Numele Corneliei nu l-au ales conform tradiției. Trebuia să poarte numele bunicii din casă, adică Franga.

Dar aceasta s-a împotrivit pentru că și-a urât numele și nu a vrut să-și împovăreze vreo nepoată cu el. Mihai nu a fost de acord la început. O iubea pe Franga, care era mama lui adoptivă. Mai exact era mătușa lui, pentru că tatăl adoptiv al lui Mihai, care murise demult, era frate cu mama lui adevărată cea care l-a născut. Mihai provenea din familia Aragea cu mulți frați și a fost dat spre adopție familiei Caracostea.

În fine, nu o scoteau la capăt cu Franga în privința numelui primului copil. Dar nici Ecaterina nu a fost de acord. A spus clar:

— Dacă nasc fată, îi punem Franga. Nu vreau să mă fac de râs în fața rudelor. Să râdă că nu îmi respect soacra.

— Ba, o să fie ca mine, dragă Ecaterina, a zis Franga. Nicio nepoată de-a mea nu va purta numele ăsta. Tu vei spune rudelor s-a făcut după voia mea.

Apoi străbunica a rămas grea. Dar când s-a născut fata în martie 1918, Mihai Caracostea lupta deja în război. Așa că ea a ales singură numele de Cornelia. Dar este și aici o poveste de spus.

Ei trăiau în Edessa într-o casă mare și albă, cu gard gros acoperit cu olană frumoasă. Dar pe atunci, aceeași curte era împărțită de mai multe case. Într-una locuia o familie de bulgari, părinții și o copilă pe nume Cornelia.

Într-una din zile a venit bulgăroaica la străbunica în casă, ca să-și spună oful:

— Vecină Ecaterina, soțul meu nu se mai duce pe câmp. Dacă o ține așa, rămânem fără pâine.

— E bolnav?

— Nu. A văzut în vis că o să moară în luna martie.

— Vreau să vorbesc cu el, a zis Ecaterina hotărâtă.

S-a dus la ei în casă. Plugarul stătea tolănit pe pat cu palmele sub cap.

— Ei, vlaho, a zis el fără să se ridice. Ce vrei?

— Păi am înțeles că nu te mai duci pe câmp. Din pricina unui vis.

— Așa este, a spus el posomorât.

— Ce ți-a zis visul?

— Că o să mor în martie.

— A zis și care martie?

Bărbatul a tresărit. S-a ridicat în fund de pe pat și a privit-o serios pe Ecaterina. Și de atunci bulgăroaica nu a mai știut cum să-i mulțumească Ecaterinei. De câte ori se întâlneau în curte îi spunea:

— Bărbatul meu muncește de atunci.

Iar ea era fericită că a reușit să-i ajute. Dar la câțiva ani, bulgarul s-a înhăitat cu o ceată de haiduci. Făceau jafuri, contrabandă și se ascundeau cu lunile prin munți. Într-o zi a venit armata călare să-l caute acasă.

Nu se știe exact ce s-a întâmplat, dar vecinul, probabil de la niște lovituri încasate în cap, cum s-a zvonit prin cartier, a luat-o razna. S-a întors fulgerător într-o noapte, și și-a împușcat soția și fata de numai 10 ani apoi s-a sinucis.

Ecaterina a plâns și a ținut doliu pentru copila Cornelia. Apoi și-a botezat primul născut cu numele ei.