Revistă print și online

Bucureștiul la periferie

Cele mai serioase avertizări în istorie pornesc din subteran. Oricând, printr-o bizară inversare de roluri, din subteranul fecund, tranzitează diurnul un neînțeles, un marginal, care devine stăpân absolut. Un refuzat în spațiul normalului, care îl presează să plece acolo de unde a venit, ajunge să guverneze și să-și răzbune pedeapsa milenară și suferințele semenilor din mocirla socială. Românii au fost conduși de un ceferist și apoi de un cizmar, în pragul analfabetismului, timp de aproape 50 de ani. În urmă cu două sute de ani, un bragagiu a stăpânit zeci de zile Bucureștiul, incendiind parte din el, pentru a-l copia pe Nero, profitând de inexistența unei autorități aplecate spre înțelegere și cunoaștere. La începutul anilor’40, săracii Bucureștiului numărau zeci de mii de suflete, cea mai mare parte a lor dispărând noaptea în spații care nu au fost cartografiate niciodată. O parte dintre ei trăiau la periferiile mahalalelor din ce dădea Dumnezeu. Marginalizați de semenii lor și forțați să trăiască într-o lume pe care și-o doreau schimbată, majoritatea acestor suferinzi sociali vor căuta răzbunare în timpul regimului puterii populare. Această sărăcime socială mai înseamnă pe lângă puținătate culturală și neputință cotidiană. Pe sprijinul lor a contat noul regim popular când a promovat "originea sănătoasă" iar refuzații seculari au devastat sistematic, manipulați cu ușurință, vechea societate românească construită cu greu timp de două sute de ani în osmoză cu Occidentul. Particularitarea comunismului românesc a constat tocmai într-o particularitate socială: lipsa de eficiență a programelor instituționale privind asanarea socială, igienizarea și culturalizarea întregului  angrenaj al nocturnului social. Prăbușirea din istorie a unei societăți în particular și a unui popor în general este cauzată pe de o parte de ignorarea voită și agresivă față de periferiile sociale, de la săraci la infirmi, iar pe de altă parte, de indiferența față de creșterea demografică a pauperizării sociale, lucru care determină popularea până la refuz al subteranului social. Rezultatul va fi un nou cataclism social, a cărui forță poate mătura fără opreliști regimuri politice, sisteme sociale aparent armonios articulate, dar și valori culturale construite cu greu.

Sărăcia progresivă care se extinde în multe straturi sociale contemporane se manifestă și prin demoralizare față de propriul viitor, scepticismul față de rezolvarea unei probleme fără șpagă sau pile etc. Multitudinea problemelor sociale urcă în progresie geometrică pe scala indiferenței oficiale.

Periferiile sociale trebuiesc umanizate și spiritualizate prin trecerea lor de la supraviețuire și parazitism social la valorizarea fiecărui potențial uman prin accesul liber la alimentație, educație și igienă. A ignora spațiile suferințelor sociale înseamnă a condamna următoarele generații la "moarte cotidiană" pe când polarizarea socială se poate malforma într-un punct exclusivist al celor puternici și o imensitate umană lăsată la voia întâmplării. În istorie, astfel de experimente au măturat imperii și civilizații.

Este ȋn fond lumea care i-a dat pe Tata Moșu și pe prietenii lui de delicvențã.

Adrian MAJURU

Istoric, antropolog și jurnalist , Adrian Majuru s-a făcut cunoscut printr-o serie de cărții și studii despre vechiul București: Bucureștiul albanez (2002), Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență (2003), Bucureștiul subteran. Cerșetorie, delincventă, vagabondaj (2005), Copilăria la români. 1850-1950 (2006), București. Povestea unei geografii umane (2007) Cum se distrau românii odinioară (2011) s.a. De asemenea, este și prozator. Cea mai recentă carte a sa este un roman, intitulat Hoțul din Curtea Miracolelor (2023), care a primit Premiul Ficțiunea pentru cel mai bun personaj.