Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Bozăria tuturor libertăților

 Dosar de roman Manuscrisul fanariot


"Nicio poveste nu începe pe prima pagină" - aceasta e prima propoziție din romanul Manuscrisul fanariot, fără a fi doar o afirmație în vânt. În toate cărțile mele există o geografie amănunțită care nu intră integral în ficțiune și a cărei viață continuă dincolo de roman, populată de personaje, care generează alte istorii, cum este cazul morarului rătăcit în Bozărie sau al Maricăi Alba. Deși personaje periferice, ele se întregesc în extra-ficțiune, într-o realitate care este doar a creației, nu și a cății tipărite. Bozăria, fără a deveni un topos în literatura mea, constituie un spațiu de potențare a poveștii. Apare în roman ca refugiu în care se produc libertățile interzise, ca ascunzătoare, dar își continuă viața și dincolo de roman, întregind biografii care au importanță doar pentru mine.

În loc de urările de început de an, vă invit astăzi în laboratorul secret al Manuscrisului, propunându-vă un fragment cunoscut și necunoscut, o hartă ficțională și o video-poveste care vin în prelungirea romanului.


În Bozărie veneai la ultima disperare, când dintele lupului ți-a rupt beregata, când sângele ți-a fost otrăvit. Când nu mai poți. Când nu mai speri. Ești ajuns la deznădejdea de unde se vede hâda indiferență și celelalte păcate. Nu erau cheflii și nici grupuri de vagabonzi ori golănime. În Bozărie nu era loc de stat.

Venea și pleca fiecare, fără să se uite în jur. Nu erau lumini, nu umbla nimeni cu felinar. Bărbați, despre care se zicea că și-au luat lumea în cap, rătăceau prin mocirlele Bozăriei, bezmetici, iar între aceștia un morar care își lăsase agoniseala, casa și idealurile de până atunci, pentru că-l chemase o voce din Bozărie. Nici măcar nu avea pe cineva, nu era aprins după vreo femeie. Ci pur și simplu aventura cu toate părțile ei încleiate de dor îl strigase pe nume. Noapte târziu, iar el era în cămașă, cum adormise, și-așa a tulit-o din casă, pe sub nucii din poartă, prin noroaiele târgului, până în Bozărie, unde a continuat să audă glasul care-l chema. Ani mulți fusese văzut printre mlaștini, învârtindu-se pe la pătuiag, fără pereche și fără astâmpăr, ca o nălucă purtată de vânt.

Manuscrisul fanariot, în curând, o nouă ediție.


Povestea morarului rătăcit în Bozărie și a Maricăi Alba - dar care n-a fost spusă în roman


Fragment din harta romanului - desenată de Bogdan Calciu

Doina RUȘTI

Doina Ruști este prozatoare "de primă mărime a literaturii de azi", după cum o numește Nicolae Breban , "de mare talent și intuiție", în opinia lui Norman Manea , distingându-se printr-un stil puternic și vibrant. Romanele și povestirile ei sunt premiate, traduse în mai multe limbi și studiate în școli. Opera sa se remarcă prin îmbinarea fantasticului și a realismului social dur, romanul său de referință fiind Fantoma din moară (2008), ficțiune puternică despre comunismul românesc, roman inclus în neogoticul postcomunist, atât în Enciclopedia lui J. A. Weinstock, de la Routledge, cât și în Studies in Gothic Fiction, Zittaw Press. Venind tematic în completare, Ferenike, romanul cel mai personal, este o ficțiune politică, autobiografică (Humanitas, 2025). La fel de apreciat și poate cel mai cunoscut roman al său este și Lizoanca la 11 ani )(2009), roman despre prostituția infantilă, ca stil, comparat de critica occidentală cu Ciuma* lui Camus (Il Libero), cuprins în multe programe europene (între care la Școala Doctorală a Universității Barcelona). De largă popularitate se bucură trilogia fanariotă, compusă din romanele Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii (The Book of Perilous Dishes*) și Homeric, romane care explorează imaginarul balcanic, într-o formulă originală, fabulatorie și de actualizare a istoriei. Mircea Muthu i-a dedicat un capitol în cartea sa, Balcanismul literar românesc. Mai multe aici