Astă-noapte am visat un vis pentru care nu am studii: am visat că sunt tractorist, dar eu nu am făcut niciodată școala de tractoriști.

Speriat, căci eram totuși la volan fără carnet de tractorist, cu motorul pornit, duduind, cu plugul cu trei brăzdare înfipt la mijlocul ogorului, am întors cheia în contact și am oprit motorul. Am coborât din pat, am privit în oglindă și m-am văzut: un copil de vreo șase ani, în pantaloni scurți, cu o mică pufoaică pe umeri, cu picioarele subțiri pătate de motorină și vaselină, ținând în mână cheia de contact a tractorului (cheia ca un penis mic și argintiu). Nu era țipenie de om pe tot ogorul. La urma urmei, mi-am zis, tractorul este ușor de condus, că doar cel de la volan îi vede mereu roțile din față, Așa că nu-mi mai trebuie școală de tractoriști – mi-am mai zis. Am vrut să urc din nou la volan, dar m-am lovit la genunchi de marginea patului de care era prinsă o tăbliță metalică pe care scria cu litere înclinate UNIVERSAL 450, iar pe tăblia de la capătul patului am văzut un medalion emailat cu o inscripție în relief: UTOS (adică Uzina de Tractoare Orașul Stalin). Aici, pentru câteva clipe, visul "mi s-a rupt". Apoi, brusc, patul meu a început să trepideze, să mă zgâlțâie, să mă zdruncine. M-am trezit și am văzut că roata volantă prinsă pe partea dinspre fereastră a patului a început să se învârtească cu o viteză nebună. Peste ea era trecută o curea lată de piele, curea de transmisie, ce ieșea pe fereastră șuierând. Cureaua de piele ce pornea de la patul meu punea în mișcare o batoză mare, cafenie și foarte zgomotoasă. M-am urcat pe pervazul ferestrei și am văzut că la noi în curte, pe lângă batoză, trebăluiau o mulțime de bărbați și femei cu pălării de paie pe cap: unii ridicau cu furcile snopi pe batoză, alții trăgeau paiele de la gura batozei, iar femeile legau sacii cu grâu. Mătușa mea, Tinuca, m-a zărit în geam și a strigat speriată: "Du-te, măi copile, și dormi, căci somnul tău e motorul ce pune în mișcare tractorul și batoza. Du-te, rogu-te și dormi, ca să putem termina de treierat măcar stogul acesta!". Așa că am pus capul pe volan și am dormit ca să-i ajut pe oamenii aceia. După un timp m-a trezit mama. Ea și tata erau îmbrăcați în haine de duminică. "Te rugăm frumos să ne duci la biserică, căci e tare departe – a zis mama – și deja a tras clopotul de slujbă!". Am prins o remorcă albastră, nouă-nouță, la tractor, ei s-au urcat în remorcă, am băgat în viteză și am pornit spre biserică. Am oprit în fața bisericii. Popa a adus un scăunel cu covoraș țesut cu motive naționale, l-a pus lângă remorcă și i-a ajutat pe mama și pe tata să coboare. Consătenii adunați pe scările de piatră din fața bisericii m-au privit cu admirație. De sus i-am făcut preotului o plecăciune, aplecându-mă peste volan. Scurt mi-a fost momentul de răsfăț! Căci din spatele bisericii, de după un prun, ai apărut tu, Ana. Erai îmbrăcată într-o rochiță albă cu buline albastre. Stăteai, mândră, la manetele unui tractor uriaș, galben, cu șenile (Doamne, ce mai duduia motorul puternic al tractorului tău, tractor Kirov!). Cu multă gingășie și pricepere ai condus tractorul tău mare, cu șenile, tot în fața bisericii. Popa a adus același scăunel cu covoraș țesut cu motive naționale și i-a ajutat și pe părinții tăi să coboare dintr-o remorcă roșie, nouă-nouță. Toate privirile m-au părăsit. Acum tu erai în centrul atenției. Umilit și nervos, am pornit tractorul meu Universal 450 cu plăcuță de UTOS (Uzinele de Tractoare Orașul Stalin) și, ocolind casa parohială, am coborât pe uliță, iar, când am ajuns în fața casei mele, am adormit la volan și am intrat cu tractor cu tot în pat, sub plapumă. Cum nu am nici acum carnet de tractorist, povestesc visul acesta numai oamenilor în care am mare încredere.