nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Apologia festivalurilor de muzică

Acum aproximativ patru ani de zile, am luat decizia de a realiza o teză de doctorat despre festivalurile de muzică de la noi din țară. Inițial, am crezut că va fi un subiect ușor, facil de realizat, mai ales că în România nu exista o asemenea lucrare. Considerând că experiența personală de festivalier mă va ajuta, m-am apucat de treabă. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea academică, mi-am dat seama că ce vreau eu să fac este destul de dificil de făcut. În primul rând, datorită unei lipse crunte de informații, iar în al doilea rând, datorită faptului că un festival înseamnă, mult mai mult decât o simplă distracție. Înseamnă un cumul de mai multe științe ce se întrepătrund: sociologie, psihologie, antropologie, etnologie etc. Prin urmare, un astfel de eveniment nu înseamnă doar distracție, alcool, comportamente indecente, sau orice alte lucruri se mai vehiculează prin presă. Este o stare mult mai complexă pe care nu toată lumea o conștientizează, dar pe care o trăiește. Chiar dacă studiez fenomenul de atâția ani, nu pot să spun că știu tot despre festivaluri și nici nu îmi doresc să fac asta. Ce pot spune este că am cultivat o privire critică asupra lor, prin urmare le pot observa și din punct de vedere științific. Aceasta fiind introducerea, să purcedem deci către subiect.

Fie că ne place sau nu, în România piața de festivaluri a explodat și este în continuă creștere. O simplă căutare pe orice site de ticketing sau pe Google, ne oferă zeci de festivaluri pentru toate gusturile, fie mai mici sau mai mari. Fiecare își poate găsi astfel un loc unde să petreacă și să intre în starea de festival. Pentru o mai bună claritate, când vorbesc despre un festival, mă refer doar de cele cu bilet, pentru care participantul plătește, și a căror durată de desfășurare este de minim două zile. În această categorie nu intra serbările câmpenești, zilele orașelor sau târgurile și bâlciurile care, pentru o mai bună publicitate, își schimbă denumirea în festivaluri. Rolul unor astfel de evenimente este unul social, este locul unde timp de câteva zile intri într-o poveste, unde poți socializa, uita de probleme și îți poți vedea artiștii preferați. Să privim orice înregistrare de la vreun festival, indiferent de genul muzical, pentru a vedea câtă bucurie se reflectă pe fețele oamenilor. Experiența live de acolo, energia publicului și bucuria acestuia, nu se compară cu nimic altceva. Așadar, oamenii merg să se simtă bine, să evadeze pentru câteva zile din rutina realității și să se bucure de muzică și de viață. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie și de sacrificii financiare, căutarea unei cazări, de achiziționarea unui bilet iar lista poate continua. Organizatorii își doresc să ofere participanților, în schimbul biletului și a efortului lor, o experiență cât mai plăcută și valoroasă, care să le rămână în memorie.

Recent s-a încheiat la Cluj unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică din România, cu zeci de mii de oameni care s-au distrat și cu artiști de prim rang în line-up. Festivalul aduce atât încasări uriașe, cât și o reclamă pozitivă pentru țara noastră, atât prin publicul participant din peste o sută de țări, cât și datorită artiștilor ce laudă manifestarea. Într-adevăr, există discuții referitoare la faptul că se ține în mijlocul orașului, însă acestea sunt lucruri ce nasc dezbateri cam la orice concert mare din orice oraș. Anul acesta au apărut zeci de articole, unele pozitive, altele mai puțin, despre festival, și am observat cum un astfel de eveniment are puterea de a polariza societatea. Pe de-o parte cei ce nu sunt de acord cu festivalul, pe de altă parte, cei care îl susțin. Acesta este paradoxul unui festival: are puterea de a uni oamenii într-o comunitate, dar are puterea și de a crea diferite tabere de opinie, polarizând oamenii de partea unei tabere sau a celeilalte. Au fost dezbateri aprinse despre faptul că s-au auzit cuvinte vulgare la o scenă, din partea unui artist. Dacă privim puțin în istoria muzicii, vom observa că genuri ca hip-hop ori rap s-au născut în cartiere, în suburbii, iar limbajul folosit era unul nu tocmai decent. Fiecare generație a avut perioada ei de rebeliune și de exprimare prin muzică, chiar dacă generațiile anterioare au fost sau nu în acord cu ce se ascultă. Că tot vorbim de festivaluri, să ne amintim de Woodstock, eveniment care la rândul său a scris istorie, dar și despre rebeliunea participanților de acolo, muzica rock fiind modalitatea lor de expresie și evadare. Dacă ne dorim exemplu de la noi din țară, avem Cenaclul Flacăra, ce a reprezentat și el o supapă de evadare a tinerilor prin muzică, de opresiunile unui regim totalitar. Dacă studiem arhivele CNSAS o să observăm că există imagini în dosare, cu tineri prinși de miliția vremii, ce scandau lozinci interzise, purtau geci cu însemnele trupelor preferate sau consumau băuturi alcoolice. Prin urmare, nu ar trebui să ne mire că oamenii se comportă altfel când vorbim de festivaluri, fiecare fiind liber să asculte ce gen muzical dorește. Poate muzica de peste zece ani va fi complet diferită de cea de acum, iar la festivaluri oamenii se vor manifesta altfel.

An de an, există comentarii critice despre felul cum se distrează oamenii la festivalurile de muzică electronică, unele voci exprimându-și chiar dorința de a le interzice. Dar pentru a înțelege comportamentul, trebuie să vedem de unde și din ce au evoluat aceste manifestări festive. Punctul de pornire pot fi considerate petrecerile rave, adică petreceri de suburbie, de cele mai multe ori fiind ilegale, iar locația se făcea cunoscută abia în ziua stabilită. Oamenii participau la aceste petreceri tocmai pentru că puteau fi liberi, li se oferea sentimentul de evadare din real, și puteau să fie cine își doreau să fie, fără a purta masca impusă de societate. Mulți DJ internaționali și-au început cariera în cluburi underground, unde experimentau diferite tipuri de muzică electronică cum ar fi: acid house, trance, techno, dubstep ș.a.m.d. Odată cu evoluția marilor festivaluri, rave-urile au devenit parte integrantă a lor, iar artiștii care înainte mixau în cluburi mai puțin cunoscute au avut ocazia să se afirme pe scene mai mari. Prin urmare, nevoia de rebeliune și de distracție a oamenilor într-un fel să spunem mai zgomotos pe muzică electronică, a existat de câteva decenii, deci nu este niciun fel de noutate. Să ne apucăm acum să comentăm că de ce se petrece în acest fel, nu are niciun sens, pentru că pur și simplu acesta este stilul acestui gen de festivaluri. Mai ales că și publicitatea negativă, tot publicitate se numește. Ceea ce am mai observat este polarizarea ce se face în jurul Untold, referitoare la organizare și la locație. Este adevărat că uneori pot exista mici probleme, mai ales datorită fluxului mare de oameni și gestionării unui spațiu atât de vast, dar per total festivalierii s-au simțiți și se simt în siguranță, și o spun și în calitate de participant. Referitor la locație centrul orașului este adevărat că nu este cea mai bună soluție, dar statistic beneficiile pe care le aduce evenimentul atât pentru Cluj cât și pentru România ca țara, sunt peste dezavantaje produse.

Dacă vorbim de mari festivaluri, tot în zona Clujului, la Bonțida este celebrul Electric Castle. An de an, micuța localitate este luată cu asalt de turiști, iar prin studierea fenomenului de acolo, am patentat un termen ce se poate aplica la multe astfel de evenimente. Este vorba despre conceptul de ciocnire cultural-generațională. Definim acest termen ca procesul prin care diferite segmente de vârstă și concept culturale se întrepătrund în vederea acceptării, implicării și participării la organizarea unui festival sau eveniment. Chiar dacă anumite categorii de vârsta nu sunt neapărat din generația celor care gustă astfel de festivaluri, ei practic creează o comuniune cu festivalierii, astfel încât cele două categorii se întrepătrund. Această ciocnire cultural-generațională, poate avea și efecte negative, cu precădere în momentele când unele categorii de persoane sunt în acord cu un gen muzical, iar altele nu, în funcție de vârstă și pregătirea pe care o au. Un festival ar trebui să fie despre artiști, despre emoție, despre distracție, despre bucurie, în niciun caz despre scandaluri sau chestiuni negative.

A scrie despre festivaluri și a le analiza din punct de vedere științific, nu este o treabă ușoară, iar unele argumente nu pot fi acceptate de toată lumea. În România, cultura festivalurilor a ajuns să se transforme într-un adevărat fenomen socio-cultural, iar an de an această piață se dezvoltă. Ca orice astfel de fenomen, el necesită studiat, analizat și mai ales, înțeles. Avem nevoie de festivaluri și de studii despre ele? Răspunsul este cu siguranță da, pentru a înțelege de ce oamenii se distrează cum o fac, și de ce muzica evoluează într-un anumit fel, și de ce publicul iubește atât de mult aceste evenimente. Pentru că dincolo de orice, un festival de muzică înseamnă câteva zile de evadare din realitatea cotidiană. Iar când realitatea înconjurătoare este atât de dură și stresantă, evenimentele de acest tip pot fi o adevărată oază de bucurie și sănătate psihică.


sursa foto: life.hotnews.ro

Andrei BULBOACĂ

Doctorand în Studii Culturale, la Facultatea de Litere, Universitatea din București.

în același număr