OPTm
nr.crt.

Ce gândește personajul

Declarația de iubire a Grușenkăi față de Aleoșa îl îndepărtă de subiectul nocturn. Urmări întâlnirea dintre cei trei, până acolo unde Aleoșa se smulse din tăcerea durerii lui, după moartea părintelui Zosima, și, cu un vizibil efort, îl execută pe slugarnicul și malițiosul Rakitin printr-o vorbă de adevărat duhovnic: "Acest suflet de femeie nu este încă împăcat și el trebuie cruțat... în acest suflet s-ar putea afla o comoară". Lui Orlando i se păru ca o rostire liturgică. Era un elogiu adus unei femei care-și recâștigase dreptul de a trăi prin iubire, precum Maria Magdalena.

Ionel Bușe – Femei de iasomie


Numele de "biodoctori" pe care și-l luaseră pozitiviștii fără studii, dar cu inclinații spre cruzime, nu era decât o denumire cosmetizată a sângeroasei îndeletniciri. Cunoștea supraviețuitori – în general, cei cărora li se amputaseră membre –, deci o șansă ar fi existat în cazul lui. Se uita tot mai des la brațul în a cărui profunzime sclipea metalul. Se simțea ca un stăpân trădat de câinele de încredere: mașina. Mușcat, poate mortal. Nerecunoștință. Dar nu, spital în niciun caz. Dacă era să moară, mai bine să moară în legea lui. Știa ce însemna să se dea pe mâna unui măcelar, pentru că se cunoștea pe sine. Nu se putea aștepta la nimic bun din partea lui. "Fie ce-o fi, c’est la vie", gândi el scurt situația.

Ligia Pârvulescu – Translucid


Louis de Funes ăsta al tău e doar o caricatură fandosită, umor tipic franțuzesc, adică falimentar și împopoțonat. Fantozzi îi dă clasă, pentru că el surprinde condiția omului în toată viclenia ei veselă și imbecilă.

Liviu G. Stan – Salamandre


Aici este Copacul Vieții – Sefirot și alături este opusul lui, Copacul Morții – Qliphoth sau Sitra Ahra. Aceste cercuri reprezintă manifestări ale forțelor binelui, respectiv ale răului. Dar ele nu vin din lumea exterioară, ci din interiorul nostru. Sunt mereu în noi și este alegerea noastră ce vom elibera, ce vom lăsa să se manifeste. Putem lăsa să iasă din noi binele care susține Creația sau putem alege răul care distruge Creația. Spre exemplu, aici avem armonia, unitatea, iar opusul ei, în Qliphoth, este dezbinarea, eternul conflict interior. Dar răul nu ia naștere doar prin opoziție cu binele, ci și prin dezechilibru, prin exagerarea și deformarea binelui. Patima care sufocă și distruge este doar o iubire denaturată. dezechilibrată. Obsesia pentru litera legii, care duce la violență, la abuzuri și la distrugere, își are rădăcina în simțul dreptății. Din cauza slăbiciunilor care ne influențează alegerile, binele se transformă în rău, lumina devine întuneric, dar răul nu mai poate fi perceput ca atare, ci este considerat a fi un bine. Nu este posedare, nu este nebunie, este o schimbare completă a omului, a esenței sale, iar el nici măcar nu realizează asta. De aceea spun că nimic, absolut nimic nu mai poate salva victima unei atingeri interioare a răului.

Roxana Ruscior – Diavolul din Freisetzburg


Credința că sufletul există e principala sursă a nefericirii, ne explică înțelepții budiști. Pentru noi, creștinii, e de neacceptat asta, sufletul este etern. Nici psihologii noștri nu sunt cu toții de acord, pentru ei sinele e nucleul dur ce trebuie apărat cu orice preț. Cu o concesie: Carl Rogers. În psihologia lui Carl Rogers, sinele există, dar nu este acel bulgăre dens împrejurul căruia să desfășori atâtea strategii de apărare, ci, fluid, el se disipă, se dizolvă în experiența vieții. E o intuiție fundamentală pe care a preluat-o de la frumosul nebun, existențialistul Søren Kierkegaard.

Andrei Velea – a.normal

Ficțiunea OPTm

Copyright © fictiunea.ro