Revistă print și online

Kiki, c’est qui?

Când auziți de nasuri feminine celebre, mai mult ca sigur că primul – și poate singurul – nume care vă vine în minte e cel al Cleopatrei. Ei bine, mai există cel puțin o posesoare faimoasă a unui astfel de nas atipic după standardele de frumusețe ale vremii sale, dar care a reușit să-și transforme defectul într-un adevărat accesoriu: Kiki de Montparnasse. De fapt, întâmplarea face ca între Kiki și Cleopatra să mai existe o legătură, dar vom reveni la asta mai târziu.

Cine a fost Kiki? Oricine îi vede portretul o va recunoaște într-o oarecare măsură, pentru că ea este, într-adevăr, etalonul unei frumuseți desprinse din lumea filmului alb-negru: chip rotund, încadrat de unghiul unei bărbii ascuțite și de liniile rotunjite ale unei tunsori bob, zâmbet ștrengar, deopotrivă inocent și lasciv, buze subțiri încoronate de un arc de Cupidon discret și, totuși, pronunțat, ochi migdalați care privesc pe sub gene și, nu în ultimul rând, personalitatea unui nas grecesc. Pentru foarte mulți pasionați de artă, Kiki este femeia-vioară, voluptoasa afrodită care a servit ca model pentru celebra fotografie semnată de Man Ray – Le Violon d’Ingres. Pentru francofilii mai rafinați, Kiki este, însă, o imagine a muzei, a femeii fatale dedicate desfătărilor hedoniste, dar și a idealurilor romantice, l’amante éternelle, încarnarea prototipului a star is born, o prezență efervescentă al cărei nume este, într-un fel, sinonim cu les Années folles ai Parisului începutului de secol XX.

Sincer, și eu am făcut parte din prima categorie până de curând, când – grație micilor și marilor bucurii pe care ți le oferă vacanțele și, mai ales, librăriile pierdute printre străduțele orașelor provensale – am descoperit un roman grafic cu vocație de biografie dedicat acestei femei fascinante. Romanul care se numește – cum altfel? – Kiki de Montparnasse, desenat de Catel Mullet, pe baza textului scris de Jean-Louis Bocquet, a fost unul dintre highlights-urile ediției din 2008 a Festivalului de la Angoulême, festival care, apropo, este unul dintre cele mai importante și prestigioase evenimente de gen din lume dedicate benzii desenate.

Bazat pe o bibliografie consistentă din care nu lipsesc volume de memorialistică, studii biografice și literare sau tratate de referință ale esteticii literare din primele decenii ale secolului trecut, această biografie BD este construită asemenea unui bildungsroman captivant care sintetizează cei 52 de ani de existență ai lui Alice Prin – numele de botez al celei care va deveni regina Montparnassului și una dintre cele mai apreciate modele ale artiștilor plastici și vizuali ai Parisului interbelic. Copil teribil al cărui an de naștere, 1901, marchează vârsta marilor revoluții culturale găzduite de spațiul francez, Kiki s-a bucurat nu numai de atenția artiștilor care aveau să facă istorie, ci și de ovațiile publicului occidental amator de cabaret ori de grija unor politicieni influenți care nu de puține ori i-au cerut mâna. Totuși, povara unui contract de căsătorie a fost mult prea mare pentru Kiki care prefera să se avânte în mrejele unor pasiuni pasagere, în discuții interminabile despre artă și haute-couture, în redactarea de scrisori către bunica ei, "singura persoană care a iubit-o cu adevărat", ori să facă nopți albe printre sticle de vin și opiacee, în barurile frecventate de marinarii care acostau în portul marsiliez.

Dincolo de miza biografistă care punctează într-o cronologie alertă parcursul protagonistei – un soi combinație între personaj dickensian, Holly Golightly și lolită cu facies de star hollywoodian al filmelor mute – cartea are o dimensiune istoric-culturală, urmărind contrastele unei epoci a cărei reacție la mentalitatea pudibondă a epocii i-ar putea face să roșească chiar și pe cei mai nonconformiști cititori moderni. Practic, romanul grafic semnat de Catel & Bocquet este o invitație la deliciile și păcatele unui Paris aflat în plină revoluție culturală și sexuală, urmărind prietenii și conflicte dintre artiști, divergențe dintre dadaiști și suprarealiști, dar și beții memorabile, scene din studiouri mizere unde artiști necunoscuți își consumau viața între brațele prostituatelor și șevalete neterminate, detalii obraznice din intimitatea relațiilor deschise, extrem de practicate la acea vreme, nopți învăluite în cocaină, numere de cabaret fără perdea etc. Tot astfel, în umbra lui Kiki, prin paginile acestui roman se perindă Modigliani, Picasso, Duchamp, Hemingway, Tzara, Breton, Cocteau, dar și nume poate nu la fel de rezonante pentru publicul larg, însă demne de ținut minte, precum Maurice Mendjisky, Moïse Kisling ori Fujita Tsuguharu.

Vorbeam cu altă ocazie despre destinul nu foarte fericit al benzii desenate la noi. Romanul despre care am vorbit, deși a apărut de mai bine de 10 ani în Franța, nu s-a bucurat încă de o traducere în română. Vă las, deci, aceste rânduri despre cartea semnată de Catel & Bocquet cu mențiunea că ea nu se găsește pe rafturile multor librării din țară. Dar, dacă tot am pomenit mai demult de inițiativa unor edituri care se luptă pentru identitatea romanului grafic în peisajul literar autohton, îndrăznesc să lansez acest text nu doar ca pe o invitație la lectură pentru francofoni ori la o redescoperire a minunatului Paris din prima jumătate a secolului XX, ci și ca pe o invitație la traducere...

P.S.: Spuneam că mai există o legătură între Kiki și Cleopatra... Ei bine, Kiki a refuzat să joace rolul celebrei regine într-un film alb-negru hollywoodian, pe motiv că nu suporta ca un regizor să-i dea tot felul de ordine sau să îi ceară să se arunce într-o piscină cu apă rece. Evident, orice încercare de a o convinge să se răzgândească a fost inutilă. Nu ai cum să te împotrivești torentului – Kiki, c’est Kiki!

Andrei ȘERBAN

Doctor în filologie, asistent universitar la Departamentul de Artă Teatrală (Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu), secretar literar al Teatrului Național "Radu Stanca", Andrei iubește teatrul, cinematografia și literatura – nu neapărat în această ordine.