OPTm
nr.crt.

Ca pinguinii

Ieșim din bloc cu mătușa. Fiecare ține în mână o plasă. Sunt din rafie, țin la greu. Te poți baza pe o plasă de rafie. Avem kilogramele de carne congelată bocnă să țină până la București, nu doar cea cumpărată cu noaptea-n cap. În frigiderul noastru și al vecinei de la patru, am adunat carne pentru mătușa. De la cozi, de la vecina de la etajul 2 care aduce carne de la Comtim, a mai cumpărat și mama de la sârboiacele de la lucru. Mai avem în plase marfă cumpărată de la sârbii care vin chiar la Complex. Mătușa nu mai folosește anti-baby, zice că i s-a dus vremea de din-astea, așa le-am auzit vorbind, dar le vinde mai departe. Sunt așteptate la București ca aerul. Mai avem ciocolată eurocrem, banane în ciocolată, vegeta, plicuri de budincă, ciorapi, săpunuri și spray-uri. Plasele grele le duce tata, mama și mătușa. Noi purtăm dulciurile, vată medicinală, două pulovăre de la sârbi, din cașmir, o pereche de blugi pentru vară-mea. Eu nu am blugi, sunt prea scumpi. Am ținut blugii în mâini, am mirosit pânza tare, am pipăit cusăturile cu ață portocalie, am citit eticheta, i-am încercat, cam mari de mine, dar m-a emoționat să îi pun. I-am dat jos și i-am împăturit frumos, mama se uita la mine cu privirea aia de îmi pare rău, dar nu avem bani. S-a făcut foarte frig, e ger. Zăpada scârțîie în timp ce pășim. Gerul străbate zăpada în jurul nostru, ca niște cuțite. Mergem pe jos până la troleibuz. Am plecat din timp, troilebuzele circulă greu. Tata se uită în spatele nostru de parcă ar vrea să vadă dacă e cineva în urma noastră. Se asigură că nu este. Vorbim în șoaptă despre ce am auzit la Europa Liberă. Trebuie să vorbești în șoaptă pentru că trecem pe lângă case, lumină la ferestrele dinspre stradă. N-ar sta nimeni pe gerul ăsta în curte, dar poți să știi?!

Stăm în stația de troleibuz. Nu e nicio lumină pe stradă. Bătem zăpada cu picioarele. Ca pinguinii. Știm să facem asta, are sens, frigul te învață. Trebuie să păcălești frigul. Se poate pentru scurt timp. Frigul e mai puternic decât tine, dar uneori te lasă să crezi că îl poți stăpâni. Bătem zăpada cu picioarele. Mi-am luat doar două perechi de șosete, cea de-a treia era încă udă. Caloriferele sunt atît de amețite, greu se usucă rufele. Rămân jilave mult timp. Le pui seara pe calorifer și dimineața sunt tot umede. Departe se văd farurilor troleibuzului. Ne lipim de mama. Troliebuzul se deplasează greoi. Zăpada de pe șosea nu a fost curățată, gerul și mașinile au făcut-o ca de sticlă. Luna e chiar deasupra noastră, iar razele ei fac șoseaua să strălucească sticlos. Troliebuzul înaintează legănându-se, firele de contact cu linile electrificate care se întind pe tot traseul scot din când în când scântei. Oprește. Urcăm. Ne punem pe scaune lipiți unii de alții, între noi plasele de rafie cu mânerele legate cu sfori. Un timp, în troleibuz pare că ar fi cald, dar, de la o vreme, frigul pune stăpînire pe troleibuz și frigul ne biciuește fețele, intră pe sub haine, îmi încolăcește mâna care nu are mănușă, am doar o mănușă. Deodată mă izbește un miros de țuică. Un bărbat cherchelit privește în gol pe geamul troliebuzului. Îi văd chipul în sticla geamului, face ochii mari de parcă nu înțelege ce se derulează de-a lungul troilebuzului care alunecă prudent pe gheața șoselei. În capăt, doi tineri, un cuplu, se țin îmbrățișați. Tânărul suflă aer cald pe mâinile înghețate ale fetei. Pe lângă troleibuz trec din când în când mașini. Foarte puține. E trecut de ora nouă seara. Pe gerul ăsta nimeni nu se mai încumetă pe afară. Mă uit la ferestrele caselor, blocurilor, probabil, toți stau înfofoliți în casele lor, în paturile lor. O țară de înfofoliți. Trecem peste pod. Bega e înghețată, un strat de gheață se întinte de-a lungul ei. Troleibuzul oprește în fața Gării de Nord Timișoara. Clădirea e luminată. După atâta nelumină pe traseu, gara e un glob strălucitor de iarnă. Mirosul de gară, de trenuri, de urină, ne izbește de cum intrăm în clădire. Am ajuns cu jumătate de oră mai devreme. Trenul nu e tras pe peron. E atât de frig încât se aud șinele de tren cum troznesc. Ne ducem cu toții în sala de așteptare.

(Fragment din romanul Ultimul an cu Ceaușescu, în curs de apariție la LITERA)

Daniela RAȚIU

Jurnalistă, cu studii în Drept, Daniela a intrat în peisajul literar cu poezie și proză. Volumele de versuri Ciorap cu firul dus (2000) și Staniol (2018) s-au bucurat de cronici bune, iar romanele au făcut-o cunoscută unui public mai larg: Ochelari de damă (2005), In Vitro (2007). Totodată este și autoarea unui volum remarcabil de teatru: Măcelarul îi citea pe ruși (2016). În 2015 s-a aflat pintre finaliștii Concursului de scenarii HBO România, cu proiectul Pauker, fiind co-autor. Totodată este și creatoarea unor eseuri vizuale sau documentare-eseu, în special cu scriitori, dar și de recuperare istorică. Dintre publicațiile la care a colaborat amintim Ziua, Evenimentul Zilei, newsweek.ro. adevarul.ro, ziare.com. A coordonat postul de televziune online UVT TV. În prezent este…. la Timisoara2021- Capitala Europeană a Culturii.

Copyright © fictiunea.ro