A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost un bărbat tare ghinionist; pe orice punea mâna îi mergea prost și nu-i reușea. Până într-o zi, când și-a spus: "Gata! Așa nu mai merge, nu mai pot să stau și să mă uit cum toate îmi merg prost. Trebuie să plec și să-mi găsesc Norocul, să-l întreb când vine și rândul meu. Trebuie să găsesc o cale de ieșire din toate nevoile astea."

Bărbatul a pornit la drum. A mers până a întâlnit un lup. Lupul i-a tăiat calea și l-a întrebat: "Ființă umană, unde mergi?"

Bărbatul i-a răspuns: "Merg să-mi caut Norocul."

Lupul a continuat: "Serios...., dacă-l găsești să-i spui așa din partea mea «lupul îți trimite salutări și te întreabă de ce mereu îl doare capul. Cum ar putea să scape de durerea asta?»"

Bărbatul i-a spus: "Bine" și a pornit la drum.

Și a mers și a mers, până a ajuns la un oraș al cărui rege tocmai fusese înfrânt în luptă și se pregătea să renunțe la tron. Când l-a văzut pe bărbatul nostru, regele l-a întrebat: "Măi omule, unde mergi?"

Bărbatul i-a răspuns: "Stăpâne, merg să-mi caut Norocul, să-mi schimb soarta asta nenorocită."

Regele i-a spus apoi: "Dacă tot mergi la El, întreabă-L din partea mea «de  ce mereu sunt înfrânt în luptă și niciodată nu am câștigat vreo bătălie împotriva dușmanilor mei? »" 

Bărbatul a pornit iarăși la drum. După o vreme a ajuns la malul mării. Nu se vedea nici vreo barcă și nici vreo altă cale de trecut apa. Căzut pe gânduri, stătea pe malul apei și nu mai știa ce să facă. Dintr-o dată a văzut cum un pește mare și-a scos capul din valuri și l-a întrebat: "Unde mergi, ființă umană?"

Bărbatul i-a răspuns: "Sunt nenorocit, merg să-mi caut Norocul. Dar uite că nu mai pot înainta. Îmi trebuie o barcă."

Peștele cel mare i-a spus atunci: "Te trec eu marea până pe malul celălalt, dar am o condiție. Când vei întâlni Norocul, să-L întrebi din partea mea «de ce mereu mă mănâncă nasul? »"

Bărbatul a acceptat. Peștele cel mare l-a luat în spate și l-a trecut marea până pe malul celălalt. Bărbatul nostru și-a continuat drumul și a mers până a ajuns la un câmp întins unde un era un om cu pantalonii suflecați și cu o sapă pe umăr. Omul cu sapa îndrepta șanțul cu apă printre straturi și uda cuiburile. Erau mii de răzoare acolo, fiecare cu zeci de cuiburi, unele erau mai mici, altele erau mai mari. Multe cuiburi atât de uscate, de se crăpase pământul împrejurul lor. Dar erau și unele cuiburi pline ochi cu apă și tocmai lor grădinarul le mai punea apă.

Când l-a văzut pe omul nostru, grădinarul l-a întrebat: "Încotro mergi?"

Bărbatul i-a răspuns: "Merg să-mi caut Norocul, Soarta."

Grădinarul a continuat: "Și ce vrei să-i spui?"

Bărbatul i-a răspuns: "Dacă îl voi găsi, știu eu ce îi voi spune; o mie de ocări am să-i arunc în față."

Grădinarul i-a zis apoi bărbatului: "Spune ce ai de zis. Norocul sunt Eu."

Atunci bărbatul l-a întrebat: "În primul rând, spune-mi ce faci cu răzoarele astea?"

Grădinarul i-a răspuns: "Fiecare din cuiburile astea este soarta unui om de pe pământ."

Bărbatul l-a întrebat: "Și unde este al meu?"

Grădinarul i-a arătat un cuib mărunt, atât de uscat de se crăpase și pământul împrejurul lui. Înfuriat, bărbatul a smuls sapa din mâna grădinarului și a îndreptat șanțul cu apă spre cuibul lui. L-a umplut până sus și i-a spus grădinarului: "Așa da, acum s-a făcut dreptate! Acum spune-mi, de ce îl mănâncă nasul pe peștele cel mare?"

Norocul i-a răspuns: " În nasul lui s-a înfundat o piatră prețioasă. Un rubin. Dacă îi dă cineva un pumn în cap, o să-i cadă piatra și nu-l va mai deranja."

Bărbatul a continuat: "Regele din orașul cutare de ce mereu este înfrânt în luptă și niciodată nu și-a învins vreun dușman?"

Norocul i-a răspuns: "Acel rege este o femeie, doar pretinde că este bărbat. Dacă vrea să învingă în bătălie, trebuie să se mărite."

Bărbatul din nou a continuat: "Foarte bine. Lupul acela pe care îl doare mereu capul, cum să facă să scape de năpastă?"

Norocul i-a răspuns: "Dacă va mânca creierul unui om prost, nu-l va mai durea capul."

Bucuros, râzând, bărbatul s-a despărțit de Noroc și s-a întors spre mare. Peștele cel mare îl aștepta. Când l-a văzut l-a și întrebat: "L-ai găsit?"

Bărbatul i-a răspuns: "Da. Dar mai întâi trece-mă marea și apoi îți spun ce-a zis."

Peștele cel mare l-a trecut apa în spinare. Atunci bărbatul i-a spus: "În nasul tău s-a înfundat o piatră prețioasă, un rubin. Trebuie să-ți dea cineva un pumn în cap să-ți cadă piatra și nu te va mai deranja."

Atunci peștele cel mare l-a rugat să-i dea el un pumn în cap să-l scape de mâncărime și să ia el rubinul; dar oricât a insistat, bărbatul a refuzat. Și-a continuat drumul până la regele care îl aștepta. I-a povestit ce i s-a întâmplat iar regele a spus: "Acum, dacă tot îmi știi secretul, hai, însoară-te cu mine. Nu va afla nimeni, iar tu fii rege în locul meu."

Bărbatul a refuzat și i-a spus: "Nu vreau. Ce-mi trebuie mie împărația ta? Mi-am umplut ochi cuibul cu apă."

Oricât a insistat femeia, bărbatul nu a acceptat. Și-a continuat drumul de întoarcere până a ajuns la lup. Lupul i-a spus: "Ființă umană, se pare că ești fericit! L-ai găsit?"

Bărbatul i-a răspuns: "Da. Ca să-ți treacă durerea de cap trebuie să mănânci creierul unui om prost."

Atunci lupul a continuat: "Bine. I-a povestește-mi ce ți s-a întâmplat pe drum?"

Bărbatul i-a povestit toate prin câte trecuse, și despre rubinul din nasul peștelui cel mare și despre regele care era femeie și nu a acceptat să se însoare cu ea. Doar își umpluse cu apă cuibul până sus și nu mai are nevoie de toate astea. 

Atunci, dintr-o dată, lupul s-a repezit la el și l-a înșfăcat cu dinții de gât. În timp ce-i mânca creierul își spunea: "Unde să fi găsit eu un prost mai mare ca ăsta?"

Poveste culeasă din folclor și publicată de Samad Behranghi; tradusă din limba persană de Mihai Cernătescu -