Bărbatul care s-a mutat în camera noastră, după ce mama a dus toate lucrurile în odaia mare și a bătut în cuie ușa care dădea în antreu, era un tânăr spălăcit și subțire și umbla mereu într-un costum de postav închis la culoare, cu gulerul cămășii răsfrânt. Lucra la Securitate, nu prea știam ce-i aia, vecinii spuneau că era dintr-ăia care ridicau noaptea oamenii din case, nu prea înțelegeam. Venea să doarmă o dată la o săptămână, nu rămânea mai mult de două nopți, pe urmă nu-l mai vedeam, oricât de atent pândeam venirile și plecările lui. Nu-și adusese cu el decât o valijoară cu cămăși, poate și pantofi, deși nu cred, umbla încălțat în aceeași pereche neagră, cu o cataramă de alamă pe fiecare parte, de parcă nu era sigur c-o să locuiască acolo, cu o zi înainte să apară, cineva, n-am văzut cine, eram la școală, îi mobilase camera cu o somieră, o masă și un scaun, am spionat pe geamul care dădea în hol și am rămas mirat, de ce un singur scaun, dacă venea careva la el îl așeza pe pat, mă întrebam, și mi-a trecut prin cap că fuseseră aduse de la sediu și că trebuia să mai rămână și-acolo.

Era un bărbat politicos, o saluta pe mama aplecându-și capul în față, încerca să înjghebe o discuție, fără niciun rezultat, mama avea mereu treabă, o dată i-a adus o halcă de carne, pentru copii, a spus, dar mama a refuzat-o, s-a enervat foarte tare și i-a spus să nu mai îndrăznească în viața lui să facă chestia asta, că are bani să le cumpere mâncare copiilor și n-așteaptă pomană de la ei, și de atunci a lăsat-o în pace, o saluta respectuos și atât.

De câte ori ne vedea, pe mine și pe fratele meu mai mic, încerca să ne țină de vorbă, ne întreba cum merge școala, dacă mai știm ceva de tata, dacă mama tot bosumflată e, ne străduiam să-l evităm și el nu se lăsa, aducea mereu câte ceva, biscuiți, bomboane sticloase, dar noi dădeam din cap că nu vrem, ne stricăm dinții, era foarte surprins.

Toți copiii mănâncă bomboane, nici măcar nu se găsesc, habar n-aveți cât am umblat după astea, care chiar sunt deosebite, zicea.

Dar noi continuam să dăm din cap că nu vrem, o dată fratele meu a rămas cu ochii pironiți pe punga de hârtie desfăcută în care se vedeau niște bomboane sub forma unor păpușele de culoarea cicoarei cu lapte, mi-era teamă c-o să-l învingă pofta și i-am dat peste mână.

— Ți-am cumpărat și io, i-am zis, ții minte că nu ți-au plăcut,

— Când mi-ai cumpărat, a întrebat.

— Ești uituc, am strigat la el.

Dar n-a mai întins mâna și bărbatul de la Secu a înțeles că n-are rost să insiste, a băgat punga în buzunar și s-a-nchis în camera lui.

Când mi-ai cumpărat, m-a întrebat imediat în șoaptă fratele meu, în vreme ce-l împingeam în camera noastră, la lecții.

— Ei, și tu, i-am zis, ți-am cumpărat și gata, nu-nțelegi că n-ai voie să iei de la omul ăsta.

— Aha, a spus și asta a fost tot.

După-amiază, când îmi făceam lecțiile în camera mare, în care dormeam acuma toți trei, lăsam toate ușile deschise, înainte să dea frigul, să aud dacă vine cineva în curte, era mai simplu să luăm un cățel, dar vecinii care locuiau în partea din față a casei nu suportau animalele, ne-au spus că dacă văd vreunul îi dau otravă, n-am avut curajul să-i pun la încercare, dar lăsam ușile deschise mai mult degeaba, mă cufundam în lecții și nu mai auzeam nimic, nici pe bărbatul care se mutase în casa noastră nu l-am auzit când a intrat, m-am trezit cu el în spatele meu, eram de-a dreptul speriat, fratele meu sunt sigur că-l văzuse, dar nu mă avertizase deloc,

— Ce frumos învățați, s-a trezit spunând vecinul,

întorsesem capul spre el atât de mult că mă durea gâtul, dar nu-mi venea să nu mă uit, era prima oară doar în cămașă, una care fusese probabil albă, dar se făcuse gri de la atâta purtat și spălat, cu mâneci lungi și largi și gulerul tot răsfrânt, vârâtă neglijent în pantalonii legați cu o curea neagră și lată de care atârna într-o parte tocul unui revolver de la care nu-mi mai puteam desprinde privirile, s-a prins imediat, a dus mâna la toc, a scos un pistol negru, am dat fără să vreau înapoi,

— Stai liniștit, a zis, vreau doar să ți-l arăt, ai mai văzut vreodată un revolver,

am dat din cap că nu,

— Fratele meu a și zis, nici eu n-am văzut, dar mi s-a părut că pe el nu-l bagă în seamă, vrei să-l ții, m-a întrebat, am dat din nou din cap că nu,

ține-l, nu mușcă, nu ți se întâmplă nimic, are piedica pusă,

Nu voiam, dar insista și insista, am întins mâna și mi l-a așezat în palmă, era rece și foarte greu, nu-l voiam, l-am pus îndată pe masă,

— Nu vrei să te mai uiți la el, m-a întrebat,

Nu voiam, l-a luat și l-a vârât în toc,

— Într-o zi o să faceți la școală și trageri, dar nu cu pistoale dintr-astea, ci cu puști, toată lumea trebuie să știe să tragă, să ne apărăm, sunt dușmani peste tot.

Mi-am amintit că mai auzisem vorba asta la un bărbat, când întrebasem de ce în multe seri de vară cerul e măturat de fascicule luminoase care se încrucișau, de parcă ar căuta ceva,

— Chiar caută, spuesese omul ăla, prind avioanele dușmanilor care vin să parașuteze partizani,

— Ce-s ăia, întrebam eu ca prostul, nimeni nu-mi spunea și n-am văzut niciun avion prins de fasciculele luminoase, degeaba ședeam în curte până noaptea târziu, uitându-mă la cer.

— O să te iau într-o zi la trageri să vezi ce frumos e, m-a trezit din visare vecinul, poate când te faci mare vii la noi, o să ai de toate, nu vrei, îți spun eu că e frumos.

Nu-i mai răspundeam, habar n-aveam ce să-i zic, și înainte să apuc să mai deschid gura s-a-ntors și a plecat, mi-a luat o groază până am reușit să-mi continui lecțiile.

( fragment din romanul În absența tatălui)