Ce este lectura? Un drum labirintic spre inima cărții, o înflorire spirituală. Descifrarea unei cărți devine un act de cunoaștere care ne determină să parcurgem calea către noi înșine. Interpretarea unei cărți te face să scoți la iveală latura umbroasă, firele care te le legă de inconștient. Fără să vrei, scoți la suprafață ceea ce a fost camuflat, în universul interior. Lectorul are un punct de vedere flexibil, care completează povestea, uneori deschizând porți de comunicare cu personajele, cu scriitorul. În special lectura unei ficțiuni provoacă emoții, care fac ca lumea reală să devină mai încărcată de sens. Romanul este un univers ficțional, independent, cu identitate proprie, inaccesibil lectorilor neavizați. Este un univers, care se lasă, totuși, în mâinile cititorului spre a fi dezvăluit în funcție de aspirațiile, sensibilitatea și bagajul cultural al fiecăruia. Fără cititor, de fapt, cartea n-ar exista. Cred că a pătrunde în "universul cărții" implică, în primul rând, existența unui "loc de trecere" dintre lumea fenomenală spre cea imaginară. Un alt "loc de trecere" încheie simetric acest itinerar al cititorului la capătul căruia, odată eliminată alteritatea textului, i se oferă sens operei.

O experiență specială a fost, pentru mine, întâlnirea cu Despre dragoste și umbră de Isabel Allende, o impresionantă poveste de dragoste cu atât mai pătimașă și mai intensă cu cât totul pare să-i fie împotrivă. Un cuplu se salvează prin intermediul unei pasiuni mistuitoare de ororile unei lumi stăpânite de un regim autarhic. Faptul că Irene Beltrán provine dintr-o familie de burghezi înstăriți nu îl împiedică pe Francisco Leal, un tânăr fotograf angajat, în secret, în lupta de subminare a dictaturii militare, să cadă în mrejele frumuseții ei fascinante.

Ei merg să investigheze cazul misterios al Evangelinei Ranquileo, o adolescentă care suferă de niște crize stranii și despre care se spune că ar avea puteri miraculoase. Cei doi se avântă într-o aventură care le va schimba, în mod definitiv, viața. Romanul țese o tramă îmbibată de suspans, pendulând între atmosfera exotică, încărcată de senzualitate și aromă a spațiului sud-american și sentimentele întipărite de teroarea continuă a regimului politic. În puține cazuri mi s-a întâmplat să particip alături de personaje, ca de-a lungul acestei cărți.  Există multe alte romane pe această teme, care adeuce alături curajul, sacrificiul, loialitatea față de familie și trădarea, dar romanul lui Isabel Allende mi-a creat acea emoție dureroasă, venită din impresia unei înrudiri cu personajul.

Titlul romanului nu m-a impresionat, dar la finele lecturii, acest lucru n-a mai contat. Titlul unui text literar, ca element de paratextualitate, poate fi considerat o formă a aluziei , o modalitate prin care se declanșează resorturi culturale în memoria lectorului.  În cazul meu a fost vorba despre o lectură dincolo de titlu. N-am citit nicio prezentare, nu știam nimic despre opera scriitoarei. Odată citit mesajul de pe coperta unei cărți, lectorul devine predispus la un anumit mod de receptare, iar experiența sa anterioară pune imediat în funcțiune mecanismele unui întreg "contract de lectură". În postura mea de citior neavizat, am reevaluat tilul la finalul romanului, găsindu-l nu doar foarte potrivit, dar într-un fel m-am simțit chiar complice cu sensurile pe care le dezvoltă. De la început, romanul avertizează asupra contextului social nefavorabil prin cuvântul "umbră‟ și asupra poveștii de dragoste care trebuie să evolueze și să supraviețuiască într-un mediu ostil. Este un titlu care trimite către tematica textului și dezvăluie subtil talentul de care Allende dă dovadă, reușind să omogenizeze, într-o manieră veridică, lumea magică și lumea monstruozității politice, într-un roman de o intensitate maximă, despre violență și dragoste.