Ciucurii aurii de la capetele umbrelelor tapițate cu satin roșu fremătau sub rumoarea terasei arhipline. O chelneriță își drese vocea. Ochii ei glaciali zăboveau asupra grămezii de șervețele mototolite de pe masa din fața mea. Mi se adresă:

— Vă mai aduc ceva?

— Încă un ceai Oolong, vă rog.

Mi-am ridicat cana, în timp ce priveam cu nerăbdare spre intrare.

— Întâlnire importantă? întrebă ea, oferindu-mi o mostră din forța deplină a zâmbetului ei impecabil de servicii pentru clienți.

— Ceva de genul, am răspuns sec.

— Succes!

S-a întors agale spre tejghea.

— Dați-mi de știre dacă mai aveți nevoie de altceva, bine?

Părul ei întunecat contrasta puternic cu chipul palid și binevoitor. Era de o frumusețe remarcabilă. În oricare altă zi, poate aș fi făcut mai multă conversație, însă nu aveam energie și răbdare să mă concentrez la ea în acel moment.

Se auzi clinchetul clopoțeilor de vânt care împrejmuiau vestibulul ce lega terasa de restaurant. Mi-am înfipt adânc unghiile în tapițeria moale a pernei de deasupra scaunului și mi-am ținut respirația. În timp ce femeia călca pragul ușilor din sticlă, simțeam cum mi se pune un nod în gât.

M-am relaxat de îndată ce l-am văzut. Era mai frumos decât mi-aș fi putut imagina. Ansamblul catifelat al perișorului nisipiu îi era întrerupt de un M portocaliu ce trona pe frunte, de sub care străluceau plini de curiozitate doi ochi vioi ce păreau nefiresc de mari.

Tensiunea și anxietatea din oasele mele se topiră ca un suspin surd. I-am făcut un semn rapid femeii din prag, apoi mi-am împreunat mâinile în dreptul pieptului, în timp ce ea se îndrepta precipitat spre mine, ținându-l strâns în brațe.

Instinctele firești îmi înghețaseră sub anticipare și frică.

Femeia s-a oprit în fața mea și i-a tras un scaun lângă mine.

— Bună, Bijou – am întins mâna să-l mângâi –, bine ai venit în familie!