Partea a doua

(Se lasă câteva momente de tăcere, timp în care cei doi își caută cuvintele.)

I: (Către A) Zi tu..

A: (Către I) Da’ zi tu, ce mă tot bagi la înaintare.

Isa: Acum e clar că numai pentru cursul de puericultură nu ați venit voi... Am zis că scăpăm mai repede azi, dar nu ține așa. Nu iese nimeni până nu lămurim ce se întâmplă aici!

I: Tu, tu, că dacă nu-ți venea rahatul ăla de idee...

A: Tu vorbeai? Dar cine a luat băuturile, cine?

I: Lasă, lasă cu băuturile, că nu se pune. De la idee se trage totul! Ideea e un virus mental, se dezvoltă, te acaparează.

A: Da’ ce, tu nu puteai să iei apă minerală? Îți ruginește gâtul dacă bei apă? Și ideea mea era mai mult o glumă, așa. Cine-a preluat-o, cine-a înflorit-o? Ideile nu cresc de la sine, cineva le rostogolește.

I: (Aproape că se iau de gât reciproc) Rostogolit, zici? Ia să-ți rostogolesc eu una acum! Nu înfloresc nimic, nu mă pricep eu la dintr-astea. Dar când îmi bagă cineva gărgăuni în cap mai cedez și eu, că, na, om sunt.

Isa: (Îi desparte) Hei, hei, aici nu e sală de lupte. Fiicele mele dorm acum și nu vreau să le treziți cu zgomotele astea fără sens. Suntem la meci de fotbal? Ia, vă rog, să fiți disciplinați, că vă întorc la puericultură.

A: Nu de puericultură ne arde nouă acum...

Isa: Vezi, vezi, am intuit eu bine astea. Că doar nu-s femeie ’geaba. Ia luați loc acolo, frumos, pe canapea, așa, și să încercăm noi un pic de psihologie. Dar vă tai alt bon pentru asta!

I: Plătim, doamnă, plătim.

A: Asta e ultima grijă!

(Se așază pe canapea, aliniați și timizi. Scot banii. Isa joacă banii în fața lor. Se mai relaxează și intră în rolul de psiholog.)

Isa: Ia să aud, de când vă cunoașteți?

I: Din liceu, doamnă, de pe terenul de baschet.

A: Făceam tușa împreună. Adică mai jucam noi așa, prin meciurile oficiale. Dar mai mult rezerve.

I: El făcea mai mult tușa, doamnă! Că eu eram mai agerică așa, cu mingea. Nu mă recomanda înălțimea, da’ le băgam mingea-n chiloți!

A: Juca în ultimele câteva minute, că nu-l prindea nimeni pe teren, dar nici n-o băga în coș vreodată. Îi amețea pe ăia și atât. Cum să vă spun... intra la derută! Halal tactică...

I: (Iritat) Ba derută ești tu!

Isa: Gata, gata, destule detalii. Dar ia spuneți acum, pe soțiile voastre cum le-ați cunoscut?

I: Tot în liceu...

A: Erau prietene. Adică sunt...

Isa: Și prietene, și la maternitate în același moment. Hai, să aud mai multe!

I: (Se ridică în picioare și ia o mimică fericită) Recunosc, mi se datorează!

A: Vezi, vezi, eu tot susțin asta!

I: Nu, nu aia... Asta cu... Adică eu le-am agățat, doamnă. Agățat... Adică le-am vrăjit, nu știu cum să vă spun. Le-am făcut capul mare!

A: (Se ridică și el în picioare) Tu te-ai băgat aiurea în seamă. Gargară dintr-asta ieftină. Dacă n-aveam eu bani să le invităm în pub, nici nu ne mai salutau a doua oară. Vă spun sincer, mie mi se datorează! De la... ăsta... nu-nțelegeau o iotă. El le vorbea deja de jocuri pe calculator și ziceai că vrea să le invite la păcănele.

I: Păcănică ești tu!

Isa: Ia, gata, gata. Iar vă împungeți pe aici și-mi treziți fetițele din somn. Vă pun imediat la schimbat scutece.

I: Fără scutece, doamnă, vă implor. Mai bine dăm cu... Mai bine reparăm ceva... N-aveți mașină? Sigur are o bucșă uzată, ceva. Dar mai bine mai povestim, dacă tot suntem la psiholog. Nu ne mai luați și dumneavoastră așa tare! (Se așază iar pe canapea)

Isa: Și... de atunci împreună?

A: Împreună, dar...

Isa: Dar?...

A: (Se uită lung către I) Dar...

I:  (Către A) Zi tu...

A: Ia uitați, iar mă bagă la înaintare!

Isa: Eu am zis bine că vouă nu job vă trebuia, ci armată!

A: El cu Alexandra și eu cu Teodora, doamnă!

Isa: Și ce e așa spectaculos în asta?

I: Păi... Cum să vă explic...

Isa: Ce e de explicat, adică?

I: Acum Teodora e soția mea și-a lui e Alexandra!

Isa: Adică... le-ați schimbat? Nu înțeleg... Până la urmă cine e cu cine?

A: Exact, ați înțeles corect! Suntem pe invers, doamnă! Ăăă, mă refer la soțiile noastre, adică. În sensul că eu am fost cu Teodora la început, iar el cu Alexandra, acum eu cu Alexandra, el cu Teodora.

Isa: Păi și de când sunteți așa cum sunteți acum?

I: Asta din facultate!

Isa: Și-n facultate ați fost colegi?

I: La aceeași Universitate, dar facultăți diferite.

Isa: Păi și cum s-a... Cum ați inversat, cum s-a întâmplat schimbarea?

I: (Se ridică iar în picioare și ia o mimică fericită) Păi, recunosc, asta tot mie mi se datorează!

A: (Sare de pe scaun) Asta e o minciună sfruntată, doamnă! Să nu-l credeți. El a înșelat-o pe Alexandra, actuala mea soție, iubita lui de atunci, iar Teodora, actuala lui soție, dar iubita mea atunci, s-a supărat pe mine pentru că îi țineam partea Alexandrei. La cum se purta cu ea...

I: Care înșelat? Ăla a fost înșelat? M-a luat o vecină în brațe așa, în glumă, iar Alexandra a intrat în scara blocului fix când aia voia să mă sărute și eu mă opuneam.

A: Te opuneai cu limba-n gâtul ei, nu? Acum mai pretinzi și să-ți mulțumesc pentru că ai călcat strâmb...

Isa: Gata, gata, că iar ridicați vocile și fetițele mele trebuie să se odihnească după cum v-ați purtat mai devreme cu ele. (Către A) Dar tu, cum ai ajuns cu Alexandra? Așa o cheamă pe actuala ta soție, nu?

I: Păi... doamnă... să vă explic, că e cât se poate de logic. După chestia aia complet greșit înțeleasă, răuvoitor aș putea zice, îi trimit și eu Teodorei, pardon, îi trimite altcineva Teodorei...

A: Deci tu ai fost, nemernicule? Te bat de-ți sună apa-n cap... (Sare să-l ia la bătaie)

I: Nu eu, nu eu, jur pe mama, ce ai? N-am trimis eu porcăriile alea!

Isa: (Îi desparte cu greu) Dar ce era anume?

A: Un trucaj, doamnă! O mizerie de poză cum că eu o țineam pe una de mână în bar. Și un bou oarecare – poate să fi fost chiar individul de aici – i-a trimis-o, anonim, Teodorei. Așa că ea, sensibilă, m-a părăsit și ăsta s-a băgat s-o consoleze.

I: Păi și tu o consolai pe Alexandra...

Isa: M-ați pierdut. Stați un pic să văd dacă-mi dau seama. Deci cine e căsătorit cu cine?

I: Eu cu Teodora.

A: Eu cu Alexandra.

Isa: (Către I) Iar Alexandra a fost iubita ta, tu ai înșelat-o, chipurile, iar el ți-a furat-o.

I: Exact, doamnă. Vedeți ce hal de prieten?

Isa: (Către A) Iar Teodora a fost iubita ta, ai înșelat-o, chipurile, iar el ți-a furat-o?

A: Nu-i așa că e logic, doamnă? Algoritm software, nu alta.

Isa: E-o logică, așa, inversată...

A: Tot logică e și aia.

Isa: Mda, complicate la voi apele... Acum înțeleg de ce nu prea vă stătea gândul la puericultură.

I: Ei, asta nu-i nimic, doamnă. Alta e buba...

Isa: Alta? Poate exista ceva mai complicat de atât?

I: Eh... (Se așază amândoi pe canapea) Aveți o gură de alcool, doamnă? Sau măcar spirt, ceva.

Isa: Dezinfectant pe bază de alcool, dar nu e de băut așa ceva.

A: Ar merge și ăla la câte avem pe suflet...

Isa: Nu există așa ceva, dați un exemplu prost fiicelor mele.

A: Lăsați fără...

Isa: Dar... cam despre ce e vorba? Poate că v-ar ajuta să spuneți. Aici suntem într-un cabinet psihologic și nu respiră nimic în afară.

I: Zi tu...

A: Ba zi tu, ce mă tot bagi la înaintare.

I: Băi, ți-am zis, tu ai fost cu ideea...

A: Eu ți-am zis că nu ieșea nimic fără alcoolul luat de tine... Aici nu recunoști că e datorită ție, altminteri... Zi tu, că eu am zis primul data trecută.

I: (Se ridică și se plimbă nervos prin cameră) Mai bine mai exersăm puericultura!

A: Nici gând. Hai, avem șansa să primim un sfat bun și nu merită să dăm cu piciorul.

Isa: Vă ascult, dragilor. Uite, promit să fiu înțelegătoare. M-a înduioșat povestea voastră îmbârligată până peste poate.

I: Nu, nu, vă veți supăra pe noi, doamnă. Presimt asta...

Isa: Nu ai cum să înțelegi tu, puiule, ce e în mintea unei femei. Crede-mă!

I: Știți... Doamnă... Am comis-o. Grav!

Isa: Cât de grav?

A: Grav!

Isa: Asta e grav!

I: Da, e tare grav!

A: Mai mult decât grav!

Isa: Dar despre ce e vorba?

I: Grav. Vine de la gravidă și... E grav!

Isa: Iar m-ați amețit de cap și nu mai înțeleg o iotă.

A: Explică, nu o mai da așa cotită. Să vă spun eu, că ăsta nu gândește logic. Știți, a fost o petrecere...

Isa: Da...

A: Și la acea petrecere, știți, s-a mai consumat ceva...

Isa: Droguri?

A: Doar alcool!

Isa: Mai bine așa.

A: Nu e deloc de bine.

Isa: Și?

I: Și am... Știți... Ce mai fac tinerii, așa...

Isa: Ați dansat?

I: Nu asta, doamnă. Așa, s-a lăsat cu...

Isa: Săruturi?

A: Sex, doamnă!

Isa: Eh, bine că nu v-ați apucat de dărâmat pereții, dansat manele sau altceva...

I: Zero manele, doamnă!

A: Dar sex, așa...

Isa: Cum așa?

A: Ei... așa... știți... mai neconvențional...

Isa: Animale, obiecte sau alte perversiuni?

I: Nu, doamnă, cum să facem așa ceva? Sex... normal, natural...

Isa: Cum, mai precis?

A: Fiecare cu nevasta celuilalt!

Isa: Cu nevestele care erau inversele iubitelor?

I: Exact!

Isa: Deci v-ați întors în timp, să înțeleg.

A: Nu m-am gândit la explicația asta, dar e adevărat. Cred că și asta ne-am dorit...

Isa: Deci stați un pic să văd dacă înțeleg. (Către I) Tu ai făcut-o cu Alexandra, care a fost iubita ta, dar e soția lui acum?

I: Exact, doamnă, sunteți perspicace!

Isa: (Către A) Iar tu ai făcut-o cu Teodora, care a fost iubita ta, dar e soția lui acum?

A: Nici Windows nu e la fel de logic ca dumneavoastră!

Isa: E groasă asta! Haideți să vorbim un pic mai încet, că poate s-or fi trezit fetițele mele și tare n-aș vrea să audă așa ceva.

I: Și încă nu e tot asta!

Isa: Nici asta nu e tot?!? Dar cine cu cine ar mai putea fi, ferească sfinții, că nu-mi mai amintesc chestiile alea cu permutări și combinații din liceu. Am și eu o vârstă, dragilor.

I: Doamnă, e groasă!

A: Hai, hai, laudă-te acum...

I: În sensul de gravă.

Isa: Și mai gravă?

I: Și...

Isa: Păi hai, spuneți totul, că mă surprind pe mine însămi că reușesc să vă urmăresc. Și păreați așa cuminți, fără armată făcută...

I: (Către A) Zi tu..

A: Iar mă bagi la înaintare? Hai că eu am zis-o pe aia cu sexul. Fii bărbat și bagă și tu una.

I: Doamnă, avem o mare suspiciune...

Isa: Care?

I: Adică aproape certitudine, să zic așa...

Isa: Nu mă mai fă să aștept, spune odată!

I: Că fiecare a rămas gravidă cu celălalt...

Isa: Asta chiar e groasă!

I: Va trebui să creștem fiecare copilul celuilalt. (Izbucnește în plâns)

Isa: V-ați tot permutat voi, dar la așa ceva chiar nu mă așteptam... Dar poate că nu e chiar un capăt de țară, ca să spun așa. Poate chiar va ajuta să-i creșteți mai bine pe cei mici...

I: Cum așa, la comun, doamnă? Să facem, așa, o familie în patru? Că nu pot concepe să-mi crească altcineva copilul...

A: Eu familie cu el nu fac! Cât despre crescut copilul altuia... Aici am o părere ușor diferită. Știți, pe mine m-au abandonat părinții la naștere și am fost crescut de o familie adoptivă. N-am simțit niciodată un handicap în asta, s-au descurcat de minune. (Arătând spre I) I-am tot spus că nu e cazul să ne luăm lumea în cap...

I: Știi ce? Eu vreau să-mi cresc singur copilul, așa că nu vreau să-mi fie înfiată fata, asta chiar și de către familia prietenului meu și a fostei iubite. (Aproape că strigă) Nu mă enervați cu nervii. Toată tâmpenia noastră de-o seară a degenerat într-o mare debandadă. Cum o să-i explic eu fiicei mele asta?!? Pentru mine e un capăt de lume. Sunt pur și simplu distrus. Nu mint deloc când vă spun că mi-au venit gânduri atât de negre zilele astea de nici nu știu cum de mai sunt în viață.

Isa: (Către I) Stai puțin calm, respiră adânc. Hai să-ți dau un calmant. Uite, ia-l cu o gură de apă și stai câteva clipe liniștit pe canapea. Inspiră adânc și închide un pic ochii. O să își facă efectul în câteva clipe. (Către A) Și... tu ți-ai cunoscut părinții biologici?

A: Niciodată. Dar poate că e mai bine așa. Nici nu cred că aș suporta să-i privesc în ochi. Sigur au uitat de mine...

Isa: (Brusc schimbată la față) Ia vino tu mai aproape... Hai, nu te teme. Aș vrea, așa, să te mai aud vorbind...

A: Nu cumva sunteți mama mea?...

Isa: Nu, nu, stai calm. Eu nu pot avea copii naturali. Am două fiice, cele pe care le știi, dar n-am avut și nu pot avea copii de carne. Hai, vino mai aproape de mine și spune-mi mai multe.

Partea întâi