De câteva zile, toate canalele de știri vuiau, încercând fiecare să descrie, în stilul propriu, balaurul ce amenința planeta: un virus total necunoscut plecat din China și care făcuse deja primele victime. Aparent banală, atacând la început sistemul respirator, boala, deși se făceau eforturi de a fi ținută sub control, se rostogolea ca un bulgăre de zăpadă printre cetățeni, devenind tot mai puternică și mai imprevizibilă. Considerată doar o răceală, numărul de morți ce creștea zilnic, încet dar sigur, ajunsese totuși să pună populația să se zgâiască zilnic, la televizor, ore în șir, încercând să înțeleagă ceva din vârtejul de evenimente ce-i înconjura. De cealaltă parte, specialiștii și marile organizații mondiale din domeniul sănătății se vedeau și ei neputincioși în fața unei premiere medicale greu de oprit prin ceea ce aducea nou.

Pe canapeaua din sufragerie, înconjurată de hârtii, Victoria trăgea însetat dintr-o țigară electronică. Părul șaten-roșcat, buclat la vârfuri, ținut cu cărare pe mijloc, cădea greu pe spate, evidențiind puternic violetul de la satinul halatului de casă legat neglijent în talie. În lumina difuză a camerei mari, ferestrele cu perdele albe și draperii groase, de un bej nedefinit, verdele-smarald al acesteia, desăvârșea cadrul unui tablou domestic cald care avea în centru, ca pe o stăpână a casei, o femeie frumoasă.

Victoria terminase de câțiva ani facultatea, se angajase imediat și în scurt timp urcase în cariera de are se ocupa constant, fiind printre cele dintâi interese. În sâmbăta aceea se apucase să facă ordine în acte și hârtii, pornind de la un curs pe care îl căutase ca urmare a unui documentar despre medicamentația ce se discuta peste tot la televizor, neștiind nimeni, deocamdată, care era cea potrivită. Colțul unei hârtii roz, vechi ce se ivea de sub un dosar îi atrase, magnetic, atenția. Trase scurt din țigară, apoi o lăsă pe birou și smulse foaia de sub teancul unde se găsea, aruncându-se între pernuțele gri din canapea. Străbătu texul pe diagonală, cu sprâncenele ușor încruntate. Căuta cu înfrigurare data, pe singura pagină scrisă din cele două. Era pierdută undeva într-un colț, scrisă cu cerneală neagră și litere înalte, ascuțite și egale. Răsuflă ușurată. Scrisoarea venea de departe din timp, dinainte ca ea și Filip să se fi cunoscut, mult dinainte. Auzise ceva despre relațiile lui de atunci, dar nu o interesaseră detaliile. Acum, însă, curiozitatea începea să muște din ea, mai ales că o foaie roz, cu trandafiri roșii în colțul din dreapta al fiecărei pagini nu era ceva des la ei în casă. Era mulțumită că nu trebuia să piardă mult timp cu asta, avea lucruri mai importante de făcut.

"Oare de ce nu e semnată? O romantică prea grăbită? Că sigur nu e de la vreun bărbat sau de la părinți. Și de ce o fi păstrat-o Filip? Sau o fi uitat să o arunce? Eu nu mai păstrez nimic de la fostul, ce rost ar avea? Next. Hai să vedem ce-o fi aici, dar tare mi-ar plăcea să văd cine e tipa asta siropoasă. Hmm, bine că e un text scurt, presimt că dacă era mult de citit, vomitam până la final" vorbea cu ea însăși, tolănită în mijlocul canapelei. Cordonul îî căzuse într-o parte, lălâi, halatul nu avea nasturi, așa că o luă o pală de frig instantaneu. Respirația i se accelerase și tremurul corpului, în valuri, o trimise sub pătura albă și pufoasă. Cu rapiditate se înfăsură în ea, lăsând afară doar mâinile cu care ținea scrisoarea.

Dragul meu Filip,

Să știi că o să te aștept. Și nu o să cresc. O să îmbătrânesc, o să fac riduri și pielea o să mi se lase, dar eu în mine o să rămân ca azi. Nu o să mai fiu femeia care deapănă amintiri din tinerețe, ci o să mă transform în fata de care care te-ai îndrăgostit cândva. Voi deveni cea de demult, de la prima întâlnire cu tot ce, de atunci, m-a făcut să mă simt vie. Cu inima bătând-mi până-n gât, cu venele zvâcnind-mi, gata să pleznească, fără să mănânc, fără să dorm când se va apropia momentul revederii. O să fac iar curat toată ziua, ca să treacă timpul mai repede, o să umplu iar patul cu toate hainele ca să aleg, din nou, ceva banal, căci nimic nu mi se pare suficient de bun. Și nu o să știu cu ce fard să-mi dau, o să-mi tremure între degete rujul și, într-un final o să renunț la machiaj, căci nu mă pot concentra. Așa să știi, tu fă ce vrei cu viața ta, iar eu o să te aștept cuminte. De data asta, nu o sa te mai sun, nu o să te mai caut, nu o să mai număr zilele și orele, nu o să te mai sperii cu atâta poftă de tine! Doar o să te aștept! Și nu o să cresc!

Ultimul cuvânt înghesuit, aproape ieșit din marginea foii nu lăsase loc pentru altceva. Victoria se întinse după țigară, constată că era descărcată și o aruncă nervoasă în fotoliul din piele maroniu-lucitor, ca apa unui lac în soare, din dreapta canapelei. Deasupra lui, pendula neagră și rotundă, de aluminiu, cu linii oblicem groase, în loc de cifre trona ântr-o carcasă de lemn, de culoarea stejarului, iar ticăitul ei, neobservat de obicei de Victoria, acum începea să o irite. Ar fi trebuit ca Filip să fi sosit déjà de la piață. Era aproape ora unsprezece. Îl aștepta să pregătească împreună masa. Ceva frugal, dar bun, avea nevoie de energie ca să termine proiectul pentru congresul la care urma să plece în februarie. Văzu pe fereastră câtiva fulgi răzleți. Cerul era senin, îmbietor. Seara prevăzuseră să iasă în centru cu Ada și Mihnea, vecinii de la parter, singurii cu care aveau cât de cât o legătură. Se anunța o zi interesantă. Începând cu discuția cu Filip despre scrisoarea de dragoste. Ca un fulger, Victoria se întrebă o clipă dacă avea vreun rost să știe. Ce conta trecutul ? Oricum Filip nu iubea pe nimeni mai mult decât pe ea. El nu se exprimase asa, dar ea știa asta. Erau cei mai buni prieteni, vorbeau despre orice, se cunoșteau foarte bine și nu-și ascundeau nimic. Stabiliseră așa de când se căsătoriseră, cu doi ani în urmă. Avea totală încredere în el, dar o emoție nebănuită, inexplicabilă, se instalase în ea. Cine era ființa aceasta misterioasă care putuse să-l iubească pe soțul ei în felul acela total, aproape pământean ? Nu prea citise ea romane de dragoste, dar conținutul acestei scrisori, scurt, intens, clar, adânc, tulburase ceva în ea. Era neliniștită, nu mai găsea starea de mai devreme în care se concentra la treburile ei mi nici nu i se mai părea important. Simți nevoia să o recitească și făcu asta de câteva ori. Nu știa de ce. Parcă o căuta în spatele rândurilor pe femeia aceea vulnerabilă, îndrăgostită iremendiabil, dezbrăcată de secretul unei mari iubiri, pe care anunțase, fără tăgadă, că o va aștepta îndelung după acel moment încremenit în timp.

Cine era acea femeie capabilă de atâta răbdare și spirit de sacrificu ? Cine îl aștepta așa pe Filip ? Și oare, încă îl aștepta ?

Zgomotul ușii de la intrare și râsul zglobiu al Liviei, cumnata ei, accelerară bătăile inimii Victoriei. Un val nou de frig o cutremură. Se ridică brusc, ca din arc și aruncă scrisoarea în cutia cu hârtii pe care o împinse spontan m cu vârful picioruui, sub birou. Căută febril prin canapea, după cordon. Respira sacadat. Și-l prinse în grabă, neîndemânatic, reușind să-și agațe pe chip un zâmbet schimonosit, amabil, înainte ca Filip și sora lui să ajungă în cameră:

— Hei, bună ! Ce faceți ?

Îi aruncă lui Filip un sărut fugar, pe obraz. Îl întrebă cu vocea ei obinsuită, groasă și uniformă :

— Dar nu mai veneai odată ? Numai mie mi s-a făcut foame ?

Filip nu răspunse. Merse în bucătărie să descarce bagajele,pierdut în gânduri. Și el era preocupat de apariția noului virus, mai ales că tocmai ce trecuse pe la mama lui care-i spusese cât de speriată era déjà, după doar câteva zile de la descoperire si anunțarea lui oficială.

Glasul lui Filip străbătu aerul, pătrunzând până în sufragerie, unde cele două fete se așezaseră la o discuție :

— Fac o cafea, să ne mai încălzim, Livia ?

Schimbă brusc traiectoria, după fluxul gțndurilor care-i nu dădea pace :

— Cum au zis aștia, Victoria, că se numește boala asta din China ? Nu am reținut.

Vocea Victoriei îl întâmpină fermă, sigură pe ea :

— Vreau și eu cafea. Cu mult zahăr, știi. Covid-19. Am căutat ceva informații, dar încă nu m-am lămurit. Sursele sigure sunt prea puține ca să mă convingă.

— Nu era altfel ? A, știu, mi-am adus aminte. Corona, am reținut de la Coroană.

Livia interveni cu o voce slabă, ca de copil:

— Păi e tot aia.

— Ba nu, COVID-19 este boala cauzată de virusul numit coronavirus. M-am documentat, să știți, dădu replica Victoria

— Cum spui tu, doamnă farmacistă ! spuse Filip, apropiindu- se.

Aburii cafelei se răspândeau narcotic în încăpere. Afară, ninsoarea se întețea, iar vântul deșucheat se pornise a fluiera în ferestre.