În dimineața rece de decembrie, tufele înghețate de trandafiri și de mâna-Maicii-Domnului de-abia se mai vedeau în ceața deasă. Roșul foarte stins pâlpâia în vârful tufelor, iar frunzele uscate, maronii le năpădiseră pe cele încă verzi. Griul înecăcios înghițise toată curtea, nu se mai vedea nimic la câțiva metri în față. Câte o pasăre părea că iese de nicăieri, iar casele din jur nici măcar nu se mai ghiceau. Pâcla se destrăma încet pe lângă șipcile gălbui ale gardului din față. Soarele difuz începuse ca un punct albicios pierdut undeva în zare, dar mai apoi se tot lărgise și acum devenise o jumătate de lămâie stoarsă de lâncezeala dimineții. Un corb leneș se legăna pe firele groase dintre stâlpi, iar zgomotele orașului năvăleau din toate părțile.

La televizor și pe net, știrile erau aceleași: război, bombe, criză, scumpiri, viroze. Toma nu le asculta cu prea mare atenție. Doar vremea îl tot zgândărea un pic. Îngheț și ceață toată dimineața, iar după-amiaza se anunța ninsoare. Prezentatorul continua pe un ton glumeț: acum câteva zile am avut vreme de vară, iar acum o să avem ninsoare din plin, o iarnă obișnuită ce să mai. Toma nu credea în ninsorile de o jumătate de oră, așa că opri televizorul chiar în toiul știrilor sportive. Nu-l interesa câte goluri se marcaseră în meciurile de aseară.

̶ Tati, hai să facem temele.

̶ Gata, te-ai sculat ? Te-ai spălat pe dinți ?

̶ Da, pentru că ai promis că ne uităm la documentarul despre dinozauri, după ce mă verifici.

̶ Bine, hai, scoate caietele.

Băiețelul blond și creț de aproape zece ani aduse caiete, manuale și un penar cu dinozauri colorați din camera lui de la etaj. Prima temă era la limba engleză și trebuia să-l descrie pe tatăl lui. Toma zâmbi. Înalt, cu o voce groasă de la țigări, pistruiat, mai tot timpul neras și bătrân de tot, la cei 35 de ani ai lui. Se ducea mereu la serviciu cu mașina, o Volkswagen bleu, cânta după unele melodii de la radio și îl chema.

̶ Aici m-am gândit că poate sună mai bine Tom decât Toma, ce zici ?

̶ Păi ce o să zică doamna profesoară?

Cel mic trecuse la lecția de matematică, dar Toma se gândea la ninsorile promise, așa de diferite de cele de când era mic. Unde erau munții de zăpadă, săniile, pământul înghețat bocnă, mănușile alea fără degete, din lână maronie, bulgării de atâtea feluri, din zăpadă moale, făcuți mici și tari, din zăpadă amestecată cu gheață, din cei mari care conțineau chiar și pietricele, bulgări șlefuiți minute în șir spre care respirai înfrigurat și îi mai întăreai iar, bulgări fărâmicioși sau puși în mici piramide, gata de atac. Apoi toate felurile de zăpadă, fulgii aterizați pe limbă, derdelușuri peste tot, frigul care mușca, bucuria de a sta afară până nu mai vedeau sau înghețau de frig. Și tot nu voiau să intre în casă.

̶ Tati, trebuie să terminăm temele. Iar ești cu gândul la serviciu.

̶ Bine, bine, ce exerciții mai ai ?

Dar Toma nu se putea concentra și începe să-i povestească celui mic despre copilăria lui, despre toate jocurile și despre cum să ghidezi o sanie pe o pantă abruptă, cum să cazi bine și cum să te ferești de alții. Pentru că-ți puteai sparge capul, rupe degetele sau chiar dinții. Băiețelul se uita speriat la el, dar Toma reveni la partea frumoasă, cea cu întinderile nesfârșite de alb. Nimic nu mai părea murdar sau sărăcăcios sub plapuma aia imensă și grea din care-ți puteai face cazemate și pe care te puteai tăvăli de parcă ar fi fost o căpiță de puf. Dar în tot iureșul lui, își dă seama după privirile plictisite ale băiețelului că vorbește în gol. Ce să știe cel mic despre săniuș, bătăi cu bulgări de zăpadă sau parcuri înghețate. A văzut zăpadă multă doar în dățile în care au fost la schi în Austria. A vrut de atâtea ori să meargă cu el în parc să se dea cu sania, dar totul se topea deja până ajungeau ei cu mașina și rămâneau să mănânce gogoși sau să bea ceai de fructe de pădure pe la vreo gheretă. Toma rămânea pierdut printre amintirile cu zăpada în cantități uriașe, care acoperea totul. Îngâna mutește bucurii pierdute pentru totdeauna.

După ce au terminat temele s-au băgat la documentarul de pe Netflix. Episodul al treilea, 45 de minute. Cum au dispărut dinozaurii și ce se știe despre celelalte extincții în masă. Pentru că au fost de fapt mai multe, nu doar cea mai cunoscută, cea legată de dinozauri. Cel mic stătea turcește și înghițea fiecare cuvânt. Se menționau toate cele cinci extincții de pe Terra: Ordovician (în urmă cu 444 de milioane de ani), Devonian (acum 383 de milioane de ani), Permian-Triasic (acum mai mult de 252 de milioane de ani), Triasic-Jurasic (acum hăt 201 milioane de ani), Cretacic-Paleogen (cea mai apropiată, acum 66 de milioane de ani, când au dispărut dinozaurii). La ultima dintre ele, cauzată de un asteroid, se treceau în revistă etapele, schimbările și se făcea o comparație cu un holocaust nuclear. Omenirea lucrează asiduu la propriul bulgăre atomic. Toma se gândi că nu doar el tânjea după iarnă.

̶ Tati, ninge!

Prin geamul imens din sufragerie se vedea cum fulgi mari tot picau într-o frenezie neașteptată. Parcă scutura cineva un covor plin de smocuri de păr de pisică. Întins pe canapeaua roșiatică, de piele, Toma se uită circumspect la ninsoare, la această avalanșă neprevăzută de nea.

̶ Stai liniștit. Nu o să dureze prea mult.

̶ Ieșim să facem bulgări?

̶ Nu tati, că nu s-a depus. Hai să terminăm documentarul.

Dar ninsoarea nu s-a oprit. Plapuma albă lucea și se tot îngroșa. Toma era mai agitat decât cel mic în spatele geamului stropit cu fâșii de zăpadă. Teama lui Toma fusese nefondată, nu era omătul ăla numai apă, contaminat de lapoviță și care eșuează în zloată. Ningea serios, în reprize interminabile. Parcă o auzea pe bunică-sa, iote, maică ce oghelaș ușurel. O să iasă grâu anul ăsta. Toma nu îndrăznea să creadă că acest covor va ajunge să aibă zeci de centimetri, i se părea prea ciudat, dar cel mic ieșise deja afară și făcea tumbe. Și-a luat și el fularul și au început să se zbenguiască împreună. După câteva zeci de minute, vântul aducea în continuare o zăpadă când pufoasă, când aspră ca un nisip din deșert. Toma și cu cel mic au intrat în casă și s-au înfofolit pentru călătoria în parc. Au coborât sania din pod, de sub zecile de cutii cu nimicuri, haine vechi și jucării.

În Parcul Tineretului sute de șiruri de sănii se duceau spre derdelușuri, bărbați și copii fugeau cu saci negri de gunoi sau cu palete rotunde de plastic, pe sub brazi scuturau crengile, bulgări zburau în toate părțile, iar râsetele explodau peste tot. Nu se mai distingeau vârstele, mareea de copii clocotea pe toate aleile. Toma îl învăța pe cel mic să-și folosească tot corpul pentru a opri sania. Nici nu mai știau de câte ori se dăduseră amândoi pe pârtie, dar tot nu voiau să plece. După ce se oprise câteva zeci de minute, ninsoarea începuse din nou cu fulgi mărunți și deși. Mulți copii se întinseseră pe spate și făceau îngerași dând din mâini și din picioare. Toma învăța și el fericit ceva de la cel mic. Asta nu făcuse în copilărie, uite că tot timpul înveți câte ceva. Sudoarea amestecată cu zăpada i se scurgea pe gât, îi picura în barbă, dar nu-i păsa. Mușca fericit dintr-un bulgăre de zăpadă luată de pe o creangă mare de brad. Îl lăsase și pe cel mic să guste din stratul neatins. Îi plăcea. Nu mai ningea, iar seara aducea tușe groase de gri. Lângă soarele estompat apăru o altă sursă de lumină ce coloră totul în jur. O ciupercă imensă se umfla nu foarte departe.