Revistă print și online

Zenob prin lumea fanariotă: Baticul

Printre multele nuanțe ale unei legături amoroase se află și următoarea, consemnată în legile lumii fanariote: dacă o fată a făcut dragoste cu un bărbat care a rugat-o doar o singură dată - nu are drept la nicio despăgubire. Dimpotrivă, dacă a cedat după o perioadă lungă de rugăminți, cadouri și alte acte ale seducției, iar după aceea bărbatul n-o mai vrea, ei bine, în cazul acesta seducătorul va trebui s-o înzestreze, s-o despăgubească într-un fel.

Maria, o orfană din Prahova, crescută de un unchi, popă, ducea o viață cinstită și avea deja pretendenți pentru măritiș. Dar s-a îndrăgostit de un tip care-o făcea pe șeful pe la moșia Dudescu. Respectiv, era supraveghetor peste zarzavagiii care munceau prin grădinile marelui ban. Numele acestui isprăvnicel era Constantin (mai scurt, Tache). Nu era localnic, ci venise din Mehedinți, de unde înțelegem că bătuse ceva drumuri la viața lui. Era fandosit, iar printre alte dichisuri, pe dedesubtul fesului, purta un batic femeiesc, legat șmecher la ceafă.

Între el și Maria au existat niște întâlniri, niște declarații. Vară, Dărmănești-Prahova, anul 1786 (anii 80, am putea spune). Întâlniri programate sau accidentale, prin crâng, pe malul bălții, prin râpi, prin grădini. Adică vara iubirii, când Maria visa doar eșarfele înflorate ale veneticului Tache, în timp ce în sângele ei se strecurase sămânța unei vieți viitoare.

A venit toamna, iar Tache a constatat că avea alte pretenții de la viața lui viitoare. Nu se vedea însurat cu Maria, nu voia să fie tată și celelalte. Avea vise, avea planuri, i-a mărturisit el, aruncând vreo-două trei vorbe în grecește, iar ea nu era inclusă în pachetul lui pentru viitor. Va trebui să-l uite, să nu mai aibă pretenții, iar dacă îi va pomeni numele vreodată - avea s-o împuște.

Copilul născut din această legătură de-o vară a alertat familia, satul. Popa a vrut să știe totul, în amănunt, iar Maria a spus frânturi din poveste, a descris crângul, trecând sub tăcere, îmbrățișările, așteptarea.

Tache a fost găsit, certat, îmbrâncit apoi reclamat, iar povestea a ajuns la Palatul Domnesc.

Abia de aici devine interesant. Pe tronul Valahiei se afla Hangerli, marinarul cam trăznit (care făcea plimbări într-o sanie trasă de cerbi), iar povestea i s-a părut cu potențial literar. I-a chemat pe cei doi foști îndrăgostiți, ca să vadă eroii cu ochii lui, și, intrigat de baticul lui Tache, care-l arăta mai șmecher decât era, amuzat de fața posacă a fetei, care o făcea să arate ca o perdantă pe viață, l-a întrebat pe Tache ce voia să aleagă: să se-nsoare sau să-i fie tăiat capul la butucul de la Obor?

Nunta a avut loc chiar acolo, pe loc, iar Tache s-a întors cu Maria acasă la ea, adică la popa. A stat o zi-două, iar într-a șasea a anunțat că pleacă la Mehedinți să-și aducă lucrurile și moștenirea. Dar nu s-a mai întors niciodată nici după luni, nici după ani.

Copilul a crescut, Maria s-a descurcat singură. Satul a fost atacat de niște soldați turci, plecați după aventuri. Au venit bolile, au avut datorii.

După opt ani, în 1794, tot popa, unchiul Mariei a depus plângere la Palat, nu pentru fuga nemernicului, ci pentru că auzise c-ar fi bigam.

Tache a fost găsit repede, la Mehedinți, iar judecata a fost lungă, de data asta. În apărarea lui, Tache a spus că nunta cu Maria fusese o farsă: totul se petrecuse sub amenințare; or, el n-ar fi consimțit la acea cununie, dacă nu l-ar fi amenințat securea călăului. Și nici nu stătuse mai mult de câteva zile în casa miresei. În plus, toată lumea știa că Hangerli era zurliu rău, așa că mulți îi dădea dreptate lui Tache. Mai ales că părea și el cu viața distrusă: nici nu se mai însurase după aceea. Prin urmare nu încălca nicio lege. Pur și simplu fugise pentru că n-o voia pe Maria. Legătura lor nu era decât o aventură de-o vară.

A fost cercetată legea, au fost trecute din nou în revistă faptele întâmplate cu ani în urmă. Întâlnirile, sărutările din livadă și îmbrățișarea din poartă au trecut din gură în gură, de pe buzele inflamate, până sub nasul subțire sau pe lângă urechile înroșite. Nu era boier din Divan care să nu-și fi dat cu părerea despre povestea Mariei. Ba mai mult, parcă și întâmplările se înmulțiseră, căpătaseră nuanțe și arome care nu mai aveau legătură cu adevărata istorie. Dar oricum ar fi răsucit-o, din toată povestea reieșea că Maria și-o căutase cu lumânarea, respectiv, cedase prea repede, pentru ca să aibă vreo pretenție de la Tache. Cum se întâmplă în situații de-astea, discuția a decăzut repede: popa și-a adus aminte că Tache îi luase un cal, că pusese mâna pe niște bani și chiar pe un batic, care va deveni un fel de laitmotiv al procesului.

Până la urmă, mitropolitul, același Deli Zorzo despre care am vorbit în Manuscrisul fanariot, vrea să audă povestea din perspectiva Mariei, pe care o interoghează separat, ascultând cu toată atenția, notând scrupulos întâmplările din vara iubirii - valea, crângul și așa mai departe. Toate acestea sunt trecute în catastiful procesului, pentru că dovedesc, zice Zorzo, că Maria cedase după mai multe întâlniri, ceea ce, conform legii îl făcea pe Tache dator cu 200 de taleri. Desigur, nu chiar atunci, ci după ce-și vindea bunurile, după ce făcea rost de bani. În plus mai trebuia să înapoieze și calul, așa bătrân cum era, și… desigur, baticul, pe care îl uitase demult, dar pe care putea să-l înlocuiască chiar atunci, având în vedere că purta unul, înfășurat pe sub fes.

Maria s-a întors acasă cu un batic care mult timp a păstrat parfumul, așa otrăvit cum era, nu al unui bărbat care o aruncase, ci al unei veri care însemna toată viața ei, așa povestită și comentată de un grup de bărbați amatori de povești.

(din volumul de povestiri Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot, în curs de apariție, la LITERA)

Doina RUȘTI

Prozatoare, autoarea romanelor Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Logodnica (2017), este cunoscută mai ales prin trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omulețul roșu (2004), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte și Zavaidoc în anul iubirii (2024), plus peste 300 de povestiri. 40 de titluri traduse în peste 15 limbi. Debut: Dicționar de simboluri din Opera lui Eliade (1997). Între cele mai recente romane traduse: The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), A malom kísértete (2024, Budapesta) și Dorëshkrimi fanariot (2024, albaneză). Are titlul academic de profesor univ. dr., cu specializarea în istoria culturii și civilizației universale pentru film. Premii: premiul pt. Proză al Uniunii Scriitorilor /2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009. doinarusti.ro https://doinarusti.ro

în același număr