.

Dar aceasta s-a împotrivit pentru că și-a urât numele și nu a vrut să-și împovăreze vreo nepoată cu el. Mihai nu a fost de acord la început. O iubea pe Franga, care era mama lui adoptivă. Mai exact era mătușa lui, pentru că tatăl adoptiv al lui Mihai, care murise demult, era frate cu mama lui adevărată cea care l-a născut. Mihai provenea din familia Aragea cu mulți frați și a fost dat spr ...

— Bunico, eu nu înțeleg un lucru, i-am spus într-una din zilele în care plictiseala și arșița amiezii mă înnebuneau și pe stradă nu era nici măcar un copil cu care să mă joc. Iar la televizor, nu prea aveam ce să văd pe vremea lui Ceaușescu. Oricum bunica nu avea televizor, ci doar un radio Gloria 3, la care ascultam când și când teatru radiofonic.

— Ce vrei să mă întrebi? A zis ea numărând ochiuri cu andrelele în mâini.

Pe atunci, aromânii din oraș își făceau cam toate straiele în casă. No ...

La scurt timp, Mihai și Iori și au luat doi cai și un măgăruș pe care l-au împovărat cu pâine, pastramă, brânză de burduf, pături, ploști cu apă și unelte pentru săpat.

Au străbătut două zile munții apoi într-o amiază au poposit la poalele unor dealuri golașe în fața cărora se întindea un platou întins. Au mers neîntrerupt până au găsit o fântână unde Mihai a descălecat și a vorbit așa:

— Puținii păstorii bătrâni, din cei care mai coboară iarna cu turmele spre Tesalia, știu că aici se află ...

Anastase Milianu trăise toată viața în satul Livezi, care își avea vatra în Muntele Paicu, un lanț muntos aflat la nord de Pella și Kilkis, pe care urca primăvara cu turmele la păscut. M-a întristat tare rău moartea lui, mai ales că eram un copil când bunica mi-a povestit-o. Și mi-a tot repetat-o ani în șir, de pe vremea când eram un șoim al patriei cu cămașa portocalie cu epoleți, pantaloni albaștri și cravata roșie cu tricolor pe margine și până când m-am însurat. Am crescut cu povestea asta, ...

Spre amiază, fugarul s-a hotărât să iasă din pădurile întunecate și reci în care se ascundea încă de la crăpatul zorilor. Oasele îi înghețaseră și era sătul să mai calce prin albiile apelor repezi sau să-și târască picioarele împovărate de glodul lipicios și greoi.

A luat urma petelor mici de lumină călcând peste cioturi de stânci învelite sub un covor de mușchi până a ajuns la marginea fagilor, acolo unde se întrezărea un deal verde strălucind în lumina soarelui. După ce a privit mulțumit cer ...