Traversă strada neglijent, printr-un loc nemarcat, nepăsându-i dacă ar fi dat vreo mașină peste el. Deja dăduse viața peste el, acum urma să dea și moartea peste el și totul s-ar fi terminat. Nu-și mai dorea nimic, doar liniște. Conduse până în Băneasa și parcă în rând cu celelalte mașini, acolo unde începea pădurea, după Grădina Zoologică. Începuse februarie, dar cerul era primăvăratic. Pantofii scumpi se înfundau în noroiul amestecat cu frunzele moarte și ude pe care zăpada topită le lăsase în urmă pe aleea asfaltată care se afunda în pădure. În stânga și-n dreapta, trunchiuri goale de copaci, noroi și petice timide de zăpadă care încă mai încercau să reziste soarelui. Un bărbat de vârstă mijlocie făcea jogging și se oprise la barieră, întinzându-și expert un picior pe bară: stretching. La vreo cincizeci de metri, două fete grase, hrănite cu big mac și small dreams, se plimbau alene, cu capetele apropiate - aproape sigur își făceau confidențe despre niște băieți la al căror șliț n-ar fi putut spera să ajungă vreodată. Îngropase o pisică aici. O avusese câțiva ani, moștenire de la fostul proprietar al casei în care stătea. Motanul Berlioz. Mai trecea din când în când pe la el: de la barieră în stânga, al șaselea trunchi dublu de copac, imediat la rădăcină. Nu se vedea nimic, dar ținea minte locul. Evaluă critic distanța considerabilă pe care ar fi avut-o de parcurs cu pantofii prin imensitatea nămolos-frunzoasă și renunță. Obositor și murdar. O să vină mai spre vară, când e uscat. Asta dacă n-o să fie deja la închisoare atunci. Gândul îl făcu să pășească totuși în pământul ud și să-și afunde pantofii în umezeala de frunze putrede până la mormântul lui Berlioz. Mângâie ușor trunchiul, ca și cum ar fi mângâiat o blană moale, argintie, pe care o mângâiase de atâtea ori în acei ani în care animalul îi ținuse o companie tandră și discretă.

Reîntors la mașină, își împachetă cu grijă pantofii murdari într-o pungă și-și puse în picioare adidașii de sală. Un impuls de moment îl făcu să vireze la stânga în intersecția de după Grădina Zoologică. Simțea că a venit momentul să treacă pe la firmă. Peste câteva minute, zări casa cu trei etaje și acoperișul în care soarele își proiecta razele, dând metalului aceeași strălucire ca și aceluia de pe acoperișurile bisericilor: diferențele existau doar în mințile oamenilor.

(frag. din romanul în lucru)