Ne-am închis într-o cameră

și am

schimbat capetele între noi

și ne-am 

legat la ochi

cu o batistă neagră.

Hai hai

în vatra de sînge a străzii

în cartierul cu rufe

pe acoperișuri

prin cimitire după flori

în inima doamnei

în gaura cheii

      în mă-sa de amintire

în spîrcul silabelor

în tren

pe tren

sub tren

la ora monstruoasă 

cînd timpul făcea fum în tigaie

cînd un orb rătăcea sub pămînt

cînd capetele își smulg cu dinții

batista neagră.

— Am visat – spune capul blond – că mă

urcasem în tren și părăsisem orașul 

N-aveam bilet, n-aveam inimă, nu aveam

haine sau bani

cînd mă-nșfăcară moartea cu nașul.

(din vol. Cântece de trecut strada)

Bărbatul unei femei

Am călcat strîmb o dată. A fost doar o dată, ar trebui să nu se pună. M-­am îndrăgostit de o studentă. Iar îndrăgostiţii sînt proști și nesăbuiţi. A fost pasiune, cum s­-ar spune, foc și pară. mi­-am pierdut uzul raţiunii. Fata s-­a mutat la mine și am fost cel mai fericit bărbat­ profesor un an întreg. Am învăţat­-o tot ce știam, m-­a învăţat tot ce voia. Dar n­-am avut noroc. Am fost părăsit – ăsta e cuvîntul – a doua zi după ultimul ei examen. O fi, mi­-am spus oftînd, cu inima și creierul zdrenţe, ironia sorţii. Mi-­a trecut. Greu, dar mi-­a trecut și am revenit, spre invidia amicilor, la stilul de viaţă care mi se potrivește. Dar nu despre asta vreau să vorbesc.

De curînd am fost obiectul unei licitaţii. Ca să facă rost de bani pentru o cauză nobilă, un ONG mi­-a propus să fiu obiectul acelei licitaţii. Urma ca fata/femeia care ar fi cîștigat­-o să aibă parte de o cină cu mine, la un restaurant șic. Am rîs. N­-o să se lege nimic, mi­-am zis, ce fraieră ar licita pentru un profesoraș? N­-a fost așa. Mai mult, fata care m­-a cîștigat nu era nici proastă, nici urîtă. Am privit-­o amuzat cum își învingea jena sau tracul în timp ce ne așezam la masa de două persoane, de la fereastră. Cum îi combina pe dumneavoastră cu tu. Am surîs, încordarea mea trecuse, și i­-am zis:

— Hai să nu ne prefacem, nu mușc și nu mănînc oameni. Ai licitat, am fost de acord, e un joc. Dacă vrei să știi ceva, întreabă-­mă. Dacă ești curioasă, întreabă­-mă. Închipuie-­ţi că ne cunoaștem de multă vreme și totul va fi OK.

S­-a destins, astfel că seara a devenit agreabilă. Am spus un banc ușurel, a spus unul mai hardcore. Am rîs. Ne-­am găsit pasiuni comune, cărţi, filme și muzică. Așa că, atunci cînd chelnerul a venit să ne-­ntrebe de nota de plată, am mai comandat o sticlă de vin și am stat la palavre. Dintr-­odată, mi­-a spus că e de multă vreme cu ochii pe mine, că ar fi licitat pînă la capăt.

— De ce nu mi­-ai dat un telefon pînă acum? E total aiurea ce spui. Ce naiba...

A stat o clipă pe gînduri – să­-mi spună?, să nu­-mi spună? mi­-a zis:

— Un telefon e așa, ca un agaţament. Voiam să stau de vorbă cu tine, să te cunosc.

Nu știu de ce, dar vorbele ei mi­-au încălzit inima. Semăna, într-­un fel, cu iubita pierdută. Avea o voce scămoșată, aproape spartă, foarte senzuală. Mi-a întins mîna. I-am luat­-o cu blîndeţe. Atingerea a fost emoţionantă. M-­am mirat. Sentimentul mort înviase, am știut asta.

(din volumul Sânii verzi)