Revistă print și online

DRACULA: Ce s-a întâmplat cu Dracula?

Contele Dracula stă pe pintenul de stâncă și privește spre castelul Bran, nostalgic, deși cel mai adesea merge la cetatea Poenari, unde se simte încă transpirația cu sânge a celor ce au ridicat-o până li s-au spart hainele de pe ei. Atunci, prin secolul 15, era doar un voievod crud, fără maniere, neepilat și cu o privire ca de câine turbat (cum altfel?). Acum, și-a mai tras un tatuaj (tot craniu, evident), are barba aia lungă de hipster, pe care nu o suporta când era voievod, și părul lung prins ca azi, într-un coc samurai. De ras nu s-a ras pe părți. Era prea mult. O fi el un conte cool, văzut ca un miliardar excentric, cu o vârstă incertă, vânător de femei, de riscuri și dezmăț, dar o anume noblețe încă obligă. Are aceeași pasiune și pentru hainele negre, pentru lanțuri și bijuterii, dar nu de argint. E un fel de dandy cu un fel de rocker. Acum privirea nu îi mai este feroce, e dură, fermă, dar ironică, pentru că e cert că lumea s-a tâmpit fără măsură. Azi, e banal să fii contra, să strici ordinea, să produci suferință, iar politica nu-l mai pasionează. Prea multă bătaie de cap pentru o doză de sânge. Azi, ferma sa americană, de vaci grase, dă sânge mult și bun, cât se poate de bun, iar clinica sa de transfuzii și donare de sânge nu încurcă pe nimeni. Este chiar de folos comunității.

Când vrea acțiune și vânătoare vizitează teatrele de război (ce cinic și precis spus! Mereu îl amuză.). Nu are chef să se complice cu legea sau să meargă copoii pe urmele lui. E mai tare să fii marginal, e mai poetic, iar el este un personaj decadent, știe asta. Un romantic. Așa ca o bucată de muzică preclasică cântată în plin plictis, în cea mai deplină zădărnicie. Da, lumea e o piesă, un film, iar el e spectatorul perfect, spectatorul neobosit, fără limită. Apoi, ca să îți scrii memoriile e nevoie de starea asta de deșertăciune, de lehamitea asta cu surâs, cu ironie. De aceea și vine, din când în când, o dată pe an, în țara asta care îi seamănă. Reface firul vieții lui, aici, unde a strâns cea mai mare adrenalină, cea mai multă ură. Când simte nervi intră-n femei cu toată sălbăticia, după ce le-a amețit, după ce le-a rupt toate reperele, toată umanitatea. Cele mai multe nu își mai revin, au trupul răpit și inima spartă, mintea rătăcită. Nu le ucide. Nu merită. Sunt oricum terminate.

Acum, însă, stă pe pintenul de stâncă și privește spre castelul Bran. Mai e puțin și începe un party Dracula (ce imbecili!), pentru turiștii britanici. Mult roșu, mult alcool, kitsch peste măsură, femei șleampete, unele schizoide, destule expandate. Se va amuza să seducă pe câteva, pe altele să le sperie. El, contele Dracula…

Laurențiu-Ciprian TUDOR

Poet, eseist, jurnalist cultural, sociolog, trainer și educaționist (născut în 1973). Este membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2014. A inițiat și coordonează, din 2007, împreună cu poetul Adrian Munteanu, Grupul de litere-sunete-și-culori "Caii verzi de pe pereți" din Brașov care organizează evenimente culturale. Este secretar de redacție la Revista literară "Libris" din Brașov. A scris 8 volume de poezie, între care "Teama de cerc și fuga după aripi" (2003), "Memoria clipei sărutate – 70 cupidopoeme" (2004), "Nervi" (2014), "Licantropia poftei – poemele vârstei de mijloc" (2017), "Jurnal de cuplu. A Couple’s Diary" (2019, volum bilingv, traducerea în limba engleză fiind realizată de poetele Liliana Ursu și Tess Gallagher). Premiul CARTEA ANULUI al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor pentru volumele"Licantropia poftei – poemele vârstei de mijloc" și "Jurnal de cuplu. A Couple’s Diary". Cel mai recent volum - "Loc de oftat" (editura "Școala Ardeleană", 2021).

în același număr