Literatura fantasy pare a fi ușor discreditată, în special dacă ne raportăm la perioada imediată de după căderea regimului comunist. Odată cu apariția pe piața românească a traducerilor reprezentative pentru acest gen, precum Harry Potter ori Stăpânul inelelor, literatura fantasy autohtonă se dovedește a fi subdezvoltată. Fondator al specificului local și al genului, Vladimir Colin, aduce în prim-plan, încă din anii regimului comunist, literatura fantasy în România, prin operele Legendele țării lui Vam (1961), Divertisment pentru vrăjitoare (1972), Grifonul lui Ulise (1976), ca să amintim doar câteva. Alături de Colin, putem aminti un alt nume relevant, anume Iordan Chimet, care publică în anul 1970 Închide ochii și vei vedea Orașul. Abia după '89, încep să se publice din ce în ce mai multe texte cu caracter fantasy, dintre care am remarcat două: Fairia – o lume îndepărtată (2004) de Radu Pavel Gheo și Teodosie cel Mic (2006) de Răzvan Rădulescu.

Fairia – o lume îndepărtată reprezintă, după mine, unul dintre cele mai importante texte din canonul literaturii SF românești, prea puțin explorat și valorificat (din păcate). Pe scurt, povestea urmărește călătoria unor astronauți, peripețiile și drumețiile acestora. După ce protagoniștii călătoresc ani-lumină spre o nouă planetă, cei zece astronauți (echipajul navei Skylark) naufragiază pe planeta TS-2, unde sunt întâmpinați de primele semne de legătură cu realitatea, dar și de primele semne de imaginar. La o primă inspecție, aceștia observă faptul că se află pe o planetă familiară, plină de verdeață, ce semăna izbitor cu planeta-mamă, Terra. Lumea în care aterizează este atât familiară, cât și fantastică, ceea ce-l entuziasmează pe Mihai Iovănel: "ei asistă fără preaviz la spectacolul – inedit pentru raționalitatea lor high-tech – luptei dintre un dragon vorbitor și un prinț neînfricat".

Relația conflictuală dintre realitatea cunoscută de astronauți și fantasticul la care asistă îi face să remarce cu stupefiere faptul că ei nu se află pe planeta-mamă, despre care știau doar din cărți. Hibridizarea prezentă în roman devine evidentă în această secvență, întrucât elementul de SF (reprezentat de echipajul venit de la ani-lumină și de armele lor laser) se combină cu basmul și fantasy-ul (balaurul ce vorbește și eroul neînfricat care se află într-o misiune a afirmării). Astfel, Gheo ilustrează concret impactul dintre realitatea high-tech a astronauților și lumea fantastică pe care se găsesc, ori impactul dintre realitatea pragmatică, realistă și imaginarul mitologic întâlnit pe planetă. Prinși de curiozitatea specifică exploratoriilor, aceștia ajung să facă parte dintr-o aventură tipică unui basm unde protagoniștii trebuie să înfrunte tot felul de amenințări. Intertextualitatea apare astfel, evidentă, amintind pe alocuri de Poveste fără sfârșit, Harap-Alb ori Făt-Frumos, astronauții fiind nevoiți să parcurgă un drum inițiatic specific basmului mitologic în lumea fantastică, cât și să participe la evenimente fantastice.

Intertextualitatea se manifestă pe diferite paliere în cadrul romanului, care accentuează legătura cu textele menționate. Putem privi, așadar, prima interacțiune a astronauților cu lumea fantastică a planetei Fairia drept etapa inițiatică din basme. Protagonistul romanului, Ronnie Peterschneitt (comandantul navei Skylark), se află acum la bătrânețe, relatând povestea unui robot, fapt ce creează un efect de povestire în ramă. Parcurgând aventura ce îi așteaptă alături de Brave Soul, putem descoperi mai multe despre lumea alternativă propusă de Gheo, o lume fantasy a unui Pământ antic, unde realitatea este cea de basm.

După etapa inițială, cei zece astronauți pleacă la drum alături de noul lor prieten, neînfricatul prinț Brave Soul.

Pornind de la naufragierea echipajului și până la sfârșitul romanului, urmărind aventurile acestora, putem schița o hartă a lumii alternative imaginate de Radu Pavel Gheo. Parcurgerea drumului până la cetatea regelui este plină de referințe ce evidențiază similitudinea cu lumea reală (atât a personajelor, cât și a cititorului), cu Terra, aflată acum într-o stare apocaliptică, distrusă, nelocuibilă, dar păstrată sub formă de istorie în cărți și holofilme. Se realizează, astfel, în cadrul romanului, un raport între lumea cititorului, lumea personajelor și lumea alternativă, unde se petrece acțiunea romanului. Lumea personajelor este o utopie, unde oamenii nu mai trăiesc pe pământ, ci ajung să fie o civilizație intergalactică, fapt ce denotă, evident, elementul de SF.

Romanul lui Radu Pavel Gheo se adresează unui public mai larg, fapt ce atestă abilitățile scriitoricești ale autorului, atât prin multitudinea de chei de lectură pe care le pune la îndemâna cititorului, cât și prin suprapunerea mai multor niveluri de interpretare. În acest sens, fie că este privit drept un basm ori o poveste fantasy, Fairia devine un tărâm în care se pot regăsi ori la care pot visa toți cititorii.