Romanul lui Radu Paraschivescu, Podul Diavolului, ne invită la o călătorie într-un ținut idilic din Franța rurală, numit Saint-Cirq-Lapopie. Romanul este un policier parodic, scriitorul ne face cu ochiul în timp ce mânuiește cu dexteritate canoanele genului. Chiar și în acest ținut de basm există, ca pretutindeni, răul și personaje cu secrete întunecate.

Din recuzita policierului clasic, scriitorul preia toposul micii așezări rurale în care secretele (și blesteme vechi de secole) și derapajele unor localnici duc, până la urmă, la crimă.

Întrețesute cu intriga romanului, ni se oferă episoade despre blestemele legate de diferite poduri, episoade semnate de Agathe Leboeuf-Desvilliers, o lectură mai mult decât interesantă.

Printre elementele care încheagă intriga de roman polițist se numără un text al lui André Breton (care a vizitat cândva satul), precum și o confrerie care (alt loc comun în filme și cărți polițiste) se ocupă cu asanarea morală a ținutului. Aici apare elementul de thriller. Prima victimă este un librar care a săvârșit adulter, a doua victimă este vinovată de păcatul onaniei, în timp ce a treia, un homosexual, reușește să scape de soarta primilor doi.

Stilul este curgător, ușor colocvial uneori, dialogurile sunt animate, autorul are umor fin și ironie.

Până la urmă, cea care rezolvă misterul este Anne Drobert (cartea începe prin a o înfățișa pe ea și pe partenerul ei, englezul Bertrand Eno), iar în siajul ei își face datoria și anchetatorul Michel Durcis.

Criminalul e, bineînțeles, majordomul ("The Butler Did It", ne face din nou cu ochiul autorul). Una peste alta, este vorba de o operă livrescă, o carte care, cum am spus, jonglează cu convențiile genului. Scriitorul însuși mărturisește că romanul este "o ilustrată de vacanță", scrisă din dragoste și afinitate pentru acele ținuturi galice.

O lectură plăcută, relaxantă, a unui scriitor care, în rama unei parodii postmoderne, seduce prin siguranța cu care stăpânește fraza și mai multe registre ale scriiturii.